COMUNICAT DE PRESĂ 11 octombrie 2024 "Transformarea digitală a firmei AVENSA CONSULTING prin achizitionare unei platforme de management procese interne”
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, marţi dimineaţa, la ora 6,30, din Catedrala Mitropolitană şi aşezată intr-un baldachin special amenajat in Curtea Mitropolitană, pentru ca pelerinii sosiţi la Iaşi să se poată inc ...
* in şase luni, el a intrat ilegal, de 133 ori, in programul de contabilitate al restaurantului, insuşindu-şi, in total, 113.000 lei Şapte ani le-au trebuit procurorilor DIICOT pentru a strange suficiente probe şi a intocmi rechizitoriul impotriva ...
E-Mobiera-Digitalizarea fluxurilor informationale in procesele de productie
* unul deja a obţinut ordin de protecţie impotriva celuilalt, care e obligat ca, vreme de două luni, să păstreze o distanţă de minim 50 metri faţă de reclamant * prevederea insă nu-l afectează deloc, pentru că deja a plecat la muncă in str ...
* trei ani a durat ancheta, in 2023 s-a dat prima sentinţă, imediat s-a trecut la rejudecare pentru ca, la final, să se constate implinirea termenului de prescripţie Am mai semnalat, in destule randuri, că una din cauzele importante ale supraglome ...
E greu de spus dacă ieşeanul Ştefan D. se află la primele fapte de acest gen ori abia acum a fost descoperit. Cert e că, pană in luna iulie a acestui an, el a avut cazierul curat, n-a fost deschis niciun dosar penal pe numele său. Acum, insă, es ...
O altercaţie banală, derulată in zori de zi, la ieşirea dintr-un club din zona Palas Mall, s-a transformat intr-o epopee ce, la un moment dat, părea fără sfarşit. Un grup de ciprioţi s-au luat la harţă cu unul de germani, după injurături re ...
Luni incepe la Venetia procesul unuia dintre cele mai mediatizate cazuri de feminicid din Italia, care a declansat un val de proteste si dezbateri nationale privind violenta impotriva femeilor. Filippo Turetta, in varstă de 22 de ani, este acuzat de u ...
Modul prin care inteligenta artificială (AI) contribuie la imbunătătirea performantelor elevilor si a procesului educational in general va fi dezbătut in cadrul conferintei „Inteligenta Artificială in Sistemul de Învătămant: Perspecti ...
5 sfaturi pentru expedierea eficientă a coletelor: Cum să optimizezi procesul de curierat Mentinerea unei operatiuni de livrare fiabilă este esentială pentru succesul afacerii tale. Dacă te străduiesti să tii pasul cu toate comenzile ...
Despre dosarul Revolutiei s-a vorbit extrem de mult... insă niciodată indeajuns. Insă in cazul "dosarului Ceausescu", istoricii si profesionistii din lumea Dreptului incă incearcă să pună piesele cap la cap. Procesul Ceausestilor n-a fost un "pr ...
„PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” 07 septembrie 2024 Comunicat de presă privind inceperea derulării proiectului „Îmbunătătirea eficientei energetice in procesele de productie la ...
Un angajat al unei firme din Roman a sunat la 112 după ce a găsit o bomba de aruncător, de calibru 82 milimetri, in sfecla de zahăr adusă pentru procesare. Potrivit Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, muniţia rămasă neexplo ...
Dongfeng, partener strategic SUVCARS Romania, avansează in procesul de deschidere a unei prime fabrici in Europa Industria auto europeană se pregăteste pentru o schimbare semnificativă, odată cu discutiile avansate dintre Dongfeng, partenerul stra ...
În curand, incă nu s-a stabilit primul termen de judecată, va incepe unul dintre cele mai bizare procese avand ca obiect „tentativa de viol”. Inculpatul, Daniel D., e un om serios, bine integrat social, n-a mai avut probleme cu legea ...
Încă unul din multele dosare ce trenează cu anii prin sertarele procurorilor ori judecătorilor a fost inchis, la finele săptămanii trecute, cu deja consacrata formulare „incetează procesul penal, ca urmare a intervenirii prescriptiei r ...
Foto: AFP Comitetul Olimpic American a anunţat că va contesta decizia TAS in urma căreia Chiles a pierdut bronzul la sol, iar medalia ii revine Anei Bărbosu / Unde ar putea avea loc un astfel de proces Comitetul Olimpic şi Paralimpic Am ...
Asa-zisul proces prin care sotii Nicolae si Elena Ceausescu au fost condamnati la moarte si executati, in decembrie 1989, va avea parte de recurs. La sfarsitul lunii septembrie va avea loc primul termen al recursului impotriva sentintei 1/25.12.1989, ...
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis astăzi că Comisia Europeană nu a oferit publicului "un acces suficient de larg" la contractele privind vaccinul Covid-19, constatand nereguli in justificarea sa pentru redactarea unor părti ale documente ...
Dezvăluiri incredibile ies la iveală in urma procesului unui fost parlamentar Fidesz, in care continuă audierile. După mai bine de patru ani se scot la lumină detalii despre presupuse finantări făcute de la Budapesta pentru aspiratiile de autonom ...
Pe Constantin C., un cioban din Scobinţi, inceputul de an l-a prins cu o schimbare radicală de comportament. Dacă pană atunci se dovedise un soţ şi un tată grijuliu şi iubitor, din ianuarie incoace, a fost lovit de o nelinişte perpetuă, presă ...
Un juriu federal l-a găsit vinovat pe Hunter Biden pentru toate cele trei acuzatii federale de infractiune cu care s-a confruntat, concluzionand că a incălcat legile menite să impiedice dependentii de droguri să detină arme de foc. Condamnarea re ...
Procesul penal al lui Hunter Biden cu privire la deţinerea ilegală a unei arme de foc a intrat marţi in adicţiile trecute ale fiului mai mic al preşedintelui american, cu cinci luni inainte de alegerile in care democratul il infruntă pe rivalul s ...
Olimpiu Morutan in tricoul lui Galatasaray FCSB a pierdut procesul de la FIFA impotriva celor de la Galatasaray, in care solicita plata unui milion de euro sub formă de bonus, conform unei clauze invocate de ros-albastri din acordu ...