Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job. Experiențe bizare și umilitoare din procesul de recrutare

000000   media-1447

Dimensiune font:

| 04-05-2024 11:51

 În timpul interviurilor pentru angajare, candidații pot avea parte de întâmplări neplăcute sau umilitoare și de multe ori sunt discriminați fățiș din cauza vârstei, a sexului sau a aspectului fizic. BBC a adunat într-un material cele mai ciudate experiențe avute în timpul interviurilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Lae a ajuns la timp la interviul pentru un job la biroul unui avocat din Bristol, Anglia. Dar după ce a așteptat 20 de minute, interviul a fost anulat și i s-a cerut să revină a doua zi. A plecat supărată, iar mai târziu a primit un mesaj în care i s-a spus că „anularea” a fost de fapt un test pe care ea l-a picat și nu a primit postul.

 

Ea spune că experiența a fost „extrem de bizară” și că a determinat-o să-și înceapă propria afacere, unde are grijă ca procesul de angajare să fie simplu și corect. Cazul lui Lae nu este singular și potrivit unei agenții britanice de recrutare - Hays - mai mult de jumătate dintre oamenii aflați în căutarea unui loc de muncă au avut o experiență negativă în timpul procesului de angajare. BBC a aflat poveștile a zeci de oameni care au trecut prin interviuri ciudate, jignitoare și neplăcute. La fel ca Lae, Aixin Fu a avut și ea o experiență neobișnuită și umilitoare atunci când a aplicat pentru un job administrativ, cu salariu minim, la o universitate. În timpul unui interviu cu un grup de candidați, aceștia au fost rugați să se târască pe mâini și pe genunchi și să „mugească precum vaca”. „Am făcut asta timp de trei sau patru minute. M-am enervat destul de tare, pentru că era nepotrivit. Dar a existat și un pic de presiune din partea colegilor, pentru că ei făceau asta”, a povestit ea.

Persoana cu care au susținut interviul le-a spus că încearcă astfel să vadă dacă au simțul umorului, însă Aixin crede că, de fapt, a vrut să le arate cine deține puterea acolo. Julie din Missouri, SUA, spune că i s-a pus o întrebare incomodă, legată de vârstă, atunci când a aplicat pentru un job de copywriter part-time. Ea a povestit că la început a decurs totul excelent, dar la un moment dat persoana cu care a susținut interviul a întrebat-o: „Câți ani crezi că ți-au mai rămas?”. Julie, care are în jur de 60 de ani, a fost foarte afectată de situația în care a fost pusă și s-a simțit dicriminată.

Dar prejudecățile legate de vârstă nu sunt singurele experiențe neplăcute pe care oamenii le pot avea în timpul interviurilor. Pearl Kasirye, manager de marketing, spune că a fost întrebată despre originea ei în timpul unui interviu pentru un job de PR la un brand de modă din Milano. Pearl locuiește la Londra și a plecat din Uganda, țara ei natală, pentru a trăi și a studia în Europa, încă de când era mică. A povestit că angajatorul i-a spus că îi va da un salariu la nivel de Uganda, nu unul european, din cauza originii ei. În aceste condiții, Pearl nu a mai dorit jobul.

Mulți oameni au spus că au fost discriminați în timpul procesului de angajare din cauza sexului. Potrivit datelor de pe platforma de angajare Applied, una din cinci femei a fost întrebată dacă are copii sau intenționează să aibă copii, în timpul interviului, în condițiile în care în Marea Britanie este ilegal ca angajatorii să întrebe candidații despre starea lor civilă, dacă au copii sau dacă intenționează să aibă copii.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 21,9 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, Bl. E2, Sc. C, Parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara Nr. 70102-C1-U74, Nr. Cadastral 70102-C2-U74, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 48/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, Parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
Jennifer Lopez și-a anulat turneul pentru a fi alături de familie
01/06/2024 12:20

Abonatii buletinului informativ 'On The JLo' au primit vineri un e-mail de la Jennifer Lopez in care se precizează: „Reprezentantii Live Nation au anuntat astăzi că turneul Jennifer Lopez US Summer 202 ...

Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto
01/06/2024 10:15

Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine romană, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele raului Natison ...

Câți ani spune Carmen Harra că va mai avea Florin Piersic de trăit. Prietenie și speranță în fața provocărilor de sănătate
01/06/2024 00:18

In lumea artistică a Romaniei, numele lui Florin Piersic străluceste ca un far de lumină, iar preocupările legate de sănătatea sa au starnit ingrijorare in randul cunoscutilor si al fanilor săi. Cu toate ...

Bandă organizată de români, specializată în furt de biciclete de lux din sudul Franţei, destructurată în Franţa şi România
30/05/2024 16:15

O bandă organizată - originară din Romania - a fost destructurată de către Brigada de Căutări din Toulouse-Saint-Michel, in Haute-Garonne, şi Oficiul Central de Luptă impotriva Delincvenţei Itinerante ...

Adrian Vigheciu (PSD) a spus motivul pentru care a ieșit la plimbare cu calul și căruța prin Sectorul 5
29/05/2024 21:26

Adrian Vigheciu, candidatul coaliţiei PSD-PNL la Primăria Sectorului 5, a explicat in emisiunea „Bună, Romania!”, moderată de Radu Buzăianu si Răzvan Zamfir pe B1 TV, de ce a iesit la plimbare cu calu ...

VIDEO Tot ce trebuie să faceți în caz de turbulențe în avion: De ce numărul lor va crește în următoarea perioadă
28/05/2024 12:16

  Turbulentele sunt o sursă de neliniste pentru majoritatea pasagerilor, iar faptul că, de cele mai multe ori, sunt inofensive devine inutil cand vine vorba de a-i calma pe oamenii panicati dintr-un avi ...

Trei asistenţi medicali de la Spitalul Judeţean Constanţa, reţinuţi pentru luare de mită
28/05/2024 10:15

Trei asistenţi medicali de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au fost reţinuţi pentru luare de mită in formă continuată, fiind acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţil ...

Fenomenul japonez hikikomori s-a răspândit și sperie toată Asia.Aproape 1,5 milioane de oameni s-au închis în casă
27/05/2024 13:45

fenomenul auto-incarcerarii in casă, de foarte multe ori in faţa ecranului unui calculator, continuă să se răspandescă. Potrivit unui studiu din 2019 dinaintea pandemiei, realizat de grupul de reflectie g ...

2.000 de oameni au murit în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee
27/05/2024 12:03

O uriaşă alunecare de teren care s-a produs in Papua Noua Guinee a acoperit cu pămant peste 2.000 de persoane, au anunţat luni autorităţile din această ţară din Oceanul Pacific intr-o scrisoare către ...

Nu îmi place ipocrizia. Nu îmi plac oamenii falși. Nu îmi plac oamenii care au impresia că pot prosti pe oricine cu o glumiță ieftină cu teme mioritice la propriu, legate de brânză”, este mesajul Marei Bănică.
27/05/2024 10:40

Mara Bănică a recunoscut că a urmărit fiecare episod, in fiecare seară, al show-ului „Survivor All Stars”. De asemenea, are si un preferat, pe care isi doreste să-l vadă plecand acasă cu mar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei