Dana Nălbaru și Dragoș Bucur au început munca pământului: "Aici vor fi legume". Dana a văruit pomii din livadă, ajutată de fiica ei, iar imaginile sunt parcă dintr-o altă lume

5

Dimensiune font:

| 29-04-2024 00:07

Toată lumea îi admiră pentru viața simplă pe care au ales să o ducă la țară, departe de cosmopolitul București. Dana Nălbaru și Dragoș Bucur se bucură de tihna de la sat, dar aceasta vine și cu un preț, prețul muncii fizice, uneori de dimineața până seara. Iată-i în acțiune, în grădină, în livadă, cu mic, cu mare.

Familia Bucur-Nălbaru duce un trai tihnit în Moșteni-Greci, sat din comuna Boțești, din județul Argeș, acolo unde și-au ridicat o casă modernă, dar în care trăiesc după legile pe care le impune locul. Astfel, de cum a venit primăvara, soții Bucur-Nălbaru se ocupă de toate treburile din curte, din grădină, din livadă. Și nu sunt deloc puține.

Imaginile din galeria foto de mai jos sunt cele mai recente cu celebra familie, la lucru. Dana Nălbaru a ieșit în livadă, să văruiască pomii împotriva dăunătorilor, iar fiica ei cea mijlocie, Roxana Indira, nu doar că i-a ținut companie, dar a lucrat cot la cot cu mama ei.

Nu gasesc

Și grădina lor este pregătită pentru a fi „populată” cu legume, după cum anunță Dana, pe Instagram, folosind hashtagul #descoperindfericirealatara. „Curând aici vor fi legume”, a scris fosta solistă de la Hi-Q în dreptul unei poze în care cel mai probabil apare Dragoș Bucur, pe tractor.

„Doamna Ani m-a învățat să pun legumele în seră, lucru pentru care îi mulțumesc și sunt recunoscătoare. Noroiul cât casa în afara serei și încă frig, așa că abia săptămâna viitoare o să plantez restul legumelor în grădină. Norii au dat grindină acum câteva minute, dar stau în bucătărie și privesc livada în timp ce mâncarea fierbe pe foc”, a mai povestit Dana, pe Instagram.

Într-o altă postare, vedeta se declară mulțumită de munca ei: „O femeie obosită, dar fericită că și-a plantat singură roșiile, castraveții si ardeii. Fain. Mi-a plăcut”.

Anul trecut, în octombrie, juratul de la „Românii au talent” spunea clar că acesta este visul lui, să aibă tractor și să producă suc de mere din livada proprie. „Mi-am luat tractor, îmi iese imediat sucul de mere Bucuros”, declara Dragoș Bucur.

Nu gasesc

Familia mare are o afacere de suflet, o cofetărie-patisesie, care a început să crească și aibă clienți fideli. „Patiferia e o joacă a noastră care se transformă ușor-ușor într-o chestie destul de serioasă. Oamenii din zona, rezidenții Otopeniului au început să ne cunoască și avem clienți fideli, care la 10 fix sunt în față magazinului pentru pâine și care în fiecare weekend vin pentru aprovizionare cu plăcinte, checuri sau prăjituri.

Îmi place să am mereu back-up la back-up, de aici și încercările repetate de a nu depinde doar de film sau televiziune, și în plus este foarte încurajator să faci lucruri reale, pe care le poți pipăi, care au valoare și planul fizic„, a mai declarat Dragoș Bucur.

Nu gasesc

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur, 18 ani de căsnicie și 3 copii

Dana Nălbaru (47 de ani) și Dragoș Bucur (46 de ani) sunt căsătoriți de 18 ani și au o familie superbă. Ei au împreună trei copii, doi biologici – Sofia (17 ani) şi Kadri (9 ani), și unul adoptat, o fetiță, pe nume Roxana India, în vârstă de 12 ani. Fosta solistă de la Hi-Q își dedică tot timpul copiilor și este mereu în urma pașilor lor.

„Sunt cea mai fericită când îi văd liniștiți și bucuroși de viață, dar cel mai mult îmi doresc să fim sănătoși și să rămânem uniți, prin dragoste”, a mai scris artista lângă imaginile cu Kadri și Roxana, zbenguindu-se în natură.

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur au povestit că au adoptat-o pe Roxana, o fetiță de etnie romă, în anul 2017, pentru că și-au dorit să facă un bine, unui copil care avea cu adevărat nevoie. Au găsit-o pe micuța cârlionțată, care a trecut prin multe greutăți la o vârstă foarte fragedă, și au îndrăgit-o instant. Mai mult, Roxana se afla pe lista copiilor greu adoptabili.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Înșelătorie revoltătoare: o îngrijitoare româncă a escrocat bătrânul pe care-l asista. Suma este fabuloasă!
18/05/2024 00:11

O femeie romancă in varstă de 47 de ani se află acum in centrul unui scandal judiciar de proportii in Italia, fiind acuzată că l-a inselat pe un bătran in varstă de 85 de ani, de care avea grijă, cu sum ...

La numai 14 ani, violator și producător de materiale pornografice
18/05/2024 00:07

Procurorii DIICOT Hunedoara si colegii lor, politistii de la Inspectoratul Judetean de Politie au avut, ieri, de rezolvat un caz care cutremurat chiar si pe cei mai experimentati. Ei au retinut un minor de numa ...

Detalii de la Aeroclubul României după ce o aeronavă AN-2 s-a răsturnat pe aerodrom, la Buzău
17/05/2024 21:10

Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă intr-un incident a capotat in timpul rulajului pe aerodrom, după aterizare, a anunţat Aeroclubul Romaniei. La bordul avionului se afla un echipaj format din doi pi ...

Un preot a bătut o femeie însărcinată pentru că l-a reclamat la poliție. Ce altă ilegalitate săvârșise omul bisericii
17/05/2024 18:55

„Fă ce zice popa, nu ce face popa!”, este o veche expresie care se aplică si in acest caz. Un preot din Arges a fost judecat pentru că a lovit o femeie gravidă după ce i-a cerut socoteală fiindcă l-a ...

Premierul slovac Robert Fico rămâne în stare gravă
17/05/2024 13:38

Premierul slovac Robert Fico işi aminteşte tot ce s-a intamplat in timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, info ...

CTP a izbucnit: Acest Burduja mi se pare cel mai scârbos personaj din menajeria electorală
17/05/2024 06:40

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu il atacă dur pe candidatul PNL la Primăria Bucuresti, Sebastian Burduja. Acest Burduja mi se pare cel mai scarbos personaj din menajeria electorală, scrie CTP pe Facebook. ...

Criminalitatea atinge cote alarmante: Crima din Crângași expune capturarea MAI de către chestorii mafiei PSD-PNL
17/05/2024 06:34

Criminalitatea in Romania atinge noi cote alarmante, culminand cu un incident socant in cartierul Crangasi din Capitală. O crimă brutală a scos la iveală o realitate cruntă: Ministerul Afacerilor Interne ( ...

Corupţie în primăria baronului PSD, Florentin Pandele: 2 persoane reținute
17/05/2024 06:31

Procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Bucuresti au retinut doi bărbati sub acuzatia de trafic de influentă. Acestia sunt suspectati că au solicitat suma de 8.000 de euro de la niste persoane, cu pro ...

Armata rusă a preluat sub controlul său un teritoriu de 278 kilometri pătraţi într-o săptămână
17/05/2024 06:30

Armata rusă a preluat sub controlul său un teritoriu de 278 kilometri pătraţi intr-o săptămană in estul Ucrainei, in principal in regiunea Harkov (nord-est), cel mai mare caştig al său in ultimul an ş ...

Parlamentul Republicii Moldova a votat hotărârea privind organizarea pe 20 octombrie a referendumului asupra aderării la UE
16/05/2024 21:06

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărare privind desfăşurarea referendumului republican constituţional asupra aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, informează MOLDPRES şi Radio ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei