Neamt

Gânduri pentru oamenii cu o singură credință

La cativa kilometri de Targu Neamt, intr-o pădure pe care toamna reuseste să o coloreze ireal de frumos, vietuiesc, la un schit ferit de zgomotul lumii, cativa călugări. Pană aici nu-i nicio noutate, zona fiind cunoscută pentru numărul mare al lăcasurilor de cult, unele mai mari, altele mai mici, unele asezate in calea drumetilor, altele cumva ferite, dar nu nestiute. La schitul mic si dichisit, de nici n-ai zice că-i in grija unor bărbati, ajungi doar dacă-l stii sau iti povesteste cineva despre el si imediat ce-i treci poarta ai impresia că ai intrat intr-o altă lume. Nu-i vor ...

DNA a extins ancheta în dosarul de la Serviciul de Ambulanţă; opt persoane propuse pentru arestare preventivă
27/05/2022 15:44

Procurorii DNA Bacău au extins ancheta in cadrul dosarului de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SJA) Neamţ şi au pus sub acuzare opt persoane pentru infracţiunea de dare de mită, care vor fi prezentante instanţei vineri cu propuneri de arestare preventivă. Potrivit unui comunicat al DNA remis, vineri, AGERPRES, persoanele in cauză ar fi acceptat şi ulterior ar fi remis managerului general interimar al SJA Neamţ, Dan Dorin Morenciu, prin intermediul asistentei şefe Elena Preda, suma de 6.000 euro de persoană pentru a fi declaraţi admişi la un concurs ce viza ocuparea unor ...

Festivalul
27/05/2022 10:39

Peste 50 de meşteri populari din toate zonele ţării participă la a 16-a ediţie a Festivalului "Lada cu zestre", eveniment ce are loc in perioada 27 - 29 mai in Parcul Tineretului din Piatra-Neamţ. Această ediţie aduce in atenţia publicului invitaţi care revin cu drag, dar şi nume noi. Unul dintre aceştia este Ştefan Mischiu care face parte dintre olarii renumiţi ce au contribuit la introducerea ceramicii de Horezu in Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO, in 2012. Meşterul popular este un demn urmaş care duce mai departe ceramica cu influenţă orientală, renăscut ...

Două case din oraşul Roznov au fost distruse de un incendiu
25/05/2022 11:44

Două case din oraşul Roznov au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, in noaptea de marţi spre miercuri, de la jarul căzut dintr-o sobă. Purtătorul de cuvant al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că un bătran in varstă de 84 ani a suferit arsuri. "La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă in interiorul şi la acoperişul a două case şi la anexe gospodăreşti, cu posibilitatea propagării la o altă casă din imediata vecinătate. Persoanele ce se aflau in cele două case cuprinse de flăcări s-au autoevacuat pană la sosirea p ...

Jumătate dintre transporturile de lemn efectuate în județul Neamț, ilegale!
24/05/2022 08:15

 Sute de infractiuni silvice au fost constatate de către organele de control din judetul Neamt, in primele patru luni ale acestui an. În perioada ianuarie - aprilie 2022 s-a constat o crestere a contraventiilor silvice si volumul de material lemnos confiscat, cat si a numărului de infractiuni constatate privind transportul de material lemnos. Astfel, in urma controalelor efectuate de către echipele mixte de politisti, jandarmi, Garda Forestieră si Directia Silvica Neamt s-a constatat că zeci de metri cubi de lemn erau transportati fără a avea documente spe ...

Au fost dezgropate primele două victime dintre copiii de la Căminul Păstrăveni
19/05/2022 16:45

Reprezentanţii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Romanesc (IICCMER) au anunţat, joi, că in perioada 12-13 mai s-a desfăşurat o acţiune de exhumare a două dintre victimele Căminului spital pentru minori irecuperabili Păstrăveni, in vederea efectuării unei expertize medico-legale de către experţi din cadrul INML "Mina Minovici" Bucureşti. Demersul este parte a acţiunii de urmărire penală dispusă la nivelul Parchetului de pe langă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, in ...

Continuă meciul Primărie vs Prefectură pe tema parcărilor
18/05/2022 16:18

 Primăria, care zice că problema necesită o rezolvare urgentă, a cerut opinia Prefecturii privind scurtarea termenului de consultare publică. Prefectura a opinat că nu e nicio urgenţă. Evident fără nicio legătură cu meciul, trebuie avute in vedere cateva “amănunte”. Prefectul e PSD, iar primarul PNL. Consultările publice, că au fost 30 sau mai puţine zile, au fost de formă in 99,99% din cazuri. Pe la CJ-ul condus de PSD se fac şedinţe „de urgenţă” pentru nişte teme minore, dar Prefectura nu se mai ofuschează. În rest… totul e ad ...

ULTIMA ORA
Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 12012/99/2013 (1022/2013), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „PRO CONSIM” S.R.L. Paşcani, cu sediul în loc. Paşcani, str. Camil Petrescu nr. 54, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Componenţa Valoare - lei - 1. Teren intravilan şi construcţii localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi Teren – 2.000 m.p. – C4 – magazie; Teren – 610 m.p. – C1 – hală, C2 – birouri, C3 – sticlărie 185.700,00 2. Centrală termică murală Ariston Meta 24 localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi -- 196,00 Total * * 185.896,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare sunt cele de mai sus, iar vânzarea se va face conform hotărârilor adunării creditorilor din data de 28.02.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 07.07.2022, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv în fiecare zi de joi până la data de 22.09.2022, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun mobil, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 1.000 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei GANESHA DREAM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 50% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr crt Denumirea bunurilor Buc Preț de pornire Lei – fără TVA 1 Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 1 153.076 2 Vidanja TESTORE model C160, fabricație 2015 1 39.150 3 Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 1 27.264 Licitațiile vor avea loc în zilele de 23.06.2022, 14,28.07.2022 respectiv 04.08.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei, exclusiv TVA;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO72PIRB2400741101002000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508,0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Tribunalul Vaslui, prin lichidator judiciar desemnat în dosarul nr. 1163/89/2012, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „DARSANIT” S.R.L. Huşi, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Piaţa Vicoriei, bl. 2, sc. B, ap. 3, et. 4, judeţul Vaslui, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Valoare 1. Construcţii C 1 – locuinţa – 82,56 m.p. şi teren intravilan – 1.414,57 m.p. loc. Lunca Banului, judeţul Vaslui 45.100,00 lei Preţul de pornire al licitaţiei pentru activul scos la vânzare este cel de mai sus reprezentând 100% din valoarea de evaluare, iar vânzarea se va efectua la cel mai bun preţ oferit, imobilul fiind grevat de sarcina uzufructului viager. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile imobile ale debitoarei va avea loc la data de 07.07.2022, ora 1000 şi se vor organiza 10 şedinţe de licitaţie publică săptămânal, respectiv până la data de 08.09.2022 la sediul lichidatorului judiciar, conform regulamentului de vânzare şi a hotărârii Adunării creditorilor din data de 13.06.2022. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, judeţul Vaslui sau la tel. 0727/850.575, 033/566.035,fax 0335/814.103, e-mail estconsult@yahoo.com. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
„Vicii, tabieturi şi mici pasiuni nevinovate între secolele XVIII-XX
18/05/2022 11:00

Muzeul de Istorie şi Etnografie Targu-Neamţ găzduieşte, incepand de miercuri, expoziţia ‘Vicii, tabieturi şi mici pasiuni nevinovate intre secolele XVIII-XX’. ‘Cunoscută pentru patrimoniul arheologic şi etnografic valoros pe care il deţine, instituţia targ-nemţeană vă propune, de această dată, un periplu in fascinanta lume a protipendadei din spaţiul romanesc, in care viciul fumatului şi al substanţelor halucinogene, tabietul cafelei sau al ceaiului, pofta pentru mancăruri alese sau cofeturi, slăbiciunea pentru băuturi alcoolice sau jocuri de societate, ...

Ionel Arsene, alte probleme cu iz penal. ANI îl acuză că nu-şi poate justifica averea
16/05/2022 16:49

 Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, are alte probleme penale. Asta după ce Agenţia Naţională de Integritate a emis un comunicat in care arată că nu ar putea justifica o parte din avere. Din acest motiv, inspectorii de integritate au sesizat Parchetul. Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unor diferenţe nejustificate intre averea dobindită şi veniturile realizate şi a sesizat organele de urmărire penală. „Avere nejustificată şi sesizare Parchet: Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe ...

Un bărbat a tăiat o ţeavă de gaz metan într-un apartament al unui bloc din Piatra Neamţ
16/05/2022 15:31

Un bărbat a tăiat, luni, o ţeavă de gaz metan intr-un apartament al unui bloc din Piatra-Neamţ, situaţie care a alertat autorităţile. Purtătorul de cuvant al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că bărbatul efectua lucrări de reamenajare in apartament şi a tăiat ţeava fără să ştie că pe acolo se face alimentarea cu gaz metan. "Ajunşi la locul producerii evenimentului, pompierii au constatat că intr-un apartament de la etajul al doilea se efectuau lucrări de reamenajare, fiind tăiată o ţeavă de gaz. Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor ...

Președintele CJ Neamț, baronul PSD Ionel Arsene, acuzat de ANI că nu poate justifica peste 40.000 de euro. Au fost sesizați procurorii
16/05/2022 11:21

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul in cazul preşedintelui CJ Neamţ Ionel Arsene, pentru o diferenţă de peste 40.000 de euro intre venituri şi averea dobandită. "Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate in cuantum de 196.100 Lei (aprox. 43.519 Euro) intre averea dobandită şi veniturile realizate de către ARSENE IONEL, impreună cu familia, in perioada exercitării mandatului. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bacău, in vederea inceperi ...

Astăzi începe turneul Pianul Călător - Clasic. Primele concerte vor avea loc la Piatra Neamț, Roman și Bârlad
12/05/2022 12:15

Turneul Pianul Călător – CLASIC, ediţia a 12-a, incepe pe 12 mai cu concerte la Piatra Neamţ, Roman şi Barlad Noua ediţie – ce poartă numărul 12 – a turneului naţional al pianistului Horia Mihail intitulat Pianul călător incepe pe 12 mai la Piatra Neamţ, Roman şi Barlad. Un program cu tema… Clasic, ce alătură trei celebre sonate şi o fantezie pentru pian solo de Haydn, Mozart şi Beethoven, pilonii clasicismului vienez, va incanta publicul care revine de fiecare dată cu plăcere in sălile de concert sau in aer liber, pentru a asculta un nou recital ...

 Gala femeii în administrația publică locală Neamț
11/05/2022 08:43

  Consiliul Judetean Neamt a organizat, luni, la Teatrul Tineretului, prima editie a Galei femeii in administratia publică locală Neamt, cu prilejul aniversării a 30 de ani de la constituirea forului legislativ judetean. Invitate de onoare au fost reprezentante ale sexului feminin din administratia locală, femei care si-au desfăsurat activitatea in acest domeniu in urmă cu 30 de ani, cand a luat fiintă consiliul, femei care au zeci de ani experientă in administratie sau care se regăsesc si in momentul de fată in primării, Prefectură, Consiliul Judetean. „În Sala ...

 Turneul „Pianul călător” va ajunge în 10 orașe
09/05/2022 11:51

  Noua ediţie, ce poartă numărul 12 – a turneului naţional al pianistului Horia Mihail intitulat Pianul călător incepe pe 12 mai la Piatra Neamţ. Un program cu tema… Clasic, ce alătură trei celebre sonate şi o fantezie pentru pian solo de Haydn, Mozart şi Beethoven, pilonii clasicismului vienez, va incanta publicul care revine de fiecare dată cu plăcere in sălile de concert sau in aer liber, pentru a asculta un nou recital sau concert Pianul călător, susţinut de pianistul Horia Mihail. Turneul va continua pe 13 mai, la Roman, unde se află unul dintre pian ...

 Primăria Piatra-Neamț va inaugura 33 de servicii online
09/05/2022 10:09

  Primăria Municipiului Piatra-Neamt continuă procesul de digitalizare in scopul reducerii birocratiei si imbunătătirii serviciilor oferite cetătenilor. În cateva săptămani va fi lansat noul site al institutiei cu servicii digitalizate in urma implementării primului din cele două proiecte pentru care s-a obtinut finantare prin Programul Operational Capacitate Administrativă. În iunie vor fi active 33 de servicii online, intre care emiterea si prelungirea certificatelor de urbanism, depuneri cereri, solicitări autorizatii, certificat de nomenclatură stradală etc. ...

Gazele naturale vor fi sistate temporar în zilele de 10 și 11 mai în opt localități din Neamț
08/05/2022 08:04

Serviciul de distribuţie al gazelor naturale va fi sistat temporar in zilele de 10 si 11 mai in opt localităti din judetul Neamt Pentru a permite realizarea unor lucrări de către operatorul de transport gaze naturale Transgaz, compania noastră este nevoită să sisteze temporar distributia gazelor naturale in localitătile Vaduri, Vădurele, Stejaru, Bicaz, Tasca, Neagra, Ticos-Floarea si Capsa in intervalul marti, 10 mai 2022, ora 8.00 – miercuri, 11 mai, ora 20.00. Compania solicită consumatorilor să inchidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale ...

Ionel Arsene: Încă un pas pentru realizarea Autostrăzii Unirii A8
06/05/2022 17:28

Ionel Arsene, presedintele PSD al Consiliului Judetean Neamt, a anuntat o nouă etapă in realizarea Autostrăzii Targu Mures - Targu-Neamt. În cadrul sedintei Comisiei de Analiză Tehnică (CAT) pentru Autostrada Targu Mures - Targu-Neamt, Sectiunea II Miercurea Nirajului - Leghin s-a a mai trecut de o etapă pană va ajunge la implementare, a anuntat Ionel Arsene pe Facebook. "Am sustinut dintotdeauna necesitatea realizării acestei autostrăzi si participantii la discutiile de astăzi, de la sediul Agentiei pentru Protectia Mediului Neamt, au avut puncte de vedere cu avize ...

 CJ Neamț a mers cu zimbrii la León
06/05/2022 14:37

  Consiliul Judetean Neamt a participat, la inceputul săptămanii, la Conferinta privind patrimoniul „monumental“, ce a avut loc in orasul León din Spania, ca urmare a invitatiei primite din partea presedintelui Retelei Partenalia, José Manuel Baltar Blanco. Prezentarea patrimoniului cultural nemtean a fost asigurată prin conexiune online in cadrul evenimentului care a reunit reprezentanti ai administratiilor publice din mai multe tări UE si experti europeni in turism. Printre reperele turistice nemtene care au fost aduse in atentia participantilor s-au reg ...

Târg de construcții, deschis la Neamț
05/05/2022 14:30

A XII-a ediţie a Targului Eco Energy - Material Construct - Climaterm, eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ, s-a deschis, joi, la Piatra Neamţ. Targul reuneşte profesionişti din domeniul materialelor de construcţii, instalaţiilor, tehnologiilor, echipamentelor şi utilajelor, precum şi din aria de acoperire a energiei verzi.   "Ne-am ambiţionat să il redeschidem după o perioadă de intrerupere. Această ambiţie a fost dată de noile condiţionalităţi de pe piaţa acestor produse. Atat pandemia, dar mai ales războiul din Ucraina au intrerupt o ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei