Industria cârnaților din Germania este în pericol

pizza-bg

Dimensiune font:

| 04-06-2023 14:29

Timp de două decenii o fabrică de mezeluri din Vorden, un oraş din nordul Germaniei, a produs un fel de parizer sub formă de ursuleţ, denumit Barchenwurst, preferat de copiii din întreaga ţară, însă creşterea costurilor de producţie şi diminuarea cererii de carne de porc a obligat operatorul să închidă fabrica în urmă cu câteva săptămâni, transmite Bloomberg.

Este o situaţie care reflectă starea dificilă prin care trece industria cărnii de porc din Germania, care se confruntă cu o scădere dramatică a cererii (într-o ţară care odată avea cel mai mare consum per capita), consecinţele pestei porcine africane, problemele economice interne şi prevederile referitoare la bunăstarea animalelor care au îngreunat creşterea porcilor.

Industria cărnii evoluează în funcţie de preferinţele consumatorilor. Dacă în 2007 un german obişnuit consuma 40 de kilograme de carne de porc pe an, în 2022 a scăzut la 29 de kilograme, în timp ce consumul de carne de pasăre şi vită a rămas mai mult sau mai puţin constant. Efectivele de porci din Germania au scăzut cu aproape o cincime în perioada noiembrie 2020-noiembrie 2022, la fel ca şi numărul de crescători de porci. Societatea THe Family Butchers, care deţine fabrica de la Vorden, şi este al doilea mare producător de cârnaţi din Germania este doar cea mai recentă firmă care îşi încetează activitatea.

Pe lângă diminuarea cererii, Eckhart Neun, un măcelar din oraşul Gedern, în apropiere de Frankfurt, menţionează şi creşterea preţurilor la energie, îngrăşăminte şi nutreţ care pun presiune asupra micilor firme cum este a sa. "Este un efect de domino, un lucru duce la altul", spune Neun, care este şi vicepreşedintele Asociaţiei măcelarilor germani.

Carnea de porc îşi pierde atractivitatea în diferite părţi ale lumii însă tendinţa este una mai pronunţată în Europa. În 2023, consumul de carne de porc în UE este aşteptat să scadă la cel mai redus nivel din ultimele două decenii, iar în decurs de doi ani producţia ar urma să scadă cu aproximativ o zecime. Cu toate acestea, situaţia din Germania este una deosebită, în condiţiile în care producătorii de carne de porc se confruntă cu o furtună perfectă creată de tendinţele economice, modificările demografice şi culturale, precum şi consecinţele unor crize sanitare care au decimat atât producţia cât şi cererea de carne de porc.

Potrivit lui Frank Greshake, reprezentantul Camerei Agricole din landul Renania de Nord-Westfalia, landul cu cel mai mare număr de ferme de porci, germanii aleg în general diete cu mai puţină carne de porc. Numărul de persoane din Germania care se declară ca fiind vegetarieni a crescut după 2020, potrivit unui raport publicat anul trecut de Ministerul federal al Agriculturii, iar 44% declară că urmează o dietă "flexitariană" care înseamnă un consum limitat de carne.

Unul din motivele pentru această schimbare are legătură cu preocupările referitoare la sănătate. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că consumul de carne procesată precum cârnaţii sau şunca poate fi cancerigen. Un altul are legătură cu protejarea mediului. Impactul asupra mediului creat de creşterea animalelor şi consumul de carne este un subiect important pentru Partidul ecologist german, care s-a alăturat coaliţiei la putere în 2021. În plus, musulmanii, care nu mănâncă carne de porc din motive religoase, constituie acum aproape 7% din populaţia Germaniei.

În 2020, izbucnirea epidemiei de pestă porcină africană a determinat China să interzică importurile de carne de porc din Germania, ceea ce i-a dat peste cap pe producători. Înaintea acestei interdicţii, care este şi acum în vigoare, China era cea mai importantă destinaţie de export pentru crescătorii de porci din Germania. Însă explozia de anul trecut a preţurilor la energie, după invadarea Ucrainei de către Rusia, i-a lovit pe fermierii germani deosebit de puternic. Spre deosebire de vaci, purceii trebuie să aibă grajduri încălzite în timpul iernii şi acesta este unul dintre motivele pentru care crescătorii de porci au fost afectaţi în mod disproporţionat.

Un factor agravant îl constituie eforturile guvernamentale vizând îmbunătăţirea bunăstării animalelor. Pentru fermieri aceste reglementări înseamnă investiţii costisitoare în lucruri precum accesul animalelor la spaţii în aer liber şi grajduri mai spaţioase. În condiţiile în care mai puţini oameni consumă şniţele, este dificil pentru producătorii de carne să transfere costurile suplimentare pe seama consumatorilor. În plus, mulţi fermieri sunt în pragul pensiei şi nu găsesc succesori astfel că mulţi nu văd motivul pentru care ar face investiţii.

"Dacă ai 55 de ani, vârsta medie a unui crescător de porci, nu vei mai construi noi infrastructuri", spune Frank Greshake. "Iar în ultimii ani am avut foarte multe noi obligaţii", adaugă reprezentantul Camerei Agricole din landul Renania de Nord-Westfalia.

Wolfgang Kuhnl, coproprietarul The Family Butchers deplânge efectele create de această stare de lucruri în industria cârnaţilor. "În următorii zece ani cel mai probabil piaţa cârnaţilor se va reduce cu o treime. Din cei peste 100 de producători, mulţi vor renunţa sau vor fi preluaţi", susţine Wolfgang Kuhnl. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de duminică, 24 septembrie 2023
24/09/2023 19:29

  Numerele extrase, duminică, 24 septembrie, 2023: Loto 6/49: 14, 13, 19, 47, 5, 48   Loto 5/40: 29, 34, 25, 26, 15, 32   Joker: 36, 4, 39, 40, 33 + 19   Noroc:  ...

Șeful PSD Vaslui dorea să investească în drumuri – de unde lua șpagă – nu în parcuri industriale
24/09/2023 18:52

Investitorii au fost alungati cu intentie, presedintele Consiliului Judetean, Dumitru Buzatu, refuzand să deschidă parcuri industriale. În februarie el spunea că judeţul are nevoie de investiţii &bdq ...

Cine e Emil Savin zis Farmazon, denunțătorul lui Dumitru Buzatu: rege local al asfaltului, omul de casă al președintelui CJ Vaslui / De ce s-au certat / Firmele controlate de Savin au contracte cu statul de peste 90 de milioane de euro
24/09/2023 16:49

Emil Savin zis Farmazon este omul de afaceri care l-a denuntat pe baronul PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu, potrivit referatului cu propunerea de arestare preventivă consultat de G4media.ro.   Savin a ...

80 la sută dintre adulți vor trebui să aibă competențe digitale
24/09/2023 15:29

Uniunea Europeană a stabilit obiective clare in cadrul initiativei deceniului digital. Acesul la internet si cunostintele in domeniul tehnologiei trebuie să penetreze toate straturile sociale. Tehnologiile d ...

Peste un milion de lei, cea mai mare despăgubire achitată anul trecut pentru o locuinţă asigurată
24/09/2023 15:25

Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut in baza unei asigurări facultative de locuinţă a fost de peste 1,13 milioane de lei (231.000 de euro), ca urmare a producerii unui incendiu, potrivit datelor U ...

Noile taxe vor pune la pământ sectorul distribuției de bunuri
24/09/2023 14:13

Taxa pe cifra de afaceri va cauza pierderi cuprinse intre 35% şi 83% companiilor din sectorul distribuţiei de bunuri, susţin reprezentanţii Asociaţiei Companiilor de Distribuţie de Bunuri din Romania (ACD ...

Se scumpește pâinea? Cum vor afecta noile măsuri fiscale portofelele românilor
24/09/2023 12:31

În prezent, painea, produsele eco, traditionale si montane, precum si cele bio, beneficiază de TVA redus de 5%. Doar că, in tentativa de a acoperi gaura de la buget, Guvernul Ciolacu va mări acest TVA ...

BREAKING! Administratorul public al județului Vaslui și directorul tehnic din CJ `agățați` în păienjenișul judiciar din dosarul lui Buzatu
24/09/2023 10:28

Noi nume apar in dosarul de mare coruptie al presedintelui CJ Vaslui Dumitru Buzatu, unul dintre acestea fiind ce al administratorului public al judetului, Valeriu Caragată. Caragată, alături de un alt func ...

COMUNICAT DE PRESA ,,PNRR: Fonduri pentru Romania moderna si reformata!” Anunț începere implementare proiect „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și  echipamente digitale a Scolii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” Mirceşti, Iaşi”
22/09/2023 11:01

COMUNICAT DE PRESA ,,PNRR: Fonduri pentru Romania moderna si reformata!” Anunt incepere implementare proiect „Dotarea cu mobilier, materiale didactice si echipamente digitale a Scolii Gimnaziale & ...

Comunicat de presa. Municipiul Falticeni. Dotarea cu mobilier materiale didactice si echipamente digitale a unitatilor de invatamant preuniversitar si a unitatilor conexe din Municipiul Falticeni, JUD
22/09/2023 09:39

 Comunicat de presa. Municipiul Falticeni. Dotarea cu mobilier materiale didactice si echipamente digitale a unitatilor de invatamant preuniversitar si a unitatilor conexe din Municipiul Falticeni, JUD. SU ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei