Neamt

Doi copii şi o femeie, răniţi după ce au intrat cu maşina într-un copac pe DN 15 C, la Răuceşti

Doi copii şi o femeie au fost răniţi, joi, după ce au intrat cu maşina intr-un copac pe DN 15C, la Răuceşti. Purtătorul de cuvant al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, a declarat că femeia se afla la volanul unui autoturism şi a incercat să evite coliziunea cu un alt autoturism aflat intr-o depăşire neregulamentară. ‘Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, in timp ce o femeie, de 44 ani, din Răuceşti, conducea un autoturism pe DN 15 C, nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de depăşire a unui autoturism, moment in care un alt autotu ...

Un urs a ucis o oaie într-o gospodărie din Neamț
05/05/2022 09:10

Un urs a intrat, in noaptea de miercuri spre joi, intr-o gospodărie din localitatea Tazlău, şi a omorat o oaie. Proprietarul gospodăriei a sunat la 112 pentru a anunţa prezenţa ursului, iar la faţa locului a fost trimis un echipaj de la Jandarmerie. "La sosirea echipelor de intervenţie la faţa locului, acestea au constatat faptul că ursul era fugit in pădure, precum şi faptul că a distrus un gard şi a omorat o oaie dintr-o gospodărie", a precizat prefectul Vasile-Adrian Niţă. Jandarmii au rămas in zonă pană joi dimineaţă pentru a se asigura că ursul nu se in ...

Luptă contracronometru pentru viaţa unei fetiţe de şase luni. A fost resuscitată timp de aproape o oră
03/05/2022 17:15

 Salvatorii nemţeni, alături de medici, incearcă să salveze viaţa unei fetiţe de şase luni. Marţi, 3 mai, in jurul orei 12.30, o femeie a sunat la 112 spunand că bebeluşul ei, in varstă de şase luni, nu mai respiră. La locuinţa femeii, din satul Izvoare, comuna Dumbrava Roşie, a ajuns in scurt timp echipajul SMURD TIM. Salvatorii au găsit fetiţa in stop cardio respirator şi au inceput manevrele de resuscitare. După aproape o oră, inima fetiţei a reinceput să bată. „Un apel la 112, de la ora 12:35, ne anunta despre faptul că un bebelus de 6 luni nu mai respi ...

Două asociaţii de proprietari din Piatra-Neamţ nu au mai plătit de 10 ani facturile la gunoiul menajer
03/05/2022 13:52

Două asociaţii de proprietari din Piatra-Neamţ nu au mai achitat de aproape 10 ani facturile la gunoiul menajer. Primarul Andrei Carabelea a prezentat, marţi, intr-o conferinţă de presă, o situaţie a asociaţiilor cu datoriile cele mai mari la plata serviciilor de gunoi menajer, apă şi canal. ‘Asociaţia 108 de pe strada Progresului, bloc 126, are 111 facturi neachitate la societatea Brantner, insumand aproape 100.000 lei, şi 54 facturi neachitate la serviciile de apă şi canal, insumand aproape 90.000 lei. Pe strada Nicolae Iorga, Asociaţia 53 are 116 facturi neachitate. ...

Deputatul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, achitat într-un dosar de trafic de influență
02/05/2022 17:45

Deputatul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, a fost achitat luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvarşirea infracţiunii de trafic de influenţă, intr-un dosar in care este acuzat de DNA că a cerut de la un om de afaceri suma de 500.000 lei pentru a interveni pe langă ministrul Mediului in vederea numirii unei persoane in funcţia de director general al Administraţiei Naţionale "Apele Romane". În acelaşi dosar, au fost achitaţi Vlad Marcoci (fost deputat PSD şi fost director la Administraţia Bazinală de Apă Siret) şi om ...

O ucraineantă refugiată la Mănăstirea Văratec a trecut la ortodoxie
02/05/2022 15:30

O ucraineancă atee in varstă de 42 de ani, refugiată la Mănăstirea Văratec, s-a convertit la Ortodoxie si a fost botezată. Stavr. Iosefina Giosanu, stareta Mănăstirii Varatec, a relatat pentru Doxologia evenimentul petrecut in Biserica „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” din Humulestii Noi, judetul Neamt. „Iată că am parcurs, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, si Postul cel Mare randuit de Biserica noastră, in care fiecare dintre noi am fost pe campul de luptă cu noi insine pentru a ne desăvarsi in Hristos, după puterea fiecăruia. Unii au plans mai mult, alt ...

Accident mortal la Neamț. Doi șoferi au ajuns la spital
28/04/2022 11:53

Doi şoferi de TIR din judeţele Galaţi şi Bacău au fost răniţi, in noaptea de miercuri spre joi, intr-un accident rutier produs pe drumul european E85, in comuna Săbăoani. Purtătorul de cuvant al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, agentul principal Georgiana Puşcaşu, a declarat că accidentul s-a produs după ce şoferul din Galaţi nu a acordat prioritate de trecere. ‘Din primele cercetări a reieşit că, in timp ce un bărbat de 47 ani, din judeţul Galaţi, conducea un ansamblu de vehicule pe drumul judeţean 208, la intersecţia cu E 85, in afara locali ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:08

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 12012/99/2013 (1022/2013), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „PRO CONSIM” S.R.L. Paşcani, cu sediul în loc. Paşcani, str. Camil Petrescu nr. 54, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Componenţa Valoare - lei - 1. Teren intravilan şi construcţii localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi Teren – 2.000 m.p. – C4 – magazie; Teren – 610 m.p. – C1 – hală, C2 – birouri, C3 – sticlărie 185.700,00 2. Centrală termică murală Ariston Meta 24 localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi -- 196,00 Total * * 185.896,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare sunt cele de mai sus, iar vânzarea se va face conform hotărârilor adunării creditorilor din data de 28.02.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 07.07.2022, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv în fiecare zi de joi până la data de 22.09.2022, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun mobil, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 1.000 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei GANESHA DREAM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 50% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr crt Denumirea bunurilor Buc Preț de pornire Lei – fără TVA 1 Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 1 153.076 2 Vidanja TESTORE model C160, fabricație 2015 1 39.150 3 Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 1 27.264 Licitațiile vor avea loc în zilele de 23.06.2022, 14,28.07.2022 respectiv 04.08.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei, exclusiv TVA;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO72PIRB2400741101002000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508,0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Tribunalul Vaslui, prin lichidator judiciar desemnat în dosarul nr. 1163/89/2012, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „DARSANIT” S.R.L. Huşi, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Piaţa Vicoriei, bl. 2, sc. B, ap. 3, et. 4, judeţul Vaslui, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Valoare 1. Construcţii C 1 – locuinţa – 82,56 m.p. şi teren intravilan – 1.414,57 m.p. loc. Lunca Banului, judeţul Vaslui 45.100,00 lei Preţul de pornire al licitaţiei pentru activul scos la vânzare este cel de mai sus reprezentând 100% din valoarea de evaluare, iar vânzarea se va efectua la cel mai bun preţ oferit, imobilul fiind grevat de sarcina uzufructului viager. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile imobile ale debitoarei va avea loc la data de 07.07.2022, ora 1000 şi se vor organiza 10 şedinţe de licitaţie publică săptămânal, respectiv până la data de 08.09.2022 la sediul lichidatorului judiciar, conform regulamentului de vânzare şi a hotărârii Adunării creditorilor din data de 13.06.2022. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, judeţul Vaslui sau la tel. 0727/850.575, 033/566.035,fax 0335/814.103, e-mail estconsult@yahoo.com. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
A fost arestat preventiv un „agricultor“. Ce cultură i-a adus mari probleme penale
27/04/2022 16:32

 Un pietrean de 45 de ani, care a infiinţat o cultură ilicită de cannabis, a fost arestat preventiv de magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ. „Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile (…), a inculpatului P.G., cercetat in dosarul penal nr. 32/D/P/2022 al DIICOT – Biroul Teritorial Neamţ, pentru săvirşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, in formă continuată, şi deţinere, fără drept, de droguri de risc in vederea consumului propriu“ conform Tribunalului Neamţ. Decizia nu era definitivă şi putea fi atacată la Cur ...

Clanul Capră, teroarea cartierelor Văleni şi Speranţa, condamnări definitive. Care sunt sentinţele aplicate
27/04/2022 16:31

 Aproape toate apelurile inculpaţilor au fost respinse, fiind admis doar unul pentru o pedeapsă cu suspendare la care s-a diminuat perioada de muncă in folosul comunităţii. Cel considerat liderul grupării, Dan Capră, rămine cu 9 ani de inchisoare cu executare, dar cea mai mare  sancţiune, de 10 ani, este pentru unul dintre „locoteneţi“, Mihai Capră, care are de executat 10 ani de inchisoare. Vasile Capră a fost condamnat la 6 ani de detenţie, Mihai Iulian Capră are de executat 3,4 ani de inchisoare, Eduard Stejar are 3 ani ...

Elevi de la Liceul de Artă, evoluţie apreciată la „Românii au Talent“. Au cântat perfect melodia „All I ask of you“
26/04/2022 16:20

  Evelina Barcan şi Rareş Bonciu au incintat juriul şi publicul de la show-ul PRO-TV ■ „Au sunat vocile voastre atat de frumos impreună. Ştiţi muzica aia de film, care, după ce că e o scenă frumoasă de dragoste vine şi o muzică care iţi face pielea de găină“, a declarat Andra ■ Cu patru de „DA“ a fost răsplătită prestaţia a doi concurenţi pe scena emisiunii „Romanii au talent“. Ei au interpretat fără greşeală melodia „All I ask of you“ (Tot ce iţi cer), un fragment din „Fantoma de la Operă“, astfel ...

Casă lovită de TRĂSNET în județul Neamț. Proprietara a suferit un ATAC DE PANICĂ
26/04/2022 10:20

  În data de 25.04.2022, la ora 15:10, prin apel 112 pompierii au fost instiintati despre producerea unui incendiu la o locuintă situată in comuna Ghindăoani, relatează realitateadeneam.net. La locul solicitării s-au deplasat pompierii militari cu două autospeciale de stingere si o ambulantă SMURD din cadrul Detasamentului Targu Neamt si voluntari din cadrul SVSU Ghindăoani La sosirea echipajelor de interventie incendiul se manifesta cu flacără deschisă si degajare de fum la acoperis si la o cameră amenajată in pod, cu posibilitatea propagării la intreaga locuint ...

Povestea Casei Memoriale
22/04/2022 10:15

Casa memorială "Veronica Micle" din Targu-Neamţ este singurul muzeu din ţară dedicat celei care a inspirat opera poetului Mihai Eminescu. Veronica Micle a rămas in mentalul colectiv mai mult datorită sentimentelor pe care le-a avut faţă de Luceafărul poeziei romaneşti. Muzeograful Renata-Gabriela Buzău, din cadrul Complexului Naţional Muzeal Neamţ, consideră că acest motiv face dificilă abordarea vieţii personale a poetei in mod distinct de creaţia ei lirică, atat timp cat cele două sfere ale existenţei sale, interdependente, au definit-o ca una dintre figurile ...

Verificări în domeniul forestier. Pentru ce deficienţe inspectorii de muncă au aplicat amenzi
18/04/2022 17:54

  acţiunea a avut loc in perioada 4 - 8 aprilie, grupul ţintă fiind format din firme din domeniul exploatării forestiere ■ au fost depistate numeroase nereguli ■ Funcţionarii din cadrul ITM Neamţ au efectuat verificări la firme din domeniul exploatării forestiere. S-a intimplat in perioada 4 – 8 aprilie. cind s-a desfăşurat acţiunea de verificare a respectării prevederilor legale de securitate şi sănătate in muncă şi in domeniul relaţiilor de muncă la unităţile care desfăşoară activităţi de exploatare forestieră (doborire arbori, colectare şi transp ...

Un incendiu a izbucnit la un mall din Roman/ Au ars pantofi, haine, aparate electrocasnice și cosmetice pe o rază de 450 mp
17/04/2022 22:02

 Un incendiu izbucnit, duminică, la centrul comercial „Casa Afacerilor” din municipiul Roman a distrus marfa din 26 standuri, a declarat purtătorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, locotenentul Irina Popa. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajare mare de fum la mai multe standuri, cu posibilitatea propagării la intreaga clădire. „Concomitent cu acţiunile pentru stingerea incendiului, forţele de intervenţie au acţionat pentru evacuarea unor bunuri aflate in interiorul centrului ...

Nemțean amendat cu 3.000 de lei după ce a abandonat un câine într-un sac de rafie la marginea drumului
15/04/2022 16:12

Un bărbat in varstă de 20 ani, din judetul Neamt, a fost amendat de poliţişti cu 3.000 lei după ce a abandonat un căţel, intr-un sac de rafie, pe marginea drumului. Purtătorul de cuvant al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Puşcaşu, a declarat, vineri, că tanărul şi-a motivat gestul prin imposibilitatea unchiului său de a ingriji acest animal. "Deşi tanărul este deţinător de animale, acest lucru nu l-a determinat să se gandească la consecinţele pe care gestul său le poate avea asupra cainelui abandonat. Pentru fapta sa, tanărul a fost sancţionat contrave ...

Accident pe o trecere de pietoni, la Piatra Neamt
15/04/2022 11:45

 O femeie in varstă de 35 de ani a fost accidentată, vineri, pe o trecere de pietoni de pe o stradă din municipiul Piatra-Neamţ, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvant al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Puşcaşu. ‘Din primele cercetări efectuate a reieşit că in timp ce un bărbat, de 40 ani, din Piatra-Neamţ, conducea un autoturism pe breteaua de legătură dintre strada Orheiului cu strada Mihai Viteazu, a surprins şi accidentat o femeie, de 35 ani, din Dumbrava Roşie, care era angajată in traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni&rsq ...

ACTUALITATEIonel Arsene, preşedintele CJ Neamţ, din nou la judecată. Procesul va avea loc la Curtea de Apel Bacău
15/04/2022 08:19

  acesta a atacat sentinţa prin care a fost condamnat la 8 ani şi 4 luni de inchisoare ■ cauza va ajunge pe rolul Curţii de Apel Bacău, instanţă ce va da o hotărire definitivă ■ inculpatul a fost găsit vinovat de trei fapte de trafic de influenţă ■ judecătorii au dispus confiscarea a 80.000 de euro şi 150.000 de lei ■ Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, se judecă din nou in dosarul in care este acuzat de trafic de influenţă. Inculpatul a contestat decizia magistraţilor de la Tribunalului Bacău prin care a fost condamnat la 8 ani şi 4 luni ...

În ce condiţii personalul angajat în pandemie în spitale, servicii de ambulanţă şi structurile MAI va fi păstrat
13/04/2022 17:47

  pentru inceput, angajatorii vor incheia acte adiţionale la vechiul contract de muncă, pe o perioadă de 90 de zile ■ ulterior vor fi concursuri de ocupare definitivă a posturilor ■ Conducerile spitalelor din Romania, cele ale structurilor MAI şi din asistenţă socială au primit undă verde de la Paralament, pentru a putea incadra personalul angajat in timpul pandemiei de coronaviris, pe o perioadă nedeterminată. Managerul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, Maria Andrici, lămureşte condiţiile in care cele 35 de persoane incadrate vor putea fi păstrate pe posturile ...

Începe procesul tatălui acuzat că şi-a ucis fiica de 5 ani. Cadavrul a fost descoperit în curtea casei
12/04/2022 09:21

 Bărbatul a fost arestat in octombrie anul trecut şi este după gratii şi in acest moment, după ce in curtea sa a fost găsită ingropată fiica lui, o fetiţă de numai 5 ani. Copila şi mama ei fuseră date dispărute in urmă cu 15 ani, de către tatăl femeii. Totul a ieşit la iveală la un deceniu şi jumătate de la dispariţia fostei neveste a lui Arhip, Magdalena Ursu, de 26 de ani, din Buhuşi şi a fiicei celor doi, Andreea, de 5 ani. Pe 19 octombrie 2021, in urma unei sesizări, anchetatorii au descins in curtea inculpatului, ulterior descoperind cadavrul copilei, ingropa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei