Imprimat de la http://www.evenimentul.ro (vineri, 12 martie 2010). Adresa articolului este http://www.evenimentul.ro/articol/ion-iliescu-a-facut.html
ASIS. Toate drepturile rezervate.

Pentru a imprima intra in meniul 'File' si alege optiunea 'Print', apasa tastele CTRL+P sau click aici.


"Ion Iliescu a facut prima gafa politica din acest mandat" • are convingerea deputatului iesean Mihai Baciu (PD), membru al Delegatiei Parlamentului Romaniei la Consiliul Europei articol publicat la: vineri, 12 martie 2010


Declaratiile pe care Ion Iliescu le-a facut la Focsani, cu prilejul Zilei Unirii -- referitoare la faptul ca vor veni capitalistii sa ne iau bancile, dar si celebra "sfinta proprietate privata este un moft", au pus pe jar intreaga clasa politica din Romania, si, dupa cum ne-a spus deputatul iesean Mihai Baciu, membru al Delegatiei Parlamentului Romaniei la Consiliul Europei, au nedumerit cercuri politice importante din Europa. Opinia sa este ca, din moment ce presedintele a dat inapoi, spunind ca la mijloc a fost o "formulare nefericita", inseamna ca si-a recunoscut greseala politica, ceea ce nu-i poate aduce, insa, circumstante atenuante in fata Occidentului. "Ion Iliescu a facut prima sa mare gafa politica din acest mandat. Cu siguranta vor mai fi si altele, pentru ca el nu intinereste. Odata cu inaintarea in virsta, acel substrat profund al personalitatii fiecarui om si educatia pe care a primit-o pina la virsta de 30 de ani, se manifesta tot mai frecvent. Asa ca, declaratiile date la Focsani de Iliescu provin din structura lui autentica. Adevaratul Iliescu acesta este si nu cel european si pro-occidental", ne-a declarat Mihai Baciu. In opinia deputatului iesean, seful statului roman nu va avea de cistigat decit daca va lasa pe altii -- consilieri si purtatori de cuvint, sa vorbeasca in numele sau. "Daca scapa mai des in mijlocul multimii, Ion Iliescu nu are cum sa se abtina si, mergind pe ideea ca majoritatea oamenilor tocmai un astfel de discurs asteapta, va face, fara sa-si dea seama, jocul PRM, singurul partid care l-a laudat", a mentionat Baciu. Cit priveste efectul pe care l-au avut declaratiile lui Ion Iliescu in plan extern, Mihai Baciu este de parere ca usile pentru Romania vor ramine deschise, atit la Consiliul Europei, cit si la Uniunea Europeana, dar liderii politici occidentali au toate motivele sa ramina circumspecti. "Eu ii cunosc foarte bine pe parlamentarii europeni, le stiu reactiile si, chiar o aluzie daca faci, chiar o poanta in care spui ca proprietatea privata nu este atit de importanta, ei sint foarte sensibili. Peste toate, Ion Iliescu nu este presedinte de firma sau nu stiu ce primar de comuna, ci seful statului. Declaratiile sale au facut un mare deserviciu Romaniei, discreditind mesajul premierului Nastase, care, in acel moment, se afla in ofensiva diplomatica pe la curtile puterilor din Vest", ne-a declarat Mihai Baciu. Costel Iacob


Imprimat de la http://www.evenimentul.ro (vineri, 12 martie 2010). Adresa articolului este http://www.evenimentul.ro/articol/ion-iliescu-a-facut.html
ASIS. Toate drepturile rezervate.