Agentul termic produs de CET Iaşi, redus la jumătate

1cazan

Dimensiune font:

| 26-02-2024 08:45

Odată cu încălzirea vremii, conducerea CET 1 Iaşi a decis să scoată din funcţiune unul dintre cele două cazane de producere a agentului termic.

Potrivit reprezentanţilor Centralei Electrotermice, în această iarnă nu au fost înregistrate evenimente deosebite în ceea ce priveşte producerea şi livrarea apei calde şi a căldurii în apartamentele celor circa 23.000 de familii de ieşeni a căror apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare.

Din cauza temperaturilor ridicate înregistrate în ultimele zile, cantitatea de agent termic livrat populaţiei este mai redusă. Cu toate acestea, CET 1 va continua să livreze căldură, în continuare, în caloriferele ieşenilor atât timp cât, potrivit legii, mercurul termometrelor nu va depăşi noaptea 10 grade Celsius timp de trei zile consecutiv.

Cazanul de Apă Fierbinte (CAF 1) de la CET a fost fost modernizat cu fonduri europene, în cadrul unui proiect care a avut ca obiectiv reabilitarea şi modernizarea sistemului centralizat de termoficare. În acest sens, instalaţia a beneficiat de implementarea de tehnologii de ultimă generaţie, care au condus în final la creşterea fiabilităţi şi scăderea consumului de combustibil.

În urma modernizării, randamentul CAF 1 a depăşit 95%, în condiţiile în care a scăzut considerabil şi nivelul emisiilor poluante, care în prezent se încadrează în limitele prevpzute de Directiva 2010/75/UE, ceea ce face din CAF 1 una dintre cele mai moderne şi eficiente surse de producere a energiei termice din România. Edi MACRI

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

Pasiune și expertiză în lumea vinului
14/04/2024 15:04

Luna mai aduce publicului din Suceava primul festival dedicat vinului, care va avea loc la Mandachi Hotel & Spa, sala Regatto. Evenimentul va avea loc pe 18 mai si este urmarea Festivalului „Hai cu Pl ...

Două persoane din Iaşi au fost reţinute pentru trafic de droguri. Aveau un pachet cu heroină, adus din Germania
14/04/2024 10:07

Două persoane din Iaşi au fost reţinute pentru trafic de droguri, după ce una dintre ele a fost prinsă in flagrant delict in timp ce ridica un colet, introdus in ţară din Germania, prin intermediul unei ...

Simulare la Iași pentru examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat
14/04/2024 10:04

Inspectoratul Scolar Judetean Iasi organizează in zilele de 17, 18 si 19 aprilie o simulare, doar la nivelul judetului, a examenelor de Evaluare Natională si Bacalaureat. Inspectorul general, Luciana Antoci ...

Un apartament din municipiul Piatra-Neamț a luat foc
14/04/2024 09:12

Două persoane au fost evacuate in urma unui incendiu care a izbucnit duminică dimineata la etajul 10 al unui bloc din Piatra Neamt, judetul Neamt. Potrivit ISU Neamt, incendiul a izbucnit in jurul orei 7.00, ...

Doi copii de 3 ani au dispărut de la o grădiniță din Vaslui, însă reprezentanții unității școlare nu au alertat inițial poliția. O femeie i-a găsit, după aproape două ore, singuri pe stradă
14/04/2024 00:29

O grădinită din Vaslui a fost amendată cu 10.000 de lei pentru că doi copii de trei ani au dispărut, iar reprezentantii institutiei scolare nu au alertat initial autoritătile, a anuntat Inspectoratul de P ...

 O fermă a luat foc: Cel puțin 70 de vaci au murit carbonizate
13/04/2024 17:19

Un incendiu urias a izbucnit sambătă la o fermă de animale din localitatea Grivita, comuna Cordăreni, judetul Botosani. Din păcate, 70 de vaci nu au putut fi scoase din flăcări. In ferma de animale din ...

O adolescentă s-a dus la Urgențe cerând să i se facă un avort. Reacția ei după refuz a lăsat-o pe doctoriță în lacrimi
13/04/2024 00:10

O elevă de 17 ani s-a prezentat la Urgenta Spitalului Judetean Suceava si a cerut să i se facă un avort. Refuzul doctoritei a dus la deznodămant neasteptat. O elevă de 17 ani, din clasa a XII-a, s-a preze ...

Inculpat pentru fapte de corupţie, candidat PSD la Primăria Suceava
13/04/2024 00:07

PSD l-a desemnat drept candidat pentru Primăria Suceava pe Vasile Rimbu, fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, trimis in judecată pentru corupţie. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, intr ...

 La Guvern s-a luat decizia: Se construiește o nouă autostradă Pașcani-Suceava extrem de spectaculoasă în România
12/04/2024 20:34

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, sustine că in sedinta de Guvern s-a aprobat finantarea Autostrăzii Pascani-Suceava, care va fi parte a mult asteptatei Autostrăzi a Moldovei. Va fi o autostradă c ...

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier pe DN E85, în județul Neamț
12/04/2024 19:51

Trei persoane au fost rănite in urma unui accident rutier care s-a produs, vineri, pe DN2 E85, in afara localităţii Traian, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ. "In urma verificăril ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei