|
Tel. 0232 246 000 | Fax. 0232 246 002 | Zapp. 0788 246 000 | contact@evenimentul.ro
Guvernanții fac protecție socială pe spinarea privațilorFarmaciștii se revoltă De la 1 aprilie, bolnavii cu afecțiuni cronice și cei incluși în programele naționale vor beneficia de rețete gratuite sau compensate doar dacă se vor înscrie pe listele unei farmacii, sistemul fiind asemănător cu cel de la medicii de familie. „Farmacia de familie” a stârnit însă deja nemulțumire atât în rândul farmaciștilor, cât și în cel al pacienților. Farmaciștii susțin chiar că măsura este practic inaplicabilă, de vreme ce Casa de Asigurări le-a făcut deconturi doar până la nivelul lunii iunie 2009. În câștig nu ar ieși decât lanțurile farmaceutice puternice și… statul, în condițiile în care guvernanții ar face protecție socială pe spinarea lor. Nici pacienții nu văd cu ochi buni faptul că urmează să fie legați de o anumită farmacie. Ei pun chiar unele întrebări extrem de pragmatice. Ce se va întâmpla cu viața lor dacă nu-și găsesc tratamentele acolo unde s-au înscris, în condițiile în care nu se pot muta decât după șase luni? Nu vor fi obligați să cumpere medicamente mai scumpe decât la comerciantul vecin?
Concluzia o trage unul dintre membrii Colegiului Farmaciștilor: „Nu știu de unde se preiau aceste modele, dar noi suntem prea săraci pentru a ne putea permite să le aplicăm”. |
|||||||||||||||||||||
|
09-01-2008
Insomnia este o tulburare a somnului care constă fie în imposibilitatea de adormire timp de cîteva ore după urcarea în pat, fie în trezirea bruscă după o scurtă și insuficientă perioadă de somn. În aceste situații, organismul nu se poate reface complet, iar starea de oboseală se amplifică de la o zi la alta, devenind greu de suportat. Un adult are nevoie de 6-8 ore de somn pe zi, iar copiii și vîrstnicii de 8-10 ore. Cauzele insomniei sînt foarte variate, de natură organică, psihică sau de comportament. În afară de cauzele organice, cînd insomnia este rezultatul unor boli interne, la unele persoane insomnia este provocată de stări tensionale, gînduri privind nerealizări în activitate, nevroze, frică, anxietate, depresii și manii. La acestea se mai adaugă consumul exagerat de mîncare la cină, cu multe grăsimi animale, ouă, alcool sau cafea. Acum, la început de toamnă, cînd nopțile devin mai lungi, iar zilele mai scurte, stările de insomnie își găsesc un cadru propice pentru mulți dintre noi. De asemenea, trecerea de la ora de vară la cea de iarnă creează un dezechilibru în starea de veghe-somn, adaptabilitatea fiind pentru unii de scurtă durată, iar pentru alții chiar de 1-2 luni de zile. După cum ne-a spus dl prof.univ.dr. Constantin Milică, specialist în fitoterapie, coordonator al Centrului Aroma Iași, în terapia internă cu plante medicinale și aromatice, pe primul loc în cazul insomniei se situează uleiul de lavandă (Lavandula officinalis). Acesta se diluează cîte 4 picături la 150 ml de apă și se bea de 3 ori pe zi, între mese. Cea mai simplă formă de administrare este să se ia cîte 4-5 picături din acest ulei, seara, înainte de culcare, pe un cub de zahăr sau pe o bucățică de pîine. "Uleiul de lavandă, care poate fi procurat din comerț, este un calmant deosebit, un foarte eficient relaxant psihic, fiind indicat atît în caz de insomnie, cît și în stările de iritabilitate și hiperexcitabilitate psihică și nervoasă. Remediul este un sedativ mediu, nu dă somnolență exagerată ca unele medicamente, cum este Diazepam-ul, și nu creează dependență. Dimineața, capul este limpede, iar starea de relaxare generează un tonus optimist pentru întreaga zi. Uleiul de lavandă este unul dintre cele mai bune remedii și în caz de stres", spune dl prof. Milică. Foarte bună în combaterea insomniei este și tinctura alcoolică de lavandă, din care se beau cîte 10-20 picături de 2-3 ori pe zi, între mese. Extern, cu tinctură se ung tîmplele și fruntea. Pe lîngă lavandă, tratamentul naturist al insomniei beneficiază și de efectul altor specii de plante medicinale, verificate de-a lungul timpului, precum valeriana, talpa gîștei, flori de tei, hamei, păducel, sulfină, roiniță, mentă, sovîrf, capsule de mac, fructe de fenicul și măghiran. Cu aceste plante, luate separat sau în amestec, se fac infuzii și decocturi, care se beau calde și îndulcite cu miere, cu o jumătate de oră înainte de culcare. Iată două amestecuri din plante medicinale recomandate, în caz de insomnie, de către prof.univ.dr.farm. Ovidiu Bojor: talpa gîștei (40 g), flori de tei (20 g), mătăciune (20 g), flori de păducel (10 g) și sovîrf (10 g) – se face infuzie și se beau 2-3 ceaiuri pe zi; rădăcină de valeriană (40 g), flori de lavandă (30 g), mușețel (15 g) și mentă (15 g) – infuzie, o cană înainte de culcare, eventual și una după masa de seară. Printr-o educare a somnului, îndepărtînd gîndurile rele, insomnia poate fi înlocuită cu un somn liniștit și reconfortant. Este bine să se doarmă cu capul spre nord sau spre est. Înainte de culcare este benefică o plimbare în aer liber.
|
||||||||||||||||||||||