Iași, oraș al depresiei! Peste 5.000 de ieșeni au cerut sprijinul psihiatrilor, în câteva luni!

1depresia2

Dimensiune font:

| 04-10-2024 09:08

De la an la an, tot mai mulți ieșeni ajung la Institutul de Psihiatrie „Socola”, din Iași. Nu sunt neapărat mai bolnavi, dar nu se mai simt atât de rușinați de a recunoaște ca au o problemă și a cere ajutor de specialitate. De altfel, adresabilitatea mare se vede și în interesul tinerilor de a deveni psihiatri sau psihologi.  Peste 5.300 de pacienți au ajuns la camera de gardă de la „Socola” în primele luni ale acestui an și au fost diagnosticați cu depresie, mai bine de jumătate fiind femei. Cifrele sunt mari, ținând cont ca anul trecut au fost, în total, 7.700 astfel de cazuri.

„A crescut numărul de cazuri, dar și numărul de prezentări”

Vedem, așadar, un număr în creștere al celor care vin să ceară ajutor. „A crescut adresabilitatea pentru că cer ajutorul mai ales familiile. În ultimul an am întâlnit tineri ajunși în urgență pentru atac de panică și tulburări de anxietate. Încă există stigma, dar a scăzut numărul celor care sunt interesați că vor fi judecați de cei din jur. Mai sunt și cei care încă au păstrat această nevoie de a nu se afla, mai ales cei de peste 50 de ani. De multe ori îi auzim cu frază eu nu sunt nebun. Un pacient care nu doarme până la urmă e un pacient care are nevoie de ajutor. A crescut și numărul de cazuri și numărul de prezentări. Acceptă că au o problemă și sunt trimiși din ambulatoriu, ori de către medicul de familie și acceptă ajutorul”, spune dr. Raluca Modoranu, medic psihiatru la Institutul „Socola” din Iași.

Teama ca ar putea afla ceilalți rămâne

Deși numărul de prezentări la psihiatru crește, mulți pacienți preferă încă discreția. Cei mai mulți amânau prezentarea la medic de teama că ar putea fi considerați „nebuni” de ceilalți și marginalizați, ulterior. Cu toate acestea, decid să vină la medic.

O femeie de 67 de ani, din județ, care suferă de depresie a venit la Institutul „Socola”, chiar dacă copiii ei nu au văzut cu ochi buni acest lucru. A decis ca are nevoie de ajutor și nu a mai ținut cont de ce spune lumea.  „O boală grea, grea de nu poți spune în cuvinte, depresia asta. Din burtă m-a luat cu frică, palpitații. Amețeam, nu vedeam nimic. Nu puteam să mă ridic din pat sau să mănânc, nu mai făceam treabă. Am avut niște probleme cu niște rude și am ajuns așa. De astă vară am început. Un preot mi-a recomandat să merg la medic și am mers și am primit tratament și apoi mă simțeam bine și l-am întrerupt și după a venit iar depresia. Când am auzit că vin aici, copiii mi-au zis că sună urât, dar eu am zis că merg ca să mă fac bine. Sună urât, ziceau, că mă țin închisă, dar nu e așa. Oamenii nu înțeleg ce e aici. Și în comună, dacă te aude, zic că ești nebun și nu am zis la nimeni”, explică pacienta diagnosticată cu depresie.

Terapia la psiholog, o nouă modă

La psiholog apelează din ce în ce mai mulți oameni. Comunicarea de pe rețelele de socializare și promovarea beneficilor terapiei au făcut ca mulți să se prezinte din timp la specialist. Mulți apelează la terapie cu psihologi și evită astfel să ajungă direct pe mâinile psihiatrilor. Specialiștii recunosc faptul că,, în ultimii ani, deschiderea oamenilor spre terapie a crescut simțitor. „Decizia mea de a fi psiholog a fost luată de acum 25 de ani și a fost influențată de pasiunea mea de a discuta cu oamenii. De mică am observat că oamenii se confruntă cu diverse emoții distructive care îi făceau să aibă comportamente diferite. A fi psiholog e despre a fi uman, a asculta activ, a oferi ghidaj în situații critice. E o diferență foarte mare între ce era acum 25 de ani și ce e în prezent. În primul rând, vorbim de accesul la informație, care era restrâns acum 3 decenii, erau diverși indivizi cu concepții greșite față de cei cu afecțiuni psihologice și s-a creat și stigmatizarea mare a celor care cereau ajutor”, spune Irina Mitrea Iliescu, psiholog clinician în cadrul Institutului „Socola” din Iași.

Teama există și când vine vorba de psiho-terapie

Mulți preferă să vină în privat, pentru că li se pare mai discret. „Există o oarecare rușine în ceea ce privește identitatea lor personală. Le e rușine ca ceilalți să vadă că au o problemă. Mulți consideră că a veni la psiholog e despre a veni la psihiatrie sau a lua un tratament, ceea ce e fals. Sunt mulți care merg la privat. Mai ales mulți tineri și adolescenți avem. A crescut adresabilitatea în rândul tinerilor”, explică Irina Mitrea Iliescu, psiholog clinician în cadrul Institutului „Socola” din Iași.

Concurență record la Facultatea de psihologie

Și din partea tinerilor se vede o creștere a interesului de a deveni specialiști în domeniu. La fel cum la rezidențiat bătaia pe locurile în psihiatrie e mare, anul acesta s-a înregistrat un record privind numărul celor care au vrut să studieze, la facultate, psihologia. „Am avut o concurență foarte mare atât în sesiunea din iulie, cât și în cea din septembrie. În iulie, doar la psihologie am avut concurență de peste 7 candidați pe un loc, iar în română la psihologie învățământ la distanță am avut concurență de 26,7 candidați pe loc. Pe 8 locuri s-au înscris 200 de candidați. Am putea să remarcăm faptul că, în linii mari, avem două feluri de candidați. Absolvenții de liceu, care vor o carieră în domeniu, dar și cei care deja au o altă meserie, alte studii și vor o reconversie spre psihologiei. Dorința de a munci cu alți oameni îi face să vină spre psihologie”, spune conf.dr Cornelia Mairean, prodecan Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul UAIC Iași.

Statistici depresie

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași arată că, în 2020, erau 4.720 pacienți diagnosticați și internați cu depresie, dintre aceștia aproape 3.000 erau femei. În 2021. numărul acestora a crescut la 5.803, anul următor a ajuns la aproape 6.000, iar anul trecut la aproape 7.700.

Maria STANCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Se caută 22.000 de muncitori pentru Autostrada A8!
05/11/2024 23:46

Încă un pas spre Autostrada A8. Se caută 22.000 de muncitori pentru construcţia unui tronson din Autostrada A8, care va lega zona de est a Romaniei de zona Vest, dar care va face legătura şi cu Repub ...

Ciupercarii, vânătorii de arome din Codrii Moldovei
05/11/2024 20:16

Toamna aduce in pădurile din Suceava, Neamt si Iasi o varietate de ciuperci, de la galben-aurii hribi la delicatele gălbiori si pretioasele trufe de toamnă. Hribii (Boletus edulis), cunoscuti si ca „re ...

„Ora exactă” în chirurgia ortopedică se dă acum de la Iaşi
05/11/2024 18:53

Blocul operator de la Ortopedia de la Spitalul Clinic de Recuperare este unul asemănător cu sălile de operaţie din renumitele spitale din vestul Europei. Miile de pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare ...

Ieșenii, îndemnați să aibă grijă de animalele fără stăpân pe perioada sezonului rece
05/11/2024 18:52

Temperaturile scăzute, care se resimt tot mai mult in termometre, si aproapierea sezonului rece, ii pune pe jar pe medicii veterinari, care trag un semnal de alarmă in randul iesenilor. Nu doar oamenii sunt a ...

Falsa avocată a invocat analfabetismul ei în motivarea tardivităţii apelului
05/11/2024 18:51

* femeia, in varstă de 25 de ani, cu trei copii minori, fără loc de muncă, a recurs la diverse găinării pentru a-şi asigura traiul de zi cu zi * spre ghionionul ei, magistraţii i-au cuantificat fărăde ...

Parcul Ciurchi intră în reabilitare
05/11/2024 18:51

* asocierea de firme castigătoare a licitatiei - SC Conest SA - SC Ecostratos SRL - SC Construct Mapcom SC - SC Artehnis SRL, va avea la dispozitie trei luni pentru proiectarea lucrărilor si 33 de luni pentru ...

„Cât eşti dispus să plăteşti pentru fotografia ta?”
05/11/2024 18:50

Întalnire intre oamenii legii si elevii Colegiului Tehnic „Ioan C. Ştefănescu” din Iaşi. Aici a fost lansat  proiectul „Cat eşti dispus să plăteşti pentru fotografia ta?&rdqu ...

Portofelul furat era de opt ori mai valoros decât banii din el
05/11/2024 18:50

Vasile Ţ. (42 de ani) se intoarce in puşcărie după un deceniu şi jumătate de libertate din cauza unuia dintre cele mai stupide jafuri. Individul, un om fără adăpost, fără venituri, figurează in evi ...

Container cu rastele pentru biciclete, montat în Nicolina
05/11/2024 18:49

* intentia conducerii Primăriei Municipiului Iasi este de a achizitiona si monta astfel de containere pentru biciclete in toate cartierele orasului * locurile de parcare vacante pentru biciclete aflate in cont ...

Un pășcănean cu 22 de câini a intrat în necaz
05/11/2024 18:47

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Iaşi şi ai Poliţiei Municipiului Paşcani, impreună cu un reprezentant al DSVSA Iaşi au efectuat verificări la domiciliul unei persoane, din m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei