Teheranul va ataca orice țară al cărei teritoriu este folosit de inamicii săi pentru a lansa un atac militar împotriva Iranului, a avertizat duminică un comandant militar iranian.
„Orice loc folosit de inamic pentru operațiuni ostile împotriva Iranului va fi subiectul unei riposte din partea forțelor noastre armate”, a declarat vice-comandantul Gardienilor Revoluției, Hossein Salami, în timpul unor manevre militare ale forțelor de elită iraniene, informează agenția Fars, în ediția electronică.
Iranul a avertizat că în cazul unui atac din partea SUA sau al Israelului va viza cele 32 de baze americane din Orientul Mijlociu sau din strâmtoarea Ormuz.
Cotidianul turc Hurriyet amintește, în ediția sa electronică de luni, că programul NATO antirachetă își va avea centrul de comandă la baza Ramstein din Germania, potrivit secretarului american al Apărării, Leon Panetta. În cadrul conferinței de la Munchen, Panetta a precizat că în afara unui radar instalat în Turcia, vor fi amplasate rachete de interceptare în România și Polonia, în timp ce patru nave capabile să doboare rachete vor fi staționate la Rota, în Spania.