Una din cele mai bine administrate economii din Europa se confruntă cu o problemă ce poate părea paradoxală: cehii preferă să facă economii în loc să meargă la cumpărături, relatează vineri agenția Reuters, citată de Agerpres.
De la guvernul de centru-dreapta și politica sa de „strângere a curelei” până la oamenii obișnuiți întâlniți pe stradă, cehii evită să cheltuiască și să se împrumute, ceea ce e bine pentru finanțele familiilor, însă lasă Republica Cehă, o țară cu 10,5 milioane de locuitori, fără un catalizator important al creșterii economice.
Economia cehă depinde în proporție de 75% de exporturi pentru a avea creștere, factor care ar putea să o trimită în recesiune anul acesta, în condițiile în care scade și cererea pe principala sa piață de export, Germania.
Creditele persoanelor fizice reprezintă în Cehia doar 25% din PIB, mai puțin de jumătate din media de 55% din Uniunea Europeană (UE), iar depozitele bancare sunt cu o treime mai mari decât împrumuturile, un fenomen rar în Europa. Și, deși Republica Cehă este pe locul 6 în UE ca putere de cumpărare, retailerii se plâng că nu reușesc să scape de marfă decât dacă pun eticheta magică pe care scrie „Sale”.
Cu toate că prosperitatea țării a sporit în cele două decenii trecute de la căderea comunismului – nivelul de trai se situează la 84% din media UE – tendința de a ține portofelul închis nu s-a diminuat, ci dimpotrivă, s-a accentuat. În opinia economiștilor, acest lucru poate fi o manifestare a mentalității formate în cei 40 de ani de comunism, când „nu se găsea mai nimic” și cehii au învățat să refolosească sau să repare cele mai multe lucruri, iar mărcile străine erau considerate nejustificat de scumpe.