Alertă de TBC la un spital din Iaşi! Sute de oameni vor fi testaţi EXCLUSIV

default

Dimensiune font:

| 15-06-2017 06:00

Alertă maximă la Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi, unde doi angajaţi ai unităţii a fost descoperiţi cu TBC * aceştia au fost internaţi pentru tratament, iar unitatea a declanşat o anchetă epidemiologică * urmează să fie testaţi toţi angajaţii spitalului, pentru a vedea dacă mai sunt descoperite şi alte cazuri * medicii presupun că angajaţii, un brancardier şi un şofer, ar fi luat boala de la un pacient, nefiind prima dată când se întâmplă un astfel de lucru la acest spital * situaţia a fost anunţată şi la Direcţia de Sănătate Publică

Anchetă epidemiologică la Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi, după ce doi angajaţi au fost descoperiţi cu tuberculoză. Un şofer şi un brancardier care intră des în contact cu pacienţii, transportându-i la centrele spitalului din oraş, au luat boala fără să ştie şi apoi s-a dat alerta. Fiind o boală care se răspândeşte uşor, există pericolul unui focar. Astfel, urmează să fie testaţi toţi angajaţii. „Într-adevăr, aspectul radiologic la ambii pacienţi este cu mare probabilitate tuberculoză, indiferent sau nu de confirmarea diagnosticului bacteriologic. A fost anunţată conducerea spitalului pentru declanşarea anchetei epidemiologice şi vor fi investigaţi radiologic toţi angajaţii şi personalul de pază”, a declarat dr. Adriana Sorete Arbore, medic la Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi.

500 de angajaţi vor fi testaţi
Cazurile celor doi angajaţi au stârnit deja panică printre cei care au intrat în contact cu ei. Marţi, când s-a declanşat ancheta, au fost testaţi primii patru salariaţi care au intrat cel mai mult în contact cu cei doi, urmând a fi testaţi toţi, în zilele următoare. În total, este vorba de aproximativ 500 de persoane, de la medici, asistenţi, infirmieri, până la personal administrativ şi paznici. „În urma rezultatelor de la laborator, un caz a fost confirmat deja cu TBC şi a fost pus pe tratament, celălalt fiind în lucru. Cred că în mod sigur şi el va intra pe tratament. Acum urmează testarea angajaţilor, care a început de ieri (marţi, n.r.), fiind testaţi primii patru care au intrat în contact mai des cu cei doi. În fiecare zi vor fi luaţi din aproape în aproape, de la cei care au avut contact, până vor face teste toţi cei 500 de angajaţi”, a mai spus medicul Adriana Sorete Arbore.

Cum s-a ajuns la această situaţie
Potrivit medicilor care se ocupă de cazuri, din câte se pare, brancardierul şi şoferul ar fi luat boala de la un pacient, cum des se întâmplă la acest spital, unde angajaţii sunt permanent în pericol, intrând în contact cu persoane cu TBC. „Au mai fost astfel de situaţii, nu este o raritate, fiind un grup de risc. Într-un spital a cărui destinaţie este preponderent diagnosticul şi tratamentul tuberculozei, este cu mare probabilitate ca boala să fie luată de la un pacient. În cele mai multe cazuri, nu se descoperă exact sursa”, a mai punctat medicul, adăugând că a fost anunţată şi Direcţia de Sănătate Publică despre această situaţie. „Am fost anunţaţi de cei de la Spitalul de Pneumoftiziologie cu privire la situaţia de acolo şi au precizat că îşi desfăşoară ancheta epidemiologică proprie şi dacă va fi nevoie vor apela şi la ajutorul Direcţiei de Sănătate Publică. Deocamdată, nu este cazul”, a punctat Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP Iaşi.

Focare la mai multe instituţii
Ancheta epidemiologică de la spital vine la nici o lună de când „Evenimentul Regional al Moldovei” a semnalat o situaţie asemănătoare la Centrul de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihică Hârlău. Acolo a fost declanşată o anchetă epidemiologică după ce au fost depistaţi cu TBC doi beneficiari ai centrului. În această situaţie, atât angajaţii, cât şi cei ce îşi duc viaţa acolo, aproximativ 200 de persoane, au fost testaţi, nemaifiind descoperite cazuri noi. La spital, însă, nu se ştie ce se va întâmpla cu pacienţii şi dacă aceştia vor fi testaţi, mai ales că unii au fost deja externaţi. Medicii spun că vor vedea ce urmează să se facă în funcţie de rezultate. Roxana NĂSTASĂ

Iaşul ocupă locul al treilea la nivel de ţară în ceea ce priveşte numărul cazurilor de TBC; în anul 2016 s-au înregistrat 661 de cazuri

* * *
Lăsată netratată, tuberculoza omoară peste 50% din persoanele afectate

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei