Ca o ironie a sorţii, chiar şi un medic ieşean a aşteptat o mână de ajutor din partea colegilor săi, dar aceştia nu au reuşit să-l ajute deşi îl puseseră în capul listei de aşteptare pentru un transplant hepatic. Viaţa lui a fost salvată însă de un grefon găsit într-un alt centru din ţară. Nu toţi bolnavii au însă un asemenea noroc, zeci de suferinzi din Moldova figurând de ani buni doar pe lista celor care aşteaptă un ficat nou.
» Citeste articol

Vechi de sute de ani, iarmaroacele (sau bâlciurile) din Moldova mai sunt încă un prilej de distracţie. Ce-i drept, tradiţiile s-au cam pierdut, au fost înlocuite de modernitate, dar a rămas amintirea bâlciului de peste vară.

Acum oamenii petrec cu pizza, bere, mici şi Coca Cola. Înainte, se cinsteau cu bragă şi vin, cu care stingeau arşiţa afumăturilor de pe jăratec. Înainte întindeau hore, acum fredonează melodii urlate din mp3-uri. Importantă este însă petrecerea pe care fălticenenii o vor deschide de ziua Sfântului Ilie (20 iulie),  romaşcanii o aşteaptă de Probojenii (Schimbarea la Faţă, 6 august), iar bîrlădenii la sărbătoarea Sfintei Marii (15 august). „Sezonul” se închide, ca şi în urmă cu câteva sute de ani, la sărbătoarea Sfîntului Dumitru (26 octombrie).

A fost odată...

Bâlciul de odinioară, cu toată forfota specifică şi cu nuanţa pronunţată de comerţ împletit armonios cu petreceri autentice s-a pierdut în negura vremurilor, departe de kitsch-ul care s-a instalat vertiginos şi ireversibil. Fie că se numeşte Disneyland sau caruselul din parc, locurile de distracţii nu mai păstrează frumuseţea şi calitatea de altădată.

Botoşănenii mai în vârstă îşi amintesc de parcă a fost ieri cum era să fii copil dus în coşul căruţei de părinţi la bâlciul din sat, organizat în diferite perioade din an. Puzderie de căruţe prăfuite, hodorogind pe drumurile care cu boi care mai de care mai frumoase, ţigani cu inele, peştişori de zahăr ars, căluţi din turtă dulce, decoraţi cu hamuri de un roşu aprins, îngheţată adevărată, vată pe băţ şi nelipsita roată în care copiii se dădeau până le tremurau picioarele. Nimic nu era mai reconfortant ca o halviţă adevărată, din care nu a mai rămas nici praf de istorie. Sau sucul băut pe nerăsuflate, cu gust de bombonele. „Îmi amintesc că tata şi mama ne îmbarcau în căruţa care avea nişte roţi mari, nu ca acum. Eu mă îmbrăcam frumos, cu rochiţă înflorată şi desculţă, că nu erau aşa papuci ca acuma. Aveam vreo zece ani, dar îmi amintesc şi acum hodorogeala până la bâlci şi sfatul alor mei care scoteau la vânzare bulendrele ce le mai aveam pe lângă casă cusute de bunica şi de mama sau lăicerele ţesute pe timp de iarnă cu tot felul de modele. Şi eu făceam un fel de păpuşi din aţă roşie. Stătea să le vând ore în şir, ca să cumpăr şi eu o halviţă. Mă plictiseam şi mergeam să mă dau în roată. Era aşa ceva din lemn învârtit de doi oameni. Nu mă mai dădeam jos, aşa mi-era de dragă”, îşi aminteşte Catinca Butnariuc, de 79 de ani.

Şi nea Costică Mirăuţă a păstrat vie amintirea bâlciului de odinioară, când flăcăii purtau chimir şi două bărdiţe mici aşezate la brâu în semn de superioritate: „Aşa mergeam la bâlci, care era de fapt un târg, că se vindea şi bunica acolo. Ce voiai acolo găseai. Asta până pe la amiază, că după aceea băgam un rachiu şi un vin la botu'calului şi începea distracţia. Purtam bărdiţa la brâu, că aşa era pe atunci, dacă voiai să nu te ia înainte. Când ştiam că e bâlci mă pregăteam cu două săptămâni înainte. Nu era musai să ai bani, ca azi. Oamenii schimbau pe mărfuri. Era mai bine, parcă. Nu se plângea nici unul că-i lipseşte ceva din gospodărie. Şi distracţia era alta. Păi ţin minte că era o boantă în sat, a lui Ghiţă Amariei. Se porneau picioarele singure când băgau băieţii muzică de-a noastră, din Moldova. Erau şi fete, cu cămaşa fără bumbi, săreau de nu mai puteau la o sârbă”. Dincolo de vânzarea mărfurilor de care avea trebuinţă fiecare gospodar în bătătura sa era bucuria socializării, un prilej de a-şi etala o realizare sau alta în faţa neamurilor sau a consătenilor curioşi.

* * *

Bâlciurile de altădată erau şi un prilej ideal pentru recreere în sensul sănătos şi adevărat al cuvântului. În contrast cu modernismul şi cu simbolul caruselului devenit astăzi atracţia numărul unu. În loc de muzică populară autentică, botoşănenii se distrează copios dându-se în „tiribombă” pe muzică de Lady Gaga şi înfulecând vată de zahăr pentru care se înghesuie la coadă preţ de treizeci de minute. Halviţa, peştişorii din zahăr de culoare roz, harbuzul spart de pământ şi mâncat în dosul căruţelor, gloate de copii alergând voioşi şi mănunchiuri de adulţi discutând despre puterea credinţei la o ulcică de vin lângă membrii boantei cocoţaţi pe cufere de lemn, toate acestea s-au pierdut în neant, emoţia evenimentului fiind păstrată doar în sufletele celor care se sting câte unul de bătrâneţe.

Liliana Anuţei