ERR(8): Notice: Undefined variable: GDPR
ERR(8): Notice: Undefined variable: GDPR_CONSENT_755
Accident grav în CUG. Patru persoane au ajuns la spital

Accident grav în CUG. Patru persoane au ajuns la spital

Opera Snapshot_2022-08-19_095402_www.ziaruldeiasi.ro

Dimensiune font:

| 19-08-2022 10:30

Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc în capăt CUG, în zona hotelului Capitol. La locul accidentului au intervenit două autospeciale de stingere, un echipaj de terapie intensivă mobilă, un echipaj de prim ajutor de la SMURD şi două ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Cei de la Inspectoratul de Poliţie au anunţat că un autoturism a avariat altele două autovehicule aflate parcate, în toate cele trei vehicule fiind cinci persoane. Patru din cei cinci au fost transportaţi la UPU de la Spitalul Sf. Spiridon şi Spitalul de Neurochirurgie.

Una dintre victime, o fată de 20 de ani, s-a ales cu traumatism cranio-cerebral cu pierderea stării de conştienţă, hematom frontal, traumatism cervico-lombar amielic, motiv pentru care a fost dusă la Spitalul de Neurochirurgie.

O a doua victimă, o fată de 19 ani, a suferit mai multe contuzii, traumatism cranio-cerebral cu pierderea stării de conştienţă, traumatism cranio-facial, traumatism toraco-abdominal şi traumatism cot drept. A fost dusă la UPU de la Spitalul Sf Spiridon.

Tot acolo a fost dusă o altă fată de 19 ani, care a suferit traumatism cranio-cerebral fără pierderea stării de conştienţă, traumatism la nivelul piciorului drept. La rândul său, un băiat de 19 ani, pasager dreapta spate, a suferit traumatism cranio cerebral fără pierderea stării de conştienţă, traumatism toraco-abdominal. Şi el a fost dus la UPU de la Spitalul Sf Spiridon.

O a cincea persoană implicată în accident, un tânăr în vârstă de 22 de ani, a fost luat de poliţişti din cauza tulburărilor de comportament. Ulterior s-a constatat că acesta a urcat băut la volan.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate pentru a se afla cum a avut loc acest accident.

"Din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat faptul că în accident au fost implicate un autoturism ;i două autovehicule parcate, iar în urma impactului 4 persoane din autoturism au fost rănite. În urma testării şoferului autoturismului, a rezultat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal", a spus Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi. Laura RADU 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:11

 Filarmonica Iași, 80 de ani de la înființare
05/10/2022 19:01

Filarmonica „Moldova” Iasi deschide noua stagiune cu un concert-simbol, care va fi dirijat de către maestrul Cristian Mandeal. Celebrul dirijor a sosit la Iaşi pentru a lua parte la o editie spe ...

Mihai Chirica a primit vizita Ambasadorului Serbiei la București, Excelența Sa domnul Stefan Tomašević
05/10/2022 18:26

 În cursul zilei de astăzi, 5 octombrie 2022, am avut onoarea de a primi vizita Ambasadorului Serbiei la Bucuresti, Excelenta Sa domnul Stefan Tomašević. Este prima vizită a unui Ambasador ...

475 de ani de la nașterea lui Cervantes. Expoziție omagială la BCU
05/10/2022 16:26

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iasi invită iesenii să viziteze expozitia „Ingeniosul Don Miguel de Cervantes”, eveniment organizat cu ocazia implinirii a 475 d ...

Efectele devastatoare ale excesului de alcool asupra familiei
05/10/2022 15:42

  În cadrul Institutul de Psihiatrie „Socola” Iasi s-a inregistrat in ultimii ani o crestere a internărilor pentru tulburări asociate consumului de alcool. Astfel, in anul 2020 s-au ev ...

Războiul din Ucraina a scumpit serviciile aeroporturilor de peste 20 de ori
05/10/2022 14:33

Costurile operationale energetice ale aeroporturilor din Romania s-au mărit de peste 20 de ori in urma izbucnirii războiului din Ucraina si a crizei energetice care a urmat. Afirmatia a fost făcută, astăz ...

15 ani de puşcărie şi interdicţie la alcool pentru un ieşean care, la beţie, şi-a tranşat unchiul
05/10/2022 14:29

 Om in toată firea, ajuns la 35 de ani, Vasile Miron a dus, de cand se ştie, un trai parazitar. Nu şi-a bătut deloc capul să-şi facă un rost in viaţă, să-şi găsească un loc de muncă şi să- ...

Vin pelerinii!
05/10/2022 14:19

  * in noaptea de 7 spre 8 octombrie se asteaptă ca la Iasi să sosească cel mai mare număr de pelerini. Vor fi circa 110 autocare cu pelerini din Voluntari. Vehiculele ii vor aduce pe credinciosi ...

Proiectul Spitalului Regional de Urgență a ajuns în etapa de obținere a autorizației
05/10/2022 11:33

Proiectarea lucrărilor la Spitalul Regional de Urgentă (SRU) a fost finalizată, iar proiectul a ajuns in etapa obtinerii autorizatiei de construire, primul hop fiind Comisia zonală a monumentelor istorice. ...

„Toamnă româno-italiană”, la Muzeul Kogălniceanu
05/10/2022 10:45

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi vă invită sambătă, 8 octombrie 2022, ora 11.00, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” (Iaşi, Str. Mihail Kogălniceanu nr. 11), la eve ...

Unul dintre criminalii care au ucis un bătrân pentru 650 lei vrea în libertate
05/10/2022 10:30

Lucian Ionuţ Ciobanu (27 de ani) stă in puşcărie din toamna lui 2017, el executand o pedeapsă de 16 ani şi opt luni de inchisoare. S-a ales cu o aşa condamnare, după ce, alături de Alex Gabriel Radovic ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei