Evenimentul.ro › Trup şi suflet › Fitoterapia adenomului şi a cancerului de prostată

27-02-2008 Printeaza Trimite pe email Trimite pe YM Redimensioneaza {_include:radio.html} Fitoterapia adenomului si a cancerului de prostata Barbatii cu virste care depasesc 60-65 de ani viziteaza tot mai des cabinetele medicale, acuzind suferinte acute sau cronice legate de afectiunile prostatei. Pentru ca nu toti dintre cei interesati de aceste afectiuni glandulare cunosc unele detalii necesare de anatomie si de functionare a organelor implicate, dar si de tratamentul natural util in astfel de afectiuni, dl prof.univ.dr. Constantin Milica, specialist in fitoterapie, coordonator al Centrului Aroma Iasi, ne-a oferit citeva precizari absolut necesare in intelegerea problemei. Prostata este o glanda sexuala, anexa a aparatului genital masculin, situata intr-un tesut musculo-conjunctiv sub vezica urinara, pe primii centimetri ai uretrei. Prin partea sa centrala trece uretra, in care se secreta circa 25-30 la suta din lichidul seminal, de obicei in timpul actului sexual. Prostatita este o infectie genito-urinara, care se caracterizeaza prin inflamarea treptata a prostatei. Forma acuta a bolii este o inflamatie microbiana produsa in urma unor infectii cu gonococi, stafilococi, streptococi, enterococi si colibacili si se manifesta prin edeme si infiltratii glandulare insotite adesea de colectari purulente. Apar uneori accese de febra, frisoane, urinare greoaie, cu mictiuni dese si nedureroase. Forma cronica apare frecvent la persoanele care depasesc virsta de 50-60 de ani, din cauza unor tulburari de echilibru hormonal, ajungind la o frecventa de aproximativ 40 la suta din numarul barbatilor de peste 50 de ani. Bolnavul prezinta dureri perianale si tulburari genitale, erectie dureroasa cu cantitate redusa a lichidului de ejaculare, lipsa apetitului sexual, ajungind pina la impotenta. Prin hipertrofierea prostatei se ajunge la ingustarea treptata a uretrei, vidarea incompleta a vezicii urinare, mictiuni foarte frecvente (peste 3-4 ori pe noapte), uneori cu usturimi pe canal. Agravarea incepe din momentul urinarii cu singe si la blocarea curgerii urinei. Adenomul, frecvent la barbatii in virsta de peste 60 de ani Adenomul de prostata este o forma evolutiva a prostatei netratata la timp. Boala consta dintr-o tumora benigna, deci necanceroasa, care apare in jurul virstei de 60 de ani, cind 70 la suta dintre barbati constata prezenta simptomelor caracteristice. Ca urmare a presiunii asupra vezicii urinare si a uretrei, apar dificultati mari de urinare. In jurul virstei de 80 de ani, 90 la suta dintre barbati au adenom de prostata, cu grade diferite de inflamare. Bolnavii se obisnuiesc cu suferinta, dar fenomenele se accentueaza treptat, in functie de ritmul cresterii adenomului. Cu cit ramine mai multa urina in vezica, neeliminata la timp, cu atit creste pericolul unei agravari a bolii din cauza inmultirii bacteriilor, a unor infectii urinare si a formarii de calculi renali si vezicali. In aceasta faza, pot sa apara crize acute de insuficienta renala si chiar blocaj renal, care afecteaza rinichii. Starea generala se agraveaza rapid, bolnavul slabeste, devine palid, astenic si nervos. Creste tensiunea arteriala si se ajunge la insuficienta renala cronica si la unele complicatii grave. In unele cazuri, adenomul de prostata poate degenera in cancer de prostata, de vezica sau de rinichi. De mentionat ca, in tarile islamice, incidenta afectiunilor de prostata este foarte redusa. Conform credintei lor, este interzis barbatilor sa urineze din pozitia "in picioare" in fata lui Allah, care este prezent peste tot. In pozitie "aplecat", are loc golirea aproape totala a vezicii urinare, precum si destinderea cailor renale si a prostatei, ceea ce ar putea explica raritatea cazurilor de suferinte prostatice. Fitoterapia afectiunilor prostatice Contra bolilor de prostata exista un adevarat arsenal de metode naturale si retete din plante medicinale, retete elaborate in urma numeroaselor experiente seculare ale multor popoare. Aceste retete au pus in evidenta unele proprietati terapeutice benefice (antiinflamatoare, antitumorale, antiseptice, anticongestive, diuretice si antispastice), care asigura relaxarea musculaturii prostatei si distrugerea agentilor patogeni implicati. In tratamentul intern sint recomandate ceaiuri simple sau in amestecuri, tincturi si uleiuri eterice din plante aromatice. Efectele cele mai bune se obtin cu decoctul (fiertura) din ghimpe (holera), preparat dintr-o lingurita de planta uscata si maruntita la 250 ml apa; se fierbe 10 minute la foc domol, se lasa sa infuzeze 15 minute in vas acoperit, se strecoara si se beau doua ceaiuri calde pe zi (dimineata si seara pe stomacul gol, cu 30 minute inainte de mese). Tratamentul dureaza 6 luni si se continua inca 12 luni, luind numai o cana pe zi (dimineata), in functie de stadiul bolii si de reactia organismului. Efectele tratamentului sint decongestive, diuretice, dezinfectante si cicatrizante si se resimt dupa 3-4 saptamini, cu reducerea mictiunilor nocturne, disparitia usturimilor si a durerilor pe uretra, in zona vezicii urinare sau a sezutului. Treptat, prostata se descongestioneaza si isi reia elasticitatea si volumul normal, evitind astfel interventiile chirurgicale. O alta planta foarte utila in fitoterapia bolilor prostatei este pufulita cu flori mici: infuzie dintr-o lingura de planta uscata la 250 ml apa clocotita; se beau 3-4 ceaiuri calde/zi, inainte de mese, avind efecte in normalizarea urinarii si evitarea usturimilor sau durerilor pe uretra, datorita proprietatilor diuretice, depurative, antiinflamatoare si dezinfectante. Folositoare bolnavilor de prostata sint si infuzia din urzica moarta alba (1 lingurita flori la 250 ml apa; se beau 2 ceaiuri indulcite pe zi, inainte de mesele principale, intr-un tratament de lunga durata, cu efecte diuretice), infuzia din muguri de pin (20-30 g la un litru apa, se beau 3 cani/zi, timp de doua saptamini, cu efect de reducere a inflamatiei glandei prostatice, decoctul din castane salbatice (2-3 castane zdrobite si fierte in 1 litru apa; se bea cite o cana de ceai inainte de fiecare masa, timp de 3 saptamini, urmate de o pauza de 10 zile). Alte tratamente se fac cu infuzie din frunze de par (100 g la 1 litru apa), de zmeur, de osul iepurelui, din flori de coada soricelului, decoct din frunze de strugurii ursului sau decoct din seminte decorticate si neprajite de dovleac (2-3 cani/zi). Amestecuri din plante In decursul timpului au fost elaborate numeroase retete complexe in care sint incluse atit plantele mentionate mai sus, cit si multe alte specii. Cel mai des folosit este amestecul din: radacini de tataneasa (20 g), flori de galbenele (20 g), flori de musetel (20 g), busuioc (20 g), ghimpe (20 g), flori de urzica alba (10 g), muguri de pin (10 g), din care se prepara un decoct cu 1 lingura de amestec la 300 ml apa; se fierbe 4-5 minute la foc mic si se bea in cursul zilei, avind efecte antiseptice, antiinflamatoare, anticongestive, diuretice si antitumorale. In alte amestecuri mai intra: cimbrisor, merisor, coada soricelului, coada calului, valeriana, roinita, sulfina, fenicul, salvie, nalba, ienupar (fructe), fasole (teci), cinepa codrului, trei frati patati, patrunjel (seminte). In lume este mult utilizata planta africana Serenoa repens, din extractul careia se fabrica produsul german Prostamol Uno. Tincturi, extracte si uleiuri medicinale Tincturile cele mai eficiente contra afectiunilor prostatei se prepara din castane salbatice (20 g seminte zdrobite macerate timp de 10 zile in 100 ml alcool 70°, din care se iau cite doua lingurite tinctura pe zi, cu efecte in starile congestive ale prostatei), ceapa (2 lingurite tinctura pe zi, timp de 10 zile pe luna, pe durata de 6 luni anual). Dintre amestecurile de plante pentru tincturi se remarca cel din frunze de tuia si mesteacan, ghimpe, urzica alba si rostopasca, in parti egale, tinctura 10 la suta, cite 20-40 picaturi de 2-3 ori/zi, intre mesele principale, timp de 1-2 saptamini pe luna. Dimineata, se poate lua un macerat apos din boabe de griu, iar seara, inainte de culcare, se ia o lingura de ulei din seminte de dovleac sau o jumatate de cana cu seminte de dovleac. Uleiurile eterice din plante aromatice constituie o alta directie de tratament: amestec din uleiuri eterice de pin, ienupar, chimion si fenicul, in parti egale, cite 5-10 picaturi/zi, in putina apa calda si indulcita sau intr-o lingurita cu miere sau dulceata, luate cu 20-30 minute inainte de mesele principale, timp de doua saptamini, avind puternice efecte antiseptice, diuretice si antispastice.

27-02-2008

Fitoterapia adenomului şi a cancerului de prostată


Printeaza	Trimite pe email
Trimite pe YM	Redimensioneaza

Untitled Document

Ascultaţi acum live

Fitoterapia adenomului şi a cancerului de prostată

Bărbaţii cu vîrste care depăşesc 60-65 de ani vizitează tot mai des cabinetele medicale, acuzînd suferinţe acute sau cronice legate de afecţiunile prostatei. Pentru că nu toţi dintre cei interesaţi de aceste afecţiuni glandulare cunosc unele detalii necesare de anatomie şi de funcţionare a organelor implicate, dar şi de tratamentul natural util în astfel de afecţiuni, dl prof.univ.dr. Constantin Milică, specialist în fitoterapie, coordonator al Centrului Aroma Iaşi, ne-a oferit cîteva precizări absolut necesare în înţelegerea problemei.

Prostata este o glandă sexuală, anexă a aparatului genital masculin, situată într-un ţesut musculo-conjunctiv sub vezica urinară, pe primii centimetri ai uretrei. Prin partea sa centrală trece uretra, în care se secretă circa 25-30 la sută din lichidul seminal, de obicei în timpul actului sexual.

Prostatita este o infecţie genito-urinară, care se caracterizează prin inflamarea treptată a prostatei. Forma acută a bolii este o inflamaţie microbiană produsă în urma unor infecţii cu gonococi, stafilococi, streptococi, enterococi şi colibacili şi se manifestă prin edeme şi infiltraţii glandulare însoţite adesea de colectări purulente. Apar uneori accese de febră, frisoane, urinare greoaie, cu micţiuni dese şi nedureroase.

Forma cronică apare frecvent la persoanele care depăşesc vîrsta de 50-60 de ani, din cauza unor tulburări de echilibru hormonal, ajungînd la o frecvenţă de aproximativ 40 la sută din numărul bărbaţilor de peste 50 de ani. Bolnavul prezintă dureri perianale şi tulburări genitale, erecţie dureroasă cu cantitate redusă a lichidului de ejaculare, lipsa apetitului sexual, ajungînd pînă la impotenţă. Prin hipertrofierea prostatei se ajunge la îngustarea treptată a uretrei, vidarea incompletă a vezicii urinare, micţiuni foarte frecvente (peste 3-4 ori pe noapte), uneori cu usturimi pe canal. Agravarea începe din momentul urinării cu sînge şi la blocarea curgerii urinei.

Adenomul, frecvent la bărbaţii în vîrstă de peste 60 de ani

Adenomul de prostată este o formă evolutivă a prostatei netratată la timp. Boala constă dintr-o tumoră benignă, deci necanceroasă, care apare în jurul vîrstei de 60 de ani, cînd 70 la sută dintre bărbaţi constată prezenţa simptomelor caracteristice.

Ca urmare a presiunii asupra vezicii urinare şi a uretrei, apar dificultăţi mari de urinare. În jurul vîrstei de 80 de ani, 90 la sută dintre bărbaţi au adenom de prostată, cu grade diferite de inflamare. Bolnavii se obişnuiesc cu suferinţa, dar fenomenele se accentuează treptat, în funcţie de ritmul creşterii adenomului.

Cu cît rămîne mai multă urină în vezică, neeliminată la timp, cu atît creşte pericolul unei agravări a bolii din cauza înmulţirii bacteriilor, a unor infecţii urinare şi a formării de calculi renali şi vezicali. În această fază, pot să apară crize acute de insuficienţă renală şi chiar blocaj renal, care afectează rinichii. Starea generală se agravează rapid, bolnavul slăbeşte, devine palid, astenic şi nervos. Creşte tensiunea arterială şi se ajunge la insuficienţă renală cronică şi la unele complicaţii grave. În unele cazuri, adenomul de prostată poate degenera în cancer de prostată, de vezică sau de rinichi.

De menţionat că, în ţările islamice, incidenţa afecţiunilor de prostată este foarte redusă. Conform credinţei lor, este interzis bărbaţilor să urineze din poziţia "în picioare" în faţa lui Allah, care este prezent peste tot. În poziţie "aplecat", are loc golirea aproape totală a vezicii urinare, precum şi destinderea căilor renale şi a prostatei, ceea ce ar putea explica raritatea cazurilor de suferinţe prostatice.

Fitoterapia afecţiunilor prostatice

Contra bolilor de prostată există un adevărat arsenal de metode naturale şi reţete din plante medicinale, reţete elaborate în urma numeroaselor experienţe seculare ale multor popoare. Aceste reţete au pus în evidenţă unele proprietăţi terapeutice benefice (antiinflamatoare, antitumorale, antiseptice, anticongestive, diuretice şi antispastice), care asigură relaxarea musculaturii prostatei şi distrugerea agenţilor patogeni implicaţi.

În tratamentul intern sînt recomandate ceaiuri simple sau în amestecuri, tincturi şi uleiuri eterice din plante aromatice. Efectele cele mai bune se obţin cu decoctul (fiertură) din ghimpe (holeră), preparat dintr-o linguriţă de plantă uscată şi mărunţită la 250 ml apă; se fierbe 10 minute la foc domol, se lasă să infuzeze 15 minute în vas acoperit, se strecoară şi se beau două ceaiuri calde pe zi (dimineaţa şi seara pe stomacul gol, cu 30 minute înainte de mese). Tratamentul durează 6 luni şi se continuă încă 12 luni, luînd numai o cană pe zi (dimineaţa), în funcţie de stadiul bolii şi de reacţia organismului. Efectele tratamentului sînt decongestive, diuretice, dezinfectante şi cicatrizante şi se resimt după 3-4 săptămîni, cu reducerea micţiunilor nocturne, dispariţia usturimilor şi a durerilor pe uretră, în zona vezicii urinare sau a şezutului. Treptat, prostata se descongestionează şi îşi reia elasticitatea şi volumul normal, evitînd astfel intervenţiile chirurgicale.

O altă plantă foarte utilă în fitoterapia bolilor prostatei este pufuliţa cu flori mici: infuzie dintr-o lingură de plantă uscată la 250 ml apă clocotită; se beau 3-4 ceaiuri calde/zi, înainte de mese, avînd efecte în normalizarea urinării şi evitarea usturimilor sau durerilor pe uretră, datorită proprietăţilor diuretice, depurative, antiinflamatoare şi dezinfectante.

Folositoare bolnavilor de prostată sînt şi infuzia din urzică moartă albă (1 linguriţă flori la 250 ml apă; se beau 2 ceaiuri îndulcite pe zi, înainte de mesele principale, într-un tratament de lungă durată, cu efecte diuretice), infuzia din muguri de pin (20-30 g la un litru apă, se beau 3 căni/zi, timp de două săptămîni, cu efect de reducere a inflamaţiei glandei prostatice, decoctul din castane sălbatice (2-3 castane zdrobite şi fierte în 1 litru apă; se bea cîte o cană de ceai înainte de fiecare masă, timp de 3 săptămîni, urmate de o pauză de 10 zile).

Alte tratamente se fac cu infuzie din frunze de păr (100 g la 1 litru apă), de zmeur, de osul iepurelui, din flori de coada şoricelului, decoct din frunze de strugurii ursului sau decoct din seminţe decorticate şi neprăjite de dovleac (2-3 căni/zi).

Amestecuri din plante

În decursul timpului au fost elaborate numeroase reţete complexe în care sînt incluse atît plantele menţionate mai sus, cît şi multe alte specii. Cel mai des folosit este amestecul din: rădăcini de tătăneasă (20 g), flori de gălbenele (20 g), flori de muşeţel (20 g), busuioc (20 g), ghimpe (20 g), flori de urzică albă (10 g), muguri de pin (10 g), din care se prepară un decoct cu 1 lingură de amestec la 300 ml apă; se fierbe 4-5 minute la foc mic şi se bea în cursul zilei, avînd efecte antiseptice, antiinflamatoare, anticongestive, diuretice şi antitumorale.

În alte amestecuri mai intră: cimbrişor, merişor, coada şoricelului, coada calului, valeriană, roiniţă, sulfină, fenicul, salvie, nalbă, ienupăr (fructe), fasole (teci), cînepa codrului, trei fraţi pătaţi, pătrunjel (seminţe).

În lume este mult utilizată planta africană Serenoa repens, din extractul căreia se fabrică produsul german Prostamol Uno.

Tincturi, extracte şi uleiuri medicinale

Tincturile cele mai eficiente contra afecţiunilor prostatei se prepară din castane salbatice (20 g seminţe zdrobite macerate timp de 10 zile în 100 ml alcool 70°, din care se iau cîte două linguriţe tinctură pe zi, cu efecte în stările congestive ale prostatei), ceapă (2 linguriţe tinctură pe zi, timp de 10 zile pe lună, pe durata de 6 luni anual). Dintre amestecurile de plante pentru tincturi se remarcă cel din frunze de tuia şi mesteacăn, ghimpe, urzică albă şi rostopască, în părţi egale, tinctură 10 la sută, cîte 20-40 picături de 2-3 ori/zi, între mesele principale, timp de 1-2 săptămîni pe lună.

Dimineaţa, se poate lua un macerat apos din boabe de grîu, iar seara, înainte de culcare, se ia o lingură de ulei din seminţe de dovleac sau o jumătate de cană cu seminţe de dovleac.

Uleiurile eterice din plante aromatice constituie o altă direcţie de tratament: amestec din uleiuri eterice de pin, ienupăr, chimion şi fenicul, în părţi egale, cîte 5-10 picături/zi, în puţină apă caldă şi îndulcită sau într-o linguriţă cu miere sau dulceaţă, luate cu 20-30 minute înainte de mesele principale, timp de două săptămîni, avînd puternice efecte antiseptice, diuretice şi antispastice.