ULTIMA ORĂ Camera Comunelor a aprobat Acordul Brexit

Camera Comunelor a aprobat, joi seară, proiectul de Acord Brexit propus de Guvernul Boris Johnson, in condiţiile in care Marea Britanie urmează să se retragă din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie, informează Sky News. Proiectul Acordului Retragerii Marii Britanii din UE a fost aprobat de Camera Comunelor cu 330 de voturi pentru şi 231 impotrivă. Proiectul de Acord Brexit va ajunge in Camera Lorzilor, care poate propune modificări. Premierul Boris Johnson vrea să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie, informează mediafax.ro.   

Șantaj și agresiune plătite cu 85.000 de lei
09/01/2020 20:29

    Caz socant in comuna Urecheni, judetul Neamt, unde un băiat de 17 ani i-a dat 85.000 lei unui tanăr, de 19 ani, din Timisesti, ca să scape de bătăile lui. Agresat timp de cateva de luni, băiatul i-a achitat periodic sumele cerute. Calvarul a luat sfarsit de curand, cand băiatul le-a spus părintilor, după ce acestia l-au intrebat ce face cu banii. „În urma investigatiilor, politistii au stabilit că, in perioada mai 2018 – decembrie 2019, un tanăr de 19 ani, din Timisesti, ar fi constrans prin violenţe şi amenintări cu acte de violentă pe un tană ...

Șefi noi la Finanțe și la Garnizoana Neamț
09/01/2020 20:28

    Două institutii importante din Piatra Neamt au sefi noi. Este vorba despre Batalionul 634 Infanterie „Petrodava” Piatra Neamt, care va fi condusă de către Locotenent colonelul Vasile Mironescu, care a ocupat postul prin concurs. Ceremonia de predare-primire a comenzii si a Drapelului de Luptă al unitătii s-a desfăsurat la sediul Garnioanei Piatra Neamt, in prezenta colonelului Daniel Pop, comandantul Brigăzii 15 Mecanizată „Podul Înalt” Iasi. Functia a fost detinută pană acum de locotenent-colonel Cătălin Grădinariu, care a preluat ca ...

LIVEVIDEO Haosul pune din nou stăpânire pe Franța: Proteste masive și grevă în transporturi
09/01/2020 18:31

 Haosul din transporturi a pus din nou stăpanire pe Franta in contextul in care sindicatele au reluat masivele proteste fată de planul lui Emmanuel Macron de reformare a sistemului de pensii in a 36-a zi consecutivă de manifestatii antiguvernamentale, devenind astfel una dintre cele mai longevive miscări sociale, scrie euronews. Protestele au loc la două zile după ce liderii sindicali au reluat negocierile cu guvernul. Sunt plănuite 216 demonstratii in intreaga tară, a spus liderul sindical, Philippe Martinez, precizand că sindicalistii luptă impotriva unei reforme ...

Justiția americană i-a dat autorizația lui Trump de a utiliza 3, 6 miliarde de dolari pentru construirea zidului de la frontiera cu Mexicul
09/01/2020 18:29

 O Curte de Apel l-a autorizat pe presedintele american Donald Trump să utilizeze 3, 6 miliarde de dolari din bugetul Pentagonului pentru construirea zidului de la frontiera cu Mexic, o promisiune pe care a făcut-o in campanie, relatează AFP. În decembrie, un tribunal federal a blocat utilizarea acestor fonduri, destinate să ridice o barieră de aproximativ 800 de kilometri la frontiera de sud. Sesizată de urgentă de guvern, o curte de apel din New Orleans a suspendat miercuri seară această decizie in asteptarea unei decizii finale. Desi temporară, această decizi ...

Deputatii britanici urmeaza sa dea unda verde Brexit-ului pe 31 ianuarie
09/01/2020 18:27

 Dupa trei ani si jumatate de blocaje, deputatii britanici dau joi unda verde realizarii Brexit-ului pe 31 ianuarie, deschizand o pagina alba greu de umplut in relatiile tumultoase intre Regatul Unit si Uniunea Europeana. Majoritatea confortabila de care premierul conservator Boris Johnson dispune nu lasa loc la indoieli privind rezultatul votului, relateaza AFP. ''Asigurarea adoptarii legislatiei in Camera Comunelor va fi o etapa importanta si pozitiva'' pentru realizarea Brexit-ului, o prioritate pentru premierul britanic, a declarat joi purtatorul sau de cuvant. Textul supus votu ...

 Doi polițiști vasluieni au refuzat o mită de 10.000 de lei
09/01/2020 16:43

În seara zilei de 05.01.2020 agentii de politie Tănase Fabian Mihai si Lăcreteanu Vicent Costel de la Postul de Politie Tutova, Sectia de politie rurală nr 3 Barlad, IPJ Vaslui, in timp ce se aflau in exercitarea atributiilor de serviciu, in jurul orelor 20,15, au observat in parcarea de pe DE 581 două auto parcate spate in spate. În urma verificărilor autoturismelor au găsit un nr de 7 500 pachete de tigări din Rep Moldova, imediat au solicitat sprijin colegilor de la Politia Municipală Barlad. Contrabandistii au incercat să le ofere initial 5000 de lei drept mită, iar ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Blue Air lanseaza opt noi rute de zbor din Romania
09/01/2020 16:17

 Blue Air, cea mai mare companie aeriana romaneasca dupa numarul de pasageri transportati, lanseaza opt noi rute de zbor de pe aeroporturile din Bucuresti, Iasi si Bacau. Din Bucuresti, in data de 15 iunie, va fi inaugurata ruta catre Munchen, cu patru zboruri pe saptamana, iar in 16 iunie va decola prima aeronava Blue Air din Iasi catre Verona. Saptamanal vor fi operate cate trei zboruri catre aceasta noua destinatie. Totodata, Blue Air lanseaza sase noi rute de pe aeroportul din Bacau: Atena, Birmingham, Copenhaga, Larnaca, Oslo si Stuttgart. Aceste rute se adauga celorl ...

Au fost prinși făcând dragoste pe o plajă din Thailanda. Este incredibil ce au fost puși cei doi amorezi să facă
09/01/2020 16:10

Au fost prinsi făcand dragoste pe o plajă din Thailanda, dar ce a urmat este de-a dreptul uluior. Doi tineri din Rusia sărbătoreau Anul Nou pe o plajă din Pattaya, Thailanda. Băuseră peste măsură, asa că nu e de mirare că in doar cateva minute au confundat plaja cu dormitorul. Roman Grigorenko, 26 de ani, si Daria Vinogradova, 19 ani, au fost surprinsi in ipostaza intimă de un martor, care i-a filmat. După ce si-au incheiat partida, cei doi s-au dus in camera de hotel, fără să bănuiască ce va urma. Caseta a ajuns la politie, care i-a arestat pe cei doi. În plus, ...

Rednic a semnat doar după ce a vorbit cu primarul!
09/01/2020 15:51

  Antrenorul Mircea Rednic n-a vrut să se prezinte ieri dimineaţă, la ora 11:00, la reunirea lotului, pană n-a avut o intrevedere cu primarul Mihai Chirica. La ora 10:00, insoţit de preşedintele Adrian Ambrosie, el discuta deja la Palatul Roznovanu cu Chirica, iar după jumătate de oră a declarat: „Am solicitat intalnirea cu dl. Chirica deoarece vreau ca lucrurile să fie clare. Am vrut să stabilim nişte reguli pe care toată lumea să le respecte. Voi semna pe şase luni cu opţiune de prelungire. Obiectivul este să nu ne clasăm mai jos de locul 10, Cupa va fi bonus. N ...

Rezultatele inregistrate joi la Auckland: Victorii pentru Serena Williams si Caroline Wozniacki
09/01/2020 15:36

 Jucatoarea americana de tenis Serena Williams, favorita numarul unu, s-a calificat in sferturile de finala ale turneului WTA de la Auckland (Noua Zeelanda), dotat cu premii totale de 275.000 dolari, invingand-o cu 3-6, 6-2, 6-3 pe compatrioata sa Christina McHale, dupa exact doua ore de joc. Urmatoarea adversara a Serenei va fi germanca Laura Siegemund, care a reusit sa o elimine tot in trei seturi, 5-7, 6-2, 6-3, pe noua speranta a tenisului din Statele Unite, Cori Gauff. Tot joi, daneza Caroline Wozniacki, cap de serie numarul 5, a dispus cu 6 -1, 4-6, 6-4, de americanca Laura Da ...

7 idei de cadouri pentru el, potrivite pentru orice ocazie
09/01/2020 14:55

Cadourile vorbesc in general atat despre persoana care le oferă, cat si despre cea care le primeste, de aceea fiecare isi doreste să aleagă cat mai inspirat. Pretul contează mai mult sau mai putin, important e să fie cadoul de efect. Din fericire, există anumite obiecte care pot fi oferite in dar indiferent de ocazie, nu numai la aniversări. Asadar, am alcătuit o listă cu cadouri pentru bărbatii deosebiti din viata noastră. Majoritatea dintre ele sunt in stilul vintage, un stil extrem de versatil cu care nu poti da niciodată gres, fiindcă se potriveste oricui si pune accent pe v ...

Spania: numărul tot mai mare de imigranți face ca populația să crească în mod alarmant
09/01/2020 13:28

Spania are parte de o crestere a numarului de imigranti, veniti mai ales din Venezuela, Columbia si Maroc, populatia ajungand in primul semestru al 2019 la 47 de milioane de locuitori, relatează agentia EFE, potrivit Agerpres. Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INE), la 1 iulie 2019 populaţia rezidentă a Spaniei a ajuns la 47,1 milioane, o creştere de 0,8% faţă de semestrul anterior. Această creştere se datorează unui sold migrator pozitiv de 209.097 persoane, cel mai ridicat inregistrat intr-un semestru incepand din 2008, primul an de cand sunt disponibile astfe ...

Oficialii americani au proba din sateliți: Iranul a doborât avionul ucrainean cu rachete sol-aer, chiar după decolare
09/01/2020 13:20

 Iranul a doborat din greşeală avionul Boeing 737 al Ukraine International Airlines care s-a prăbuşit miercuri la Teheran, o dramă soldată cu 176 de morţi, relatează joi mai multe media americane care citează surse din cadrul serviciilor americane de informaţii, relatează AFP şi Reuters.     Posturile de televiziune CNN şi CBS şi revista Newsweek citează responsabili, sub acoperirea anonimatului, care sunt convinşi că apărarea antiaeriană a doborat zborul PS752 al UIA chiar după decolare

Sase caini impuscati, descoperiti pe un camp din suceava. In zona ar fi avut loc o partida de vanatoare
09/01/2020 12:17

Cadavrele celor sase caini au fost descoperite pe un drum dintre localitătile sucevene Arbore si Clit. Patrupedele erau impuscate si abandonate. Incidentul a fost făcut public de reprezentantii unui ONG de protectie a animalelor, “Casa lui Patrocle” si tot ei au alertat Politia. „Erau scene pur şi simplu terifiante. Pentru că afară era nins, ne-am ghidat după păsările care s-au adunat langă animalele impuşcate. Am reuşit să găsim 6 caini morţi, dar este posibil ca numărul lor să fie mai mare. Din datele pe care le avem se pare că totul s-a petrecut marţi, ...

Donald Trump, REACȚIE oficială după atacul din Iran: ”Nu s-au pierdut vieți americane”. PLANUL președintelui SUA
09/01/2020 12:15

La ora 18.00, ora Romaniei a venit si reactia oficială a lui Donald Trump, de la Casa Albă. "Voi cere NATO să se implice mai mult in Orientul Mijlociu. Iranului nu i se va permite să dezvolte arma nucleară", a spus liderul american. "Nu s-au pierdut vieti americane, datorită sistemului de avertizare", a declarat Donald Trump. Iranul este principalul finantator al terorismului. Nu vom mai permite niciodată asa ceva. Armata americană l-a eliminat pe generalul responsabil pentru unele dintre cele mai mari atrocităti. A ucis personal sute de militari americani. Soldat ...

URBIOLED SRL - Anunţ de presă începere proiect
09/01/2020 11:47

 ANUNŢ DE PRESĂ 9 ianuarie 2020 Anunţ de presă la inceperea proiectului cu titlul „ Cresterea contributiei sectorului TIC pentru competitivitatea economică prin dezvoltarea de produse TIC inovative cu aplicabilitate in restul economiei romanesti”        

Ministrul Apărării îi LINIȘTEȘTE pe români: ”Scutul de la Deveselu poate asigura apărarea”
09/01/2020 11:47

Ministrul Nicolae Ciucă ii linisteste pe romani privind situatia din Iran. Ministrul Apărării a declarat că populatia nu trebuie să fie alarmată pentru atacul de marti noapte deoarece este o reactie la un anumit context. Amenintare există, insă Scutul de la Deveselu poate asigura apărarea, potrivit Mediafax. „Relevanta acestei facilităti (Scutul de la baza Deveselu, n.r.) iată că este cat se poate de evident. Decizia care s-a luat in urmă cu mai multi ani astăzi produce efecte si ne dă incredere să participarea Romaniei la dezvoltarea acestei componente a sistemului este ...

Clienții Apple au cheltuit 1,4 miliarde de dolari în App Store între Crăciun și Anul Nou
09/01/2020 11:34

Clienţii Apple au cheltuit peste 1,4 miliarde de dolari in App Store, intre Crăciun şi Anul Nou, iar serviciul de stiri al acestora a ajuns la 100 de milioane de utilizatori pe lună, crescand astfel veniturile afacerilor cu servicii ale Apple, informează Reuters În condiţiile in care cererea de smartphone-uri şi de alte dispozitive a ajuns la nivelul maxim, Apple a incercat să crească veniturile din achiziţii de aplicaţii şi servicii pe bază de abonament, cum ar fi serviciul de streaming proaspăt lansat Apple TV+ sau pachetele de intreţinere Apple Care. Compania a anunţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei