Sucevenii care protestează în stradă de mai mult de trei săptămâni au salutat, luni seară, demisia premierului Emil Boc și au scandat „Băsescu, îți facem loc, du-te după Boc!”.
Câteva zeci de suceveni, la -13 grade Celsius, au protestat în fața Palatului Administrativ din Suceava, cu steaguri și cu vuvuzele, cerând demisia președintelui Traian Băsescu și alegeri anticipate. Oamenii au spus că vor continua protestele, indiferent de condițiile meteo, până când li se vor îndeplini cerințele.
În județul Suceava, manifestații similare au fost organizate și în municipiile Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc. Protestele au fost supravegheate de trupe de jandarmi și echipaje de poliție.