Circa 30 de primari, persoane private și angajați ai autorităților locale din nord-estul Ungariei au început luni, pe un ger aprig, un marș pe o distanță de aproape 200 de kilometri, pentru a atrage atenția asupra sărăciei locuitorilor din regiune, relatează AFP.
Marșul, ai cărui participanți provin de la partidul socialist MSZP (de opoziție), a început la Miskolc, al treilea oraș din Ungaria și fost centru industrial sub regimul comunist. În ciuda temperaturilor extrem de scăzute, care au ajuns luni la -20 de grade Celsius, manifestanții au pornit la drum având ca obiectiv să ajungă la Budapesta lunea viitoare. Ei intenționează să protesteze în fața parlamentului, care ar urma să-și reia activitatea lunea viitoare după vacanța de iarnă.
Potrivit revendicărilor participanților la marș, locuitorii din județul de nord-est Borsod au nevoie de trei lucruri: „pâine, muncă și un salariu corect”. Rata șomajului a atins 22,5% din populația activă în această regiune – cea mai ridicată din întreaga țară. Tot în această regiune tensiunile dintre populația maghiară și minoritatea romă sunt cele mai puternice.
„Manifestanții vor face câte o pauză la mijlocul zilei pentru a lua o masă caldă la o cantină școlară sau la o cantină socială și vor dormi la căldură în școli sau birouri ale MSZP, dar în niciun caz la hotel”, a precizat pentru AFP Andras Lukacs, unul dintre organizatorii marșului.
Partidul de guvernământ Fidesz al lui Viktor Orban a reamintit luni că executivul a ajutat populația din Borsod prin lansarea unui program de muncă în interes public care implică circa 30.000 de persoane, relatează Agerpres.