|
Tel. 0232 246 000 | Fax. 0232 246 002 | Zapp. 0788 246 000 | contact@evenimentul.ro
O singură prelevare de organe în opt luni!Moartea transplantului Centrul Regional de Transplant din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași a intrat în… moarte clinică. De la începutul anului, la Iași s-a efectuat o singură intervenție de prelevare de organe, în condițiile în care finanțarea instituției s-a făcut doar pe hârtie. Medicii care îi susțineau activitatea au plecat astfel în străinătate sau și-au văzut de alte treburi, iar alții dispuși să facă muncă voluntară încă nu-și anunță intenția de a le lua locul.
Ca o ironie a sorții, chiar și un medic ieșean a așteptat o mână de ajutor din partea colegilor săi, dar aceștia nu au reușit să-l ajute deși îl puseseră în capul listei de așteptare pentru un transplant hepatic. Viața lui a fost salvată însă de un grefon găsit într-un alt centru din țară. Nu toți bolnavii au însă un asemenea noroc, zeci de suferinzi din Moldova figurând de ani buni doar pe lista celor care așteaptă un ficat nou. |
|||||||||||||||||||||
|
29-07-2010
Plăcerea voiajului cu avionul poate fi umbrită de apariția unor neplăceri, mai ales atunci când călătoriți pe distanțe lungi. Iată câteva sugestii care vă vor ajuta să faceți față cât mai bine unei asemenea călătorii, mai ales dacă este pentru prima oară. * Înainte de a pleca în călătorie, încercați să vă îmbrăcați cu haine cât mai comode. Evitați vestimentația strâmtă sau mulată, care împiedică buna circulație a sângelui și stânjenește mișcările. Pe timpul verii este bine să optați pentru hainele din bumbac, vâscoză sau in, care absorb transpirația. * Este bine ca femeile să evite încălțămintea incomodă, cu tocuri înalte, iar bărbații pantofii strâmți. Sunt indicați pantofii sport, de preferat cu șireturi și sandale ușoare, cu talpa joasă. * Înainte de călătorie și chiar în timpul acesteia este bine să beți foarte multe lichide, în special sucuri din fructe naturale, de preferat citrice și apă plată. În timpul zborului, corpul se poate deshidrata foarte ușor. Evitați totodată să consumați băuturi alcoolice. În cazul în care, în timpul călătoriei ați consumat alcool este bine ca imediat să beți un pahar de apă. Evitați sucurile acidulate și apa minerală. * Nu stați nemișcați pe toată perioada călătoriei. Atunci când vă este permis, ridicați-vă, faceți câțiva pași pe culoarul avionului, pentru a activa astfel circulația sângelui și a preveni amorțeala. * Atenție la alimentație! Evitați înainte de călătorie mesele consistente, mai ales pe timpul verii. Este de preferat să consumați mai multe fructe sau salate proaspete. Și în timpul zborului este bine să evitați mâncărurile grase sau pe bază de sosuri. * În cazul în care ați ajuns la locul de destinație pe timpul zilei, este bine să faceți o scurtă plimbare, pentru a vă relaxa după zbor. În cazul în care ați ajuns noaptea, este bine să vă pregătiți imediat de culcare.
|
||||||||||||||||||||||