15-06-2006 Remedii din petale de trandafir Pentru a combate eficient si pe cale naturala raceala, astmul bronsic, hemoptizia (expectoratie cu singe sau eliminare de singe prin tuse) diareea cronica si dizenteria, se poate utiliza o infuzie din 2 lingurite petale de trandafir, proaspete si zdrobite, sau o lingurita de petale uscate, la 200 ml apa clocotita. Se lasa acoperit 15-20 de minute pentru infuzare, se strecoara, se indulceste cu miere si se beau 2-3 cani/zi, dupa mesele principale. Pot fi folosite petale de la orice specie de trandafir, in afara de cele ale florilor de maces. Pentru tratarea afectiunilor aparatului respirator (bronsectazie, astm) se poate folosi un macerat din 100 g petale proaspete, tocate marunt si puse intr-un vas de sticla, in care se adauga 150 g miere de tei. Se amesteca pina la omogenizare, se acopera vasul si se lasa la macerat timp de 5 zile, la frigider. Se consuma cite o lingurita, dimineata si seara. Nu se pastreaza la temperatura camerei mai mult de 3 zile, deoarece devine toxic. Maceratul preparat din 10 g petale proaspete sau 5 g petale uscate tinute timp de 3-5 zile in 90 g miere, se foloseste in tratamentul micozelor bucale la sugari. O solutie din 50 g petale proaspete macerate 10 zile in 200 ml vin rosu, este excelenta in gargarisme (pentru stomatite), in lotionari pentru intretinerea parului si in irigatii vaginale pentru combaterea leucoreei. Tinctura se face din 10 g petale proaspete puse in 100 ml alcool de 60 de grade si lasate la macerat 10 zile. Se agita zilnic de citeva ori, pentru uniformizare, se strecoara si se trece lichidul in sticlute de culoare bruna, bine capsate. Se consuma cite 10-20 de picaturi diluate in apa, de 2-3 ori/zi, intre mese, pentru tratament in caz de gripa, astm, hemoptizie si dizenterie. Aceasta tinctura se poate folosi si pentru frectii cutanate cu rol cicatrizant in acnee si rani. Apa de distilare sau "apa de roze" rezulta dupa separarea uleiului eteric prin decantare. Amestecata in infuzie de pelin alb, combate durerile de inima, gastrointestinale si de sale. Simpla, se poate folosi pentru spalaturi oculare, cu ajutorul unui tampon de vata, sau se pun comprese sterile in afectiuni oculare, dureri de dinti, eczeme si urticarie. Contra pistruilor se prepara o solutie din 300 ml apa de roze, 25 g flori de portocal, 150 ml glicerina, 25 ml alcool de 60 de grade si 2,5 g caolin (se fac tamponari ale fetei de 2-3 ori/zi). O lotiune antiacneica extrem de eficienta se prepara din 100 ml apa de roze si 100 ml alcool camforat (se fac frectii usoare in fiecare seara). Din 500 ml apa de roze, 500 ml rom si 25 ml amoniac, se prepara un amestec foarte bun pentru combaterea matretii (se fac frectii de 2-4 ori/saptamina). Pentru combaterea ridurilor, se prepara o lotiune tonica din 200 ml apa de roze, 50 ml lapte de migdale si 4 g sulfat de aluminiu. Proportia ingredientelor pentru "mierea de trandafiri" este de 100 g petale proaspete la 500 ml alcool alimentar de 60 de grade. Se lasa la macerat 24 de ore, se preseaza si se strecoara. Se adauga 900 g miere de albine si 100 g glicerina. Se pune, apoi, pe baia de apa si se concentreaza pina la 1 kg. Preparatul se foloseste in caz de diaree cronica, angina, iritatii ale gurii la copii, afte bucale si alte afectiuni la git si gura. Otetul aromatic din trandafiri se prepara din 250 g petale proaspete la 200 ml alcool de 70 de grade, amestecat cu 1800 ml otet de calitate (eventual de mere). Se lasa la macerat 8-10 zile, cu agitatie zilnica. Apoi, se strecoara prin tifon dublu, petalele se storc, iar otetul se trece in sticle brune, bine inchise. Se consuma citeva picaturi intr-un pahar cu apa, pentru dureri de cap, angina, scaderea febrei in raceli, afectiuni in git (amigdalita, traheita, laringita) si redarea vitalitatii persoanelor slabite. Este foarte bun in caz de lesin. Pentru frectii in dureri reumatice si raceli, inflamatii ale tesuturilor lezate, rani si ulceratii sau comprese pe frunte pentru dureri de cap si insolatii, se prepara un otet aromatic din 100 g petale uscate si 1 l otet de vin, la care se adauga 3-5 g radacini de stinjenel. Se macereaza 10 zile la soare. Pentru ungerea buzelor crapate sau a fisurilor de pe mamelonul sinului, rezultate foarte bune se obtin cu un unguent din 20 g petale uscate si macinate de trandafir, care se amesteca in 10 g untura. Se lasa 2 zile la macerat, apoi, se incalzeste la foc lent si se mai adauga 20 g pulbere de petale. (Prof.univ.dr. Constantin Milica, specialist in fitoterapie)
VREMEA
CURS VALUTAR
HOROSCOP
ARHIVA
PUBLICITATE
DESPRE NOI
HOME
Evenimentul Regional al Moldovei
editia online de vineri, 10 februarie 2012
 
ZIARE ŞI REVISTE ROMÂNEŞTI
Prima pagina
Prima Pagina Evenimentul
Fata zilei
Fata Zilei
Newsletter
Google
 
Pentru a trimite articolul cu titlul Remedii din petale de trandafir prietenilor tai completeaza câmpurile de mai jos si apasa butonul trimite:

Campurile marcate cu (*) sunt obligatorii!

 






Tel. 0232246000 | Fax 0232246002 | Orange 0752266266 | contact@evenimentul.ro
Copyright © SC Ziarul Evenimentul SRL Iasi. In varianta tiparita, cotidianul Evenimentul are o arie de distributie care cuprinde 6 judete:
Iasi, Bacau, Botosani, Neamt, Suceava si Vaslui