Primăria ieșeană vrea să pună capăt jafului la căldurăJos repartitoarele!
Odată cu noile permutări între factorii de gestiune ai sistemului ieșean de termoficare, respectiv externalizarea serviciului către o firmă privată, există și posibilitatea unei schimbări așteptate atât de ieșenii branșați la sistemul de încălzire centralizat, cât și de posesorii de centrale termice. În fața valului de nemulțumiri provocate de modul cum sunt repartizate consumurile la încălzire, șefii municipalității se gândesc ca în perioada următoare să elimine „căpușele” din cauza cărora ieșenii sunt forțați să scoată din buzunare, lunar, sume cu mult mai mari decât cele care ar trebui să se regăsească între raportul dintre consum și plată: firmele de repartitoare.
Citiți cum s-ar putea realiza acest deziderat, cu ce vor fi înlocuite repartitoarele de costuri și cu cât va crește factura la încălzire pe luna ianuarie
 |
O bătrînă de 80 din satul Albița îi "înfruntă" zi de zi pe polițiștii de frontieră, care, de pe 1 ianuarie 2007, data intrării țării noastre în UE, nu îi mai permit accesul în zona securizată din preajma apei, deoarece regulile de pază ale granițelor cu Republica Moldovei au devenit mult mai severe.
Pentru o Românie întreagă
Adesea, grănicerii o găsesc pe bătrînă pe malul Prutului, aproape de apă, sprijinită în cîrja de lemn și privind țintă peste hotarul de unde începe Basarabia! Îi cer cu severitate să se întoarcă în sat, avertizînd-o că zona este una de frontieră, securizată, cu acces limitat. Numai că de cele mai multe ori femeia este greu de convins, iar polițiștii au parte de lecții de istorie spuse mustrător de cea pe care cu toții o numesc "basarabeanca". De fapt, o cheamă Ileana Mistreanu și toți cei 80 de ani ai ei a trăit cu Prutul în vecinătate, în satul Albița, localitate situată acum la porțile Uniunii Europene. Ileana este considerată de tot satul o femeie deșteaptă. Integrarea în Uniunea Europeană însă nu i-a adus "basarabencii" nici o bucurie, deoarece apropierea de apa Prutului nu îi mai este permisă ca altădată. Pasiunea octogenarei a fost dintotdeauna istoria. În cele șapte clase pe care le-a învățat, ea a deprins dragostea pentru acestă disciplină și zi de zi adună în jurul ei copii din sat, vorbindu-le despre vremuri trecute. "Zi de zi vin și mă uit la Prut. Să văd dacă mai este la locul lui", spune, șăgalnic, femeia. "Nu sînt basarabeancă, cum vorbește lumea de mine. Dar nu mă supăr, e ceva frumos. Îmi place istoria și plîng cînd le povestesc la copiii ăștia despre istorie. Le spun cum s-a rupt Basarabia și s-a tras graniță pe aici și ei zic că sînt basarabeancă. Lor nu le place istoria. Nu știu ce carte mai învață ei acum. Nu învață despre frații noștri săraci. Tare-s chinuiți, cu comuniștii la putere", spune Ileana. Despre polițiștii de frontieră crede că sînt tineri nevinovați, dar fără dragoste de neam: "Nu sînt ei de vină. Iau bani dacă fac de pază, nu e vorba despre dragoste pentru neamul lor sau așa ceva...".
Cînd țara s-a rupt
În 1940, Ileana Mistreanu avea 13 ani. Copilăria i-a fost marcată de vremurile tulburi ale celui de-al doilea război mondial. Acum crește singură patru nepoți, rămași fără tată de mici. Nu se plînge însă. Despre iunie 1940, cînd Basarabia s-a rupt de țara-mamă, atribuindu-se prin pactul Ribbentrop-Molotov fostei Uniuni Sovietice, Ileana spune că "atunci am văzut cum poate să plîngă un popor întreg". "N-am cui să mai spun ce a fost. Mai sîntem puțini bătrîni de 80 de ani care să fi văzut cum a dus-o poporul atunci. Mulți au murit. Eu am rămas. Povestesc, dar nu prea am cui. Mă duc la Prut și îmi mai amintesc eu așa, singură. Mi-amintesc că lumea suferea", povestește femeia. Despre "Unirea de o zi" a Basarabiei cu România, din mai 1990, bătrîna își amintește cu mare drag. "Mi-am chemat copiii mei de la Iași și de la Huși să vină. M-am trezit de la cinci dimineața și, cu toții, ne-am dus la vamă. Și a început să curgă puhoi de frați, nimeni nu îi mai oprea. Podul gemea de lume, de copii, de veterani de război cu decorații agățate de haine. Și de-a flori... multe flori. Le aruncau în apă și de atîtea flori se acoperise apa. Ne îmbrățișam. Nu ne cunoșteam. Păream străini, dar nu eram. Ne îmbrățișam de dor, ca frații care nu s-au văzut 50 de ani", povestește bătrîna.
• • •
Peste evenimentul care a strîns în urmă cu 17 ani, sub "Podul de Flori", un milion și jumătate de români, de dincoace și de dincolo de Prut, s-a așternut uitarea. Ziua de 6 mai a trecut fără evocări ale momentului istoric ce a marcat perioada posdecembristă a românilor de pretutindeni. Doar bătrînii își mai amintesc de evenimentul din mai 1990, despre care se credea că va deveni o tradiție. La cîteva zile după "Podul de Flori", Basarabia își cîștiga suveranitatea, dar și un drum propriu, prin declarația de la 23 iunie 1990. Dincoace de Prut, după 17 ani de le revoluția din 1989, România se rupea definitiv de influența rusească, integrîndu-se în structura Uniunii Europene, alături de cele mai puternice state democratice ale lumii.
Elena Sîrbu
|
-
Plagiat
de (...) la data de joi, 28 iunie 2007
Articolul asta a aparut saptamana trecuta si in presa centrala....in Evenimentul Zilei cred (sper sa nu ma insel)...si curios....avea exact acelasi continut. Ce se intampla cu voi...nu stiti ce sa mai scrieti si copiati de la altii....Sa va fie rusine...Uite asa dam noi inainte...cu oameni de alde voi
| Adauga comentariul tau |
 |
|