TABLOID

Hoț arestat de două ori într-o zi. Era român și a furat în Italia

Un bărbat de 26 de ani, de nationalitate romană, a fost arestat de două ori in doar trei zile.  Pe 28 noiembrie, tanărul de 26 de ani fusese oprit de ofiterii din cadrul Brigăzii volante a politiei din Crotone, care l-au găsit furand intr-o biserică din centrul orasului. După ce instanta a validat arestul, romanul – fără domiciliu stabil – a fost eliberat. Asa că ieri a intrat la scoala „Rosmini-Prince de Piemonte”, unde a fost găsit de carabinierii de la Sectia Radiomobile a Nucleului Operativ al Companiei Crotone. Soldatii au fost alertati de un r ...

Un român acuzat de crimă a scăpat de pușcărie. Judecătorii din Elveția l-au achitat
04/12/2022 09:30

Un muncitor roman de 34 de ani a ucis un colegiu de muncă conational cu 15 lovituri de sabie. Vineri, el a apărut pentru fapta sa in fata Curtii Supreme din Zurich. Scena crimei a fost in atelierul unui garaj auto din zona industrială din Saturdayern (municipiul Richterswil), in septembrie 2018. Potrivit rechizitoriului, se spune ca acuzatul si-ar fi injunghiat adversarul in timp ce aceasta dormea. Romanul in varstă de 34 de ani neagă crimă si doreste achitarea. Romanul a tăcut la anchetă, la fel si in fata Judecătoriei Horgen si tăcere si acum in procesul de vineri in fata Curtii ...

Un cunoscut medic stomatolog a murit. A fost găsit mort îm casă. Era cunoscut și din emisiunea „Chefi la cuțite
03/12/2022 19:06

O veste sochează showbiz-ul romanesc! Un fost concurent de la Chefi la cutite a murit! A fost găsit fără suflare in propria lui locuintă. A fost un medic stomatolog renumit, recunoscut de multe vedete de la noi din tară. Dentistul Iulian Juncănaru a murit! Fostul concurent de la Chefi la cutite, sezonul 8, de la Antena 1, a lăsat in spate numai lacrimi si durere. Prietenii lui au lăsat multe mesaje de condoleante pe retelele de socializare. Potrivit primelor informatii, nu s-a anuntat care a fost cauza mortii medicului stomatolog, dar nici dacă se confrunta cu probleme de sănăt ...

Cătălin Botezatu împlinește 56 de ani. Ce spune despre copiii săi
03/12/2022 10:23

Cum si-a inceput cariera Cătălin Botezatu Cand auzi numele lui Cătălin Botezatu te gandesti la mai marii creatori de modă din Romania. Încă din tinerete s-a ocupat de această latură si de pasiunea pe care o avea pentru fashion, defilări si intreaga lume a modei. Pasul de la pasiune la carieră a fost unul mare, dar nu imposibil. La varsta majoratului, Botezatu a devenit model pentru casa de modă Venus, condusă de marea Zina Dumitrescu, primul mentor al bărbatului. Talentul său s-a făcut atat de cunoscut incat, la 19 ani, primeste titlul de „Cel mai bun manechin al ...

Aventurile Annei Lesko cu Irinel Columbeanu. Era minoră la vremea amorurilor
02/12/2022 16:13

Anna Lesko era minoră cand l-a cunoscut pe Irinel Columbeanu care avea pe atunci 39 de ani. O poveste complicată, cu o despărtire pe măsură, dar care i-ar putea aduce mari probleme fostului milionar. Ana Lesko s-a născut in Chisinău, Republica Moldova – la acea dată parte a Uniunii Sovietice – avand origini ruso-ucrainiene. La varsta de 17 ani s-a hotărat să se mute in Romania pentru a urma o carieră muzicală si tot atunci l-a cunoscut si pe Irinel Columbeanu, alături de care a trăit o poveste de dragoste timp de 8 ani. Cu toate că a iubit-o foarte mult pe Anna L ...

Vivat Magenta, culoarea anului 2023
02/12/2022 13:31

Compania Pantone şi-a anunţat culoarea anului 2023: Viva Magenta, o nuanţă intre albastru şi roşu, şi aşa cum a definit-o criticul de la New York Times Jason Farago, „o nuanţă saturată aproape de fucsia, cu siguranţă nu organică, dar nici electrică”. Timp de aproape 25 de ani, compania care stabileşte unele dintre cele mai recunoscute standarde coloristice, a avut drept sarcină să aleagă o nuanţă care, conform analizei sale transdisciplinare extinse a nuanţelor proeminente din artă, modă, design şi nu numai, nu surprinde pur şi simplu spiritul actualită ...

Incendiu la o topitorie din Slatina. 20 de pompieri au intervenit pentru stingerea focului
02/12/2022 13:15

Un incendiu la o topitorie din Slatina s-a produs vineri, 2 decembrie. La sosirea echipajelor ardeau aproximativ trei tone de combustibil lichid usor. Pompierii ISU au fost solicitati să intervină la un incendiu produs la o topitorie din municipiul Slatina, strada Depozitelor. La sosirea echipajelor ardeau aproximativ trei tone de combustibil lichid usor, utilizare in procesul tehnologic si mai multe rezervoare de combustibil. Incendiul a fost localizat si, din fericire, nu au fost victime, transmite ISU. La locul evenimentului au intervenit peste 20 de pompieri, cu trei autospeciale de ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:04

  Beneficiile terapiei Gerson. Ajutor în cazul bolnavilor de cancer
02/12/2022 10:45

  Terapia Gerson este o formă de tratament natural, bazat pe o dietă organică ce include plante, sucuri si clisme, si care activează si stimulează capacitatea organismului de a se vindeca. Medicul Max Gerson s-a născut in Wongrowitz, Germania, in anul 1881. A urmat cursurile universitătilor din Breslau, Wuerzburg, Berlin si Freiburg. Suferind de migrene puternice, dr. Gerson a pus la punct o dietă care să il ajute in ameliorarea si prevenirea episoade dureroase. Unul dintre pacientii doctorului Gerson a descoperit că "dieta migrenei" i-a vindecat tuberculoza cutanată ...

Senatul american a adoptat legea privind protejarea căsătoriilor între persoane de același sex la nivel național
30/11/2022 11:29

Senatul american a adoptat marti un proiect de lege care să protejeze recunoasterea căsătoriilor intre persoane de acelasi sex la nivel federal, o măsură luată in contextul ingrijorărilor că decizia din 2015 care le-a legalizat in intreaga tară ar putea fi răsturnată de Curtea Supremă conservatoare, relatează Reuters. Noul proiect de lege prevede obligativitatea pentru guvernul federal de a recunoaste o căsătorie dacă ea este legală in statul in care a fost incheiată. Însă legea nu impiedică statele să interzică căsătoriile intre persoane de acelasi sex in caz ...

Emma Răducanu a fost decorată de Regele Charles al III-lea
29/11/2022 22:16

 Emma Răducanu, care a caştigat US Open in 2021, a primit marţi titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE), in cadrul unei ceremonii la castelul Windsor, cu participarea Regelui Charles al III-lea. Emma Raducanu, decorata de Regele Charles al III-lea  Răducanu (20 de ani) a fost trecută iarna trecută pe lista personalităţilor decorate de Regina Elisabeta a II-a de Anul Nou.  Însoţită la ceremonie de tatăl ei, Emma a declarat: „A fost grozav să primesc onoarea astăzi de la Majestatea Sa Regele - mă simt extrem de recunoscătoare&r ...

Falsul medic italian Matteo Politi, condamnat la pușcărie. El a operat 28 de persoane
29/11/2022 17:30

Falsul medic italian Matteo Politi a fost condamnat marţi de Judecătoria Sectorului 1 la trei ani şi zece luni inchisoare cu executare, intr-un dosar in care este acuzat că a operat 28 de persoane in mai multe clinici private, deşi nu avea dreptul să exercite profesia de doctor pe teritoriul Romaniei. Potrivit deciziei instanţei, care nu este definitivă, Matteo Politi a fost condamnat pentru mai multe infracţiuni de inşelăciune, dar şi pentru instigare mediată la fals intelectual şi participaţie improprie la fals intelectual. De asemenea, el a fost obligat de instanţă să pl ...

O refugiată din Ucraina vrea să reprezinte Suedia la Eurovision
29/11/2022 14:00

O tanără ucraineană de 17 ani se numără printre concurenţii care doresc să reprezinte Suedia la ediţia de anul viitor a concursului Eurovision, care va avea loc in oraşul britanic Liverpool, a anunţat postul de televiziune suedez SVT, marţi, prezentand lista primilor 14 artişti inscrişi in selecţia naţională. "Am venit in Suedia in urmă cu opt luni alături de mama mea din cauza războiului din ţara mea", a declarat Maria Sur. Ea a mai spus că doar cu cateva zile inaintea invaziei ruse din luna februarie a participat la concursul "Vocea Ucrainei" şi s-a ...

Tot mai mulți adolescenți se droghează cu ciuperci halucinogene. Ei le cumpără de pe Internet
29/11/2022 13:55

Conform Agentiei Nationale Antidrog(ANA), in Romania cele mai consumate droguri ilicite sunt, in ordine, noile substanţe psihoactive (NSP), canabisul, cocaina/crack, medicamentele fără prescripţie medicală, ecstasy, cele mai scăzute valori fiind inregistrate pentru heroină, LSD, amfetamine, solvenţi/inhalante. ANA. sustine de asemenea că Romania se află printre tările cu cel mai scăzut consum de droguri din Europa, fiind sub medie. Însă ceea ce trebuie să precizăm este că statisticile sunt efectuate pe cei luati in evidentă, in realitate numărul consumatorilor fiind mu ...

Polițiști arestați pentru afaceri ilegale. Ei construiau case și le vindeau
29/11/2022 10:45

Doi agenţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au fost reţinuţi pentru operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ei construind imobile pe care le vindeau, obţinand astfel profit, informează, miercuri, un comunicat al Parchetului de pe langă Judecătoria Satu Mare. Potrivit sursei citate, cei doi poliţişti sunt acuzaţi de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau insărcinarea pe care o indeplineşte o persoană şi delapidare. "În perioada 2020-2022 au construit in vederea vanzării, ...

Bancomat aruncat în aer la Constanța. Autorii au fost prinși
29/11/2022 09:32

Doi suspecti, un bărbat si o femeie, au fost prinsi de către politie, fiind principalii suspecti care ar fi aruncat in aer un bancomat din Constanta.     Cei doi sunt bănuiti că ar fi procedat la fel si cu zece zile in urmă, in comuna Castelu, din judetul Constanta, unde un alt bancomat a explodat. În bancomatul respectiv se afla suma de peste 100.000 de lei.O grupare specializată in efectuarea de operaţiuni financiare in mod fraudulos şi spălare a banilor a fost destructurată de poliţişti şi procurii DIICOT. Gruparea ar fi accesat conturile bancare ale mai mult ...

Un pensionar de 86 de ani a donat două incubatoare pentru bebeluși prematuri
28/11/2022 16:37

Ion Mihai Giuran, un pensionar in varstă de 86 de ani, a donat Secţiei de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina două incubatoare pentru nou-născuţii aduşi pe lume inainte de termen. Olteanul are o poveste impresionantă de viată, in care se combină cuvinte precum suferinţă, exil şi nobleţe. Mihai Ion Giuran s-a născut la Piatra-Olt in 1930, dar a urmat cursurile Universitătii din Iasi, fiind apoi, la terminarea studiilor, incadrat profesor la Liceul „Radu Greceanu” Slatina, notează Gazeta Nouă. A avut insă o viaţă grea, trecand timp de 14 ani ...

Un criminal de 16 ani cere ajutor pe Instagram. A ucis o tânără
28/11/2022 10:27

​​Un tanăr de 16 ani din SUA a ucis o fată si a cerut ajutor pe Instagram pentru a scăpa de cadavru. Politia din Bensalem, Pennsylvania, a primit un apel prin 911 in care părintii unei tinere au spus că fiica lor a primit un apel video pe Instagram de la adolescentul in cauză care i-a spus că tocmai a omorat pe cineva, potrivit Fox News. În videoclip, băiatul, identificat ca Joshua Cooper, a arătat picioarele unei persoane pline de sange, inainte de a cere ajutor pentru a scăpa de cadavrul. Politistii au mers la adresă si au găsit in baie o fată care fusese impusc ...

Poveștile de dragoste ale lui Helen Mirren. A făcut câte o cămașă pentru fiecare iubit
28/11/2022 09:45

Helen Mirren (77 de ani) a dezvăluit detalii intr-un interviu pentru revista AARP Magazine. Ea a dezvăluit că a făcut că a făcut cate o cămasă pentru fiecare iubit al ei. „Da, am făcut una si pentru Liam”, a spus Mirren, recunoscand că au fost foarte indrăgostiti. A mai făcut si pentru Peter OʼToole, si pentru regizorul Taylor Hackford. Dar nu admite că are proprul brand de cămăsi: „Nu sunt deloc reusite.” „Nu eram meniti să fim mereu impreună, dar ne-am iubit foarte, foarte mult. Îl iubesc mult si acum. Este un tip extraordinar.” ...

Un român a câștigat de 14 ori la loterie. Metoda genială pe care a aplicat-o în mai multe țări
27/11/2022 16:50

Un roman, pe numele său Stefan Mandel, a castigat de 14 ori la Loto, după ce a găsit un algoritm pe care l-a utilizat pe mai multe continente, scrie Click.ro. Povestea sa a inceput in anii 60 si se pare că in prezent trăieste intr-un paradis.     Cum să castigi la Loto? Aceasta este una dintre intrebările care ii frămantă pe jucători. Unii dintre ei au strategii, iar altii aleg să folosească aceeasi combinatie de numere. Mandel, care este pasionat de matematică si care s-a confruntat cu lipsuri in comunism, si-a incercat norocul la Loto după ce a studiat lucrări ...

 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei