03-04-2009
Duplex expozitional New York - Suceava (ASIS) – Vineri, 3 aprilie, la ora 13, la Sala de Arta "Elena Greculesi" a Bibliotecii Bucovinei "I. G. Sbiera" va avea loc vernisajul on-line al unui proiect international de arta conceptuala "Exquisite Corps/Corpuri Rotitoare". Un vernisaj similar va avea loc in aceeasi zi la galeria de arta "Little Gallery" din New York. Evenimentul, moderat de Gabriel Carabus, directorul Bibliotecii Bucovinei, va fi prezentat de artistii suceveni Dan Jauca, Simona Mera si Constantin Severin. Proiectul a fost gindit si finalizat de artista americana Mary Corey March din San Francisco, licentiata in istoria artei la Universitatea din Harvard. Au fost implicati in aceasta opera colectiva 19 artisti internationali din 12 tari. "Artistii participanti au fost invitati in mod individual, din intreaga lume, fiind selectati pentru calitatea inalta a artei lor, dar in acelasi timp a fost urmarita formarea unui grup cit mai divers posibil atit ca stil, materiale de lucru, locatie, identitate, experienta in arta conceptuala", a declarat artista Mary Corey March, initiatoarea proiectului prezentat pe site-ul http://www.exquisite-corps.com/. (Cristina Scortariu)