Fostul episcopul al Huşilor se retrage la mănăstire
Dimensiune font:
PS Corneliu Bârlădeanu a depus ieri cerere de retragere şi va rămâne un simplu călugăr, fără drept de a ţine slujbe religioase * Sfântul Sinod nu a luat nicio altă măsură de sancţionare * înaltul arhiereu a fost subiectul unui scandal cu tentă homosexuală, care a zguduit Biserica Ortodoxă Română
Episcopul Huşilor, PS Corneliu Bârlădeanu, a depus ieri în faţa Sfântului Sinod o cerere de retragere din funcţie, dar a precizat că se consideră, în continuare, nevinovat. Sfântul Sinod a aprobat cererea şi a declarat vacant scaunul de Episcop al Huşilor, urmând ca în următoarele 60 de zile, conform prevederilor statutare, să fie ales un nou ierarh. „Din moment ce Preasfinţitul Corneliu a depus cererea să se retragă din funcţia de episcop nu va mai intra în Consistoriu. El va rămâne membru al Bisericii Ortodoxe, a declarat că rămâne sub ascultarea Sfântului Sinod, nu mai este episcop titular, în niciun caz nu slujeşte. Statutul este de monah”, a declarat părintele Ionuţ Mavrichi, consilier patriarhal. Retragerea lui Corneliu Bârlădeanu este valabilă până în luna octombrie. Până atunci, ancheta merge mai departe în cazul său. Atribuţiile lui Corneliu Bârlădeanul vor fi preluate de Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Cu şantajul la DNA
Cazul a intrat în atenţia publică în luna iunie, când PS Corneliu Bârlădeanu a depus la DNA plângere împotriva a trei preoţi care l-ar fi şantajat cu darea în vileag a unor imagini compromiţătoare. Ulterior, filmul a apărut în spaţiul public. Jitaru Sebastian Cristi, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huşi, Damian Gheorghe, preot de caritate la Spitalul Judeţean Vaslui, şi Bumbu Răzvan Mihail, preot paroh la Parohia Văleni, au fost reţinuţi pe data de 15 iunie, fiind acuzaţi că ar fi cerut bani sau funcţii pentru a nu face publice o serie de imagini video în care episcopul Huşilor. Ei au fost ulterior plasaţi în arest la domiciliu. Între timp, cazul a luat amploare, au fost vizionate şi analizate casetele, iar reprezentanţii BOR au spus că unul dintre ei ar fi Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu.
„Nu ştim la ce mănăstire se va retrage”
Episcopul a fost retras de la slujbe, iar ieri a apărut în faţa Sinodului Permanent al BOR. S-a constatat că parcurgerea tuturor etapelor statutare şi regulamentare noi privind desfăşurarea unui proces canonic bisericesc poate dura mai multe luni, fapt care ar prelungi foarte mult situaţia de incertitudine din eparhia Huşilor. În acest context, Preasfinţitul Părinte Episcop Corneliu, deşi se consideră nevinovat, totuşi, „pentru pacea şi binele Bisericii“, a hotărât să se retragă din slujirea de Episcop al Huşilor şi să rămână în ascultare deplină faţă de Sfântul Sinod. „În acest moment rămâne un simplu monah. Din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe acest caz este încheiat. Nu se vor aplica alte măsuri. Momentan, nu ştim la ce mănăstire se va retrage”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, care a adăugat că, astfel, cazul a fost închis.
Maura ANGHEL
„Orice criză prin care trecem, fie personal, fie instituţional, lasă în urma ei soluţii, lasă în urma ei prilejuri de reflexie” - Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau