Politica

UE face concesii Rusiei: Lituania a ridicat interdicţia de tranzit pe calea ferată al produselor spre Kaliningrad

Lituania a ridicat interdicţia de transport pe calea ferată spre şi dinspre exclava rusă Kaliningrad al produselor ruseşti aflate sub sancţiunile Uniunii Europene, a transmis vineri agenţia RIA, citată de Reuters, potrivit agerpres. Uniunea Europeană a indicat săptămana trecută că interdicţia de tranzit afectează doar transportul rutier, nu şi pe cel feroviar, iar Lituania ar trebui, prin urmare, să permită Rusiei să transporte beton, lemn şi alcool prin teritoriul UE spre exclavă./p> Lituania interzisese in iunie Rusiei să mai transporte produse aflate sub sancţiuni p ...

UE și NATO le dau ordin italienilor și imixtionează în treburile interne: Cele două organisme nu vor ca Italia să aibă orice guvern decide poporul
25/07/2022 11:40

Odată cu demisia premierului Mario Draghi in Italia, UE şi NATO pierd un "pilon", un aliat preţios in sprijinul lor pentru Ucraina impotriva Rusiei, dar se tem de asemenea de venirea la putere a doi lideri ai extremei-drepte italiene, eurosceptica Giorgia Meloni şi rusofilul Matteo Salvini, potrivit AFP. Formaţiunile lor politice, Fratelli d'Italia (post-fascistă), respectiv Lega (anti-imigraţie), sunt creditate cu aproape 40% din intenţiile de vot in cele mai recente sondaje, cu doar puţin mai mult de două luni inainte de alegerile anticipate, scrie agerpres.ro Adăugand ...

Magyar Nemzet: Viktor Orban a devenit foarte popular în România
25/07/2022 11:30

In Romania, şase din zece cetăţeni au o părere pozitivă despre premierul ungar, şi doar 30 la sută au o părere mai degrabă negativă despre el, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Institutul "Nézőpont" din Budapesta, prin intervievarea telefonică a 1000 de persoane, pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia de peste 18 ani, in funcţie de sex, varstă, regiune, tip de aşezare şi nivel de educaţie. Un articol despre rezultatele cercetării a fost publicat in ediţia de vineri a cotidianului "Magyar Nemzet" din Ungaria, citat de agentia maghiară MTI. Sondajul a fost ...

Reacția Republicii Moldova la declaratiile Transnistriei
25/07/2022 11:26

Reactia Republicii Moldova la declaratiile Transnistriei Biroul pentru Reintegrare al Republicii Moldovei a comentat declaratia lui Ignatiev si a subliniat că reintegrarea tării este principalul obiectiv al negocierilor pentru solutionarea conflictului transnistrean, „Toti partenerii internationali si autoritătile constitutionale sustin cu hotărare formula pentru solutionarea pasnică a conflictului transnistrean, respectand suveranitatea si integritatea teritorială a Moldovei in cadrul granitelor sale recunoscute international”, a transmis Biroul pentru Reintegrare al Repub ...

Moscova analizează dorința Transnistriei de a se uni cu Rusia. „Propunerea trebuie luată în serios”
25/07/2022 11:25

Un membru al Dumei de Stat a Federatiei Ruse a declarat că dorinta autoproclamatei Republici Transnistria de a se alătura Rusiei trebuie luată in considerare „in mod serios”. Declaratia vine după ce vineri, mai devreme, asa-zisul ministru de externe al Republicii nerecunoscute a declarat că Transnistria isi mentine cursul spre independentă cu eventuala aderare la Rusia, aprobată la referendumul din 2006, transmite publicatia Ukrainska Pravda. Dmitri Belik, un membru al Comitetului Dumei de Stat pentru Afaceri Internationale, a transmis un comentariu pentru agentia de presă rusă R ...

Tiraspolul ‘dă cu băţul la gard’! Autorităţile transnistrene cer ALIPIREA la Rusia
25/07/2022 11:19

Obiectivul regiunii separatiste Transnistria de a deveni parte a Rusiei rămane neafectat de războiul din Ucraina vecină, a declarat vineri aşa-numitul ‘ministru de externe’ al regiunii separatiste, Vitali Ignatiev, pentru agenţia de presă rusă RIA Novosti, transmite Reuters, potrivit agerpres. Transnistria, care este recunoscută internaţional ca parte a Republicii Moldova, se află in stanga Nistrului langă frontiera de sud-vest a Ucrainei. Un acord de incetare a focului incheiat in 1992 a pus capăt luptelor, dar a ingheţat statutul politic al regiunii, care acum există ca te ...

Donald Trump a deschis porţile „dezordinii şi corupţiei” şi trebuie să fie responsabil din punct de vedere legal pentru atacul de la Capitoliu.
25/07/2022 11:08

Donald Trump a deschis porţile „dezordinii şi corupţiei” şi trebuie să fie responsabil din punct de vedere legal pentru atacul din 6 ianuarie 2021, a declarat joi preşedintele Comisiei de anchetă parlamentară privind atacul asupra Capitoliului, relatează AFP, citată de Agerpes. „El a deschis calea dezordinii şi corupţiei”, a afirmat din nou alesul democrat care, bolnav de Covid, a intervenit prin videoconferinţă. In opinia sa, toţi cei responsabili de atac, inclusiv la Casa Albă, vor trebui să „răspundă pentru acţiunile lor in faţa justiţiei”. „Va trebui s ...

ULTIMA ORA
PSD, ieșire contondentă împotriva lui Viktor Orban: devine îngrijorător și nu-l putem tolera!
25/07/2022 11:02

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, critică virulent discursul nationalist sustinut de Viktor Orban, in vizita sa la Scoala de Vară de la Băile Tusnad. Stănescu ii transmite lui Orban că Romania nu este trambulina lui de transmis mesaje politice si arată că nu poate fi tolerată implicarea maghiarilor in sportul din Romania. „Întinde-te doar cat iti permite pătura”, spune un proverb de origine maghiară. În mod normal, acesta ar trebui să fie cunoscut si de către liderii maghiari, care vin an de an in Romania, pentru a participa la diferite eveniment ...

Mandatul lui Emil Boc se îndreaptă spre un dezastru: Clujenii nu vor să se recenzeze, iar primarul nu pune recenzori la dispoziție
25/07/2022 10:54

Cu Emil Boc primar, Cluj-Napoca ar putea ajunge să nu mai aibă peste 320.000 de locuitori, asa cum era la recensămantul din 2011, ci mult mai putin. Clujenii nu vor să se recenzeze, iar primarul nu a pus recenzorii necesari la dispozitie, desi este obligat de OUG 19/2020 Numai 62% din locuitorii municipiului Cluj-Napoca au fost recenzati pană acum, in cadrul Recensamantului Populatiei si Locuintelor, a declarat viceprimarul Dan Tarcea, citat de Agentia de Presă Rador.2020. Astfel, in municipiu ar mai fi de recenzat incă aproximativ 100.000 de persoane. La nivel national, din populatia ...

Adrian Câciu vorbește despre modificările fiscale și le promite românilor: Nimeni nu va plăti în plus
25/07/2022 10:53

Ministrul Finanţelor Adrian Caciu a precizat, referitor la modificările fiscale care vor fi aplicate de la 1 august, că „nimeni nu va plăti in plus”. „Este vorba de protecţia dreptului celui care munceşte. Cred că am uitat de acest lucru şi cred că, la un moment dat, uităm că cetăţenii, lucrătorii, pană la urmă sunt lipsiţi de nişte drepturi. Nu-şi plătesc taxele şi nu, nu din vina lor! Pană la urmă, dreptul de a merge la un spital, de a beneficia de el există foarte diminuat. Dacă, de exemplu, ai un contract sub nivelul salariului minim brut - aici ...

Românii au obținut ce au vrut: După ratificarea aderarea Finlandei la NATO, țara nordică susține intrarea României în Schengen
25/07/2022 10:50

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut discuţii telefonice cu miniştrii Afacerilor Externe ai Finlandei şi Suediei, Pekka Haavisto şi Ann Linde, ocazie cu care i-a informat pe cei doi omologi asupra ratificării, in cursul acestei zile, de către Parlamentul Romaniei, a Protocoalelor de aderare a celor două state la Alianţa Nord-Atlantică. Cei doi miniştri, finlandez şi suedez, au mulţumit in mod deosebit autorităţilor romane, atat celor executive, cat şi Legislativului, pentru sprijinul acordat aderării la NATO a celor două state şi au exprimat satisfacţia pent ...

Un parlamentar rus ameninţă Republica Moldova: „Un al doilea front în Transnistria va duce la o catastrofă”
25/07/2022 10:39

Transformarea Republicii Moldova intr-o a doua Ucraină prin concursul "patronilor" ei occidentali se va solda cu o catastrofă pentru ea, iar incercările Chişinăului de a impune schimbarea formatului operaţiunii de menţinere a păcii in Transnistria nu pot să conducă decat la destabilizare, a declarat joi Vladimir Djabarov, prim-vicepreşedintele Comisiei pentru Relaţii Internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), potrivit agentiei de presă rusă TASS, citată de Agerpres. "Transformarea Republicii Moldova intr-o a doua Ucraină, ...

Sorin Oprescu nu va fi extrădat din Grecia. Fostul primar rămâne în libertate
25/07/2022 10:38

Instanta din Grecia a decis să nu-l extrădeze pe Sorin Oprescu in Romania, acolo unde are de ispăsit zece ani si opt luni de inchisoare Curtea de Apel din Atena a respins joi cererea Romaniei de extrădare a lui Sorin Oprescu. Fostul primar al Capitalei este in libertate, după ce a plătit o cautiune de 5.000 de euro. Condamnat la 10 ani de inchisoare si dat in urmărire internatională, Sorin Oprescu a fost retinut in Atena, in 17 mai. Oprescu a declarat pentru Antena 3, după ce a iesit din arestul preventiv din Atena, că el nu a incercat să fugă din Romania, ci „eram aici (i ...

Judecătorul Cristi Danileț, exclus pentru a treia oară din magistratură de către Secția pentru judecători a CSM, pentru o eroare materială / Decizia, luată de către gruparea Savonea cu majoritate de 5 la 4 voturi
25/07/2022 10:23

Judecătorul Cristian Danilet de la Tribunalul Cluj a fost exclus pentru a treia oară din magistratură de către Sectia pentru judecători a CSM in materie disciplinară, cu majoritate de voturi, pentru exercitarea functiei cu gravă neglijentă, potrivit ordinii de zi solutionate. Potrivit unor surse din CSM, decizia a fost luată cu un vot strans de 5 la 4. Judecătorii care au votat pentru excludere sunt Lia Savonea, Simona Marcu, Margareta Tant, Bogdan Mateescu si Marian Budă. Contra au votat Andrea Chis, Mihai Bălan, Evelina Oprina si Gabriela Baltag. ”HOTARARE Cu majoritate, Admi ...

Foștii șefi ai Academiei de Poliție, condamnați definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul șantajării ziaristei Emilia Șercan
25/07/2022 10:21

Adrian Iacob si Mihail Marcoci, fostul rector si fostul prorector la Academia de Politie, au fost condamnati definitiv la trei ani de inchisoare cu suspendare in dosarul santajării jurnalistei Emiliei Sercan. În schimb, judecătorii de la Înalta Curte au decis să inlăture dispozitia Curtii de Apel Bucuresti care prevedea că Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza” era obligată să plătească in solidar daune morale de 80.000 de lei in favoarea Emiliei Sercan. Cei doi au fost trimişi in judecată de procurorii DNA sub acuzatia de instigare la santaj, fiind acuza ...

SONDAJ CURS - Un ministru conduce topul încrederii. Iohannis s-a prăbușit și are meci tare cu Simion
24/07/2022 15:30

Un sondaj CURS de tip omnibus ne arată care sunt personalitătile politice in care romanii au cea mai mare incredere. Surpriza este furnizată de ministrul Sănătătii, Alexandru Rafila. Alexandru Rafila are o cotă de incredere de 30%, urmat de liderul PSD, Marcel Ciolacu, care are o cotă de incredere de 28%. Pe locul trei se clasează premierul si liderul PNL, Nicolae Ciucă cu 26%.     Următorii in clasament sunt Mircea Geoană (20%) si Laura Codruta Kovesi (18%). Despre cei doi se discută intens in mediul politic despre faptul că ar putea candida la alegerile preziden ...

Dosarul cheltuielilor PSD: Aeronava privată cu care Liviu Dragnea și Irina au plecat spre Maldive, decontată din subvenția de la stat / Avioanele private cu care Dragnea s-a întors din Estonia și a plecat în Israel, costuri dublate plătite și de Parl
23/07/2022 21:49

 Fostul lider PSD Liviu Dragnea, iubita lui de la acea vreme, Irina Tănase, si o prietenă a acesteia din scoala generală, Sanziana-Mădălina Hristache, ar fi plecat spre Maldive, via Sofia, in ianuarie 2019, cu o aeronavă privată plătită din subventia primită de PSD de la stat – se arată in dosarul cu acordul de recunoastere a vinovătiei incheiat de fostul trezorier PSD Mircea Drăghici cu procurorii DNA. Fostul lider PSD s-ar fi intors, impreună cu Călin Popescu Tăriceanu si Gabriel Vlase (actualul sef SIE) dintr-o vizită din Estonia, in aprilie 2018, cu un avion ...

Lista ”stranierilor” din Camera Deputaților cu afaceri, conturi și proprietăți în afara țării -Cosette Chichirău – 270.000 dolari la Fidelity Borkerage Services LLC și 25.000 dolari la Bank of America,
22/07/2022 11:45

Alesii din Camera Deputatilor se laudă cu investitii importante in străinătate. FANATIK a consultat declaratiile de avere ale alesilor si a alcătuit lista deputatilor care detin active in alte tări decat Romania. Dan Cristian Popescu are 3 apartamente in Florida. Radu Cristescu, o casă de vacantă in America Centrală Sebastian Burduja, deputat PNL, detine o casă in Statele Unite ale Americii, pe care a achizitionat-o in anul 2013. Imobilul se află in localitatea McLean (Virginia) are 175 mp, iar Burduja este co-proprietar alături de sotia lui, Emmaline Holland-Gayk, angajată la Ba ...

Ministrul Petre Daea, chemat la DNA
21/07/2022 15:15

Ministrul PSD al Agriculturii, Petre Daea, a fost chemat la audieri la DNA, vineri, in dosarul in care predecesorul său, Adrian Chesnoiu, este cercetat de DNA pentru aranjarea unor concursuri de angajare, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Conform surselor citate, Petre Daea a fost convocat la DNA - structura centrală vineri, la ora 9.30, pentru a fi audiat in calitate de martor. În 23 iunie, DNA a cerut Camerei Deputatilor ridicarea imunitătii lui Adrian Chesnoiu, deputat PSD de Olt si ministru al Agriculturii la acea vreme, pe care procurorii il acuză de abuz in s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei