* pe lângă trauma implicării într-un eveniment rutier, şoferii sunt uneori nevoiţi să treacă şi prin calvarul convingerii firmelor de asigurări de adevărul declaraţiilor * tot mai multe abuzuri ale acestor firme sunt reclamate de proprietarii de autoturisme, companiile invocând diverse motive pentru a întârzia plăţile sau pentru a nu le acorda deloc * este şi cazul unui şofer din Piatra Neamţ care se chinuie încă din ultima lună a anului trecut să-şi recupereze despăgubirile, în urma un accident rutier * niciun demers al acestuia nu s-a finalizat cu o conciliere între părţi, iar compania refuză să-şi exprime un punct de vedere

* unul la Teatrul Naţional, două la Palatul Culturii...

Două clădiri emblematice pentru Iaşi au în comun, dincolo de ordonatorul de credit - Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional – sau termenele limită (prelungite la nesfârşit) pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare, şi proiecte „pierdute pe drum”. Deşi pare greu de imaginat, proiectul de reabilitare a clădirii Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” nu includea, până anul trecut, scena, iar proiectul de la Palatul Culturii nu făcea, iniţial, referire nici la acoperiş, nici la turnul central. Noi motive pentru care lucrările continuă, spre exasperarea ieşenilor.

La întrebarea cum a fost posibil, totuşi, „să se piardă”, fie şi din vedere,  astfel de proiecte, unul dintre interlocutorii noştri, pe care îl vom „da” Anonim pentru desăvârşirea susmenţionatei „reţete”, ne-a răspuns cu o altă întrebare: „Dar scrisoarea lui Caragiale de ce s-a pierdut?”...

Sala mare a Teatrului Naţional, tot „sub” schele

Vechi din 1996, proiectul pentru restaurarea Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” nu includea, până de curând, şi refacerea scenei – aceasta însemnând atât scândură, cât şi elemente de „mecanică a scenei”. „Când am venit la conducerea teatrului, proiectul era aproape gata, l-am finalizat, a fost trimis la Bucureşti, s-a făcut licitaţia la Iaşi, iar lucrările au demarat în 1997”, ne-a spus Ioan Holban, fost director al Naţionalului ieşean în perioada 1996 – 2006.

„Singurul lucru la care nu ne-am gândit noi a fost legat de drepturile de autor pentru pictură. În rest, totul era prins în proiect. Exista chiar şi oferta unei firme din Germania pentru mecanica de scenă. Tehnica era veche, cu scripeţi, şi urma să fie înlocuită de un sistem electronic. De asemenea, era prevăzută înlocuirea scândurii – şi nu era vorba de orice fel de scândură, ci de una specială”, ne-a mai spus Ioan Holban.

Lucrările au fost lungi, au fost şi sincope legate de bugetul alocat lucrărilor, de contestaţii şi chiar de reluarea (şi recâştigarea) licitaţiei de către aceeaşi firmă de construcţii. Prin urmare, în 2011, în loc să se vorbească despre termenul limită de finalizare a lucrărilor – luna august, au început discuţiile despre un nou proiect – cel al scenei, fără de care, nu-i aşa?, nu poate fi vorba de spectacol – nici de teatru, nici de operă, în aceeaşi clădire desfăşurându-şi activitatea şi Opera Naţională Română Iaşi.

Într-una din vizitele sale la Iaşi, în mai 2011, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, afirma că lucrările la Teatrul Naţional sunt în grafic şi vor fi finalizate la termen, în august 2011, dar că sala mare nu va fi pregătită pentru a găzdui spectacole: „Rămân două probleme uriaşe, legate de scenă şi pictură, acestea nefiind cuprinse în proiectul iniţial. Nu vreau să dau vina pe nimeni, nu este din perioada noastră, noi am moştenit proiectul. Dacă vom găsi o soluţie tehnică şi resursele financiare, putem finaliza şi scena, iar până la sfârşitul anului se va putea intra în sală”.

Dacă la finele stagiunii 2010 – 2011, directorul Naţionalului ieşean, regizorul Cristian Hadji-Culea, era optimist în privinţa reintrării spectatorilor în sala mare, acum nimeni nu mai vorbeşte despre termene-limită.

Palatul Culturii, refăcut „fără turn, fără acoperiş, fără ornamente”

La Palatul Culturii, absenţa proiectelor pentru acoperiş şi turnul central este pusă pe seama „erorii”: „Beneficiarul a făcut o temă de proiectare, o etapă de susţinere, în 2005, în care a fost inclus doar corpul central. Aceasta a fost trimisă la Ministerul Culturii şi obiectivul a fost trecut pe lista de finanţări. Noi, ca societate comercială, am licitat o temă de proiect, o documentaţie de licitaţie pentru corpul central, fără turn, fără acoperiş, fără ornamente. În 2007 am făcut acest primul proiect, apoi în 2008 finanţatorul a fost de acord să fie incluse şi turnul şi acoperişul, pe etape diferite. A fost o eroare de proiectare din start, un proiect mai vechi pe care beneficiarii l-au actualizat la cursul euro, iar suma li s-a părut prea mare. În cazul restaurării unei clădiri monument, costul unui metru pătrat este între 800 şi 1.000 de euro. Proiectul a rămas subevaluat. Nici un proiectant nu a făcut aceste valori, ele au fost făcute de un angajat din cadrul instituţiei beneficiare”, ne-a spus proiectantul general Viorica Frunză, manager de proiect, reprezentantul SC Impex Romcatel S.A.

Rectificările de buget sunt inevitabile în cazul unor lucrări de o asemenea amploare, chiar dacă proiectantul trebuie să prevadă un capitol special pentru „vicii ascunse”, rezerva fiind de 20 la sută din valoarea totală a proiectului. Până la urmă, lucrurile „se rezolvă”: acoperişul nu doar că a fost adăugat în proiect, ci chiar a stârnit multă vâlvă cu aspectul său „strălucitor”, dat de tabla „din zinc”, al cărei luciu e greu de deosebit de cel al mai ieftinei table „de zinc”.

„La Palatul Culturii erau probleme de structură, iar cei care au făcut tema de proiectare au atacat problemele principale. Am văzut o groază de documente şi pot să spun că de când se ctitoreşte ceva în oraşul acesta, sunt tot felul de dispute”, ne-a spus directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Iaşi, Vasile Munteanu.

* * *

Trăind în România, ne amintim zilnic de Caragiale. În 2012 vom avea, probabil, tot mai multe motive să îl evocăm. Ieri, a fost deschis, la Ploieşti, „Anul Caragiale”, la împlinirea a 160 de ani de la naşterea dramaturgului. Tot în 2012, în luna iunie, va fi marcat centenarul morţii sale. Nu-l căutaţi însă pe I.L. Caragiale la teatru: Caragiale „se joacă” în viaţa de fiecare zi. (Gina Popa)