IML Iași, suspectat de IGPR că-i face scăpați pe șoferii drogați!

1droguri2

Dimensiune font:

| 07-12-2023 23:20

* „Suceava are 65% confirmări din totalul testărilor efectuate, județul Neamț are 67% confirmate... Ambele județe duc probele spre analiză către Mdicina Legală din Iași. Un contraexemplu pe același tip de aparat, în Brașov, din 171 de testări cu acest aparat doar una a fost infirmată. Probele de la Brașov sunt analizate la Institutul Național de Medicină Legală din București”, susține purtătorul de cuvânt al IGPR

Mai mult de o treime dintre testele făcute pe șoferii din Neamț, suspecți că ar conduce sub inflența drogurilor, au fost infirmate de către Institutul de Medicină Legală Iași, potrivit unui raport prezentat în această săptămână de reprezentanții Poliției Române.

Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al IGPR, a declarat că pentru un tip de dispozitive, la nivel național sunt peste 90% de confirmări, iar în județul Neamț sunt doar 67%. Reprezentanții Poliției susțin că este vorba despre același tip de aparat drugtest și că în perioada următoare se vor lua anumite măsuri. Astfel, există suspiciunea că șoferii din unele județe, precum Neamț, prinși drogați, sunt ajutați de medicii legiști să scape. „Am să vă dau trei exemple. Suceava are 65% confirmări din totalul testărilor efectuate, județul Neamț are 67% confirmate din totalul testărilor. Ambele județe duc probele spre analiză către Medicina Legală din Iași. Un contraexemplu pe același tip de aparat, în Brașov, din 171 de testări cu acest aparat doar una a fost infirmată. Probele de la Brașov sunt analizate la Institutul Național de Medicină Legală din București”, a declarat comisar-șef de poliție Octavian Dan, purtătorul de cuvânt al IGPR.

„Drugtestele folosite de Poliţia Rutieră nu-s deloc sigure. Au o marjă de eroare infernal de mare, în jur de 50%. Aparate ieftine, care mai mult încurcă. La IML, e altceva, analizele noastre sunt extrem de precise. Niciun medic de aici nu-şi riscă viitorul, cariera, pentru a apăra un drogat sau un alcoolic la volan! Buletinele noastre de analiză sunt cât se poate de concludente. La Rutieră, cam superficialitate. Practic, drugtestul e un soi de dat cu banu, pică marca, eşti intoxicat. Pică cealaltă faţă a monedei, ai scăpat. Am primit, recent, pentru expertiza medico-legală, o hârtie care ne-a lăsat mască. Unui individ care suflase în drugtest i-a ieşit cum că ar fi consumat 5-6 substanţe halucinogene. Dacă era aşa, nu scăpa viu, în niciun caz”, spune unul dintre medicii cu experienţă de la IML Iaşi.

Poliția Română a anunțat o creștere enormă a numărului de șoferi depistați drogați la volan. Doar în primele 10 luni ale anului au fost 3.222 de cazuri, cu peste 700 mai multe față de anul trecut. Recordul va fi însă mult mai mare după centralizarea datelor din luna noiembrie și decembrie. Daniel BACIU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

Bătaie cu ciocane și topoare în plină stradă la Botoșani, după o dispută în trafic
25/02/2024 09:19

Un incident socant a avut loc recent in municipiul Botosani, unde două bande rivale s-au luat la bătaie in plină stradă, cu ciocane, topoare si alte obiecte contondente. Conform relatărilor de la fata loc ...

Bărbat prins în timp ce fura balast din albia râului Suceava / Pentru ce a spus că îi trebuia
24/02/2024 18:59

 Un bărbat din judeţul Suceava a fost prins de către poliţişti in timp ce fura balast din albia raului Suceava, el folosind un excavator şi o basculantă de mare tonaj pentru transportul agregatelor ...

Poliţiştii din Suceava au făcut percheziţii care au vizat vânzarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte contrafăcută
24/02/2024 17:55

Poliţiştii din Suceava au făcut percheziţii la domiciliile unor persoane fizice, dar şi la sediile şi depozitele unor firme suspectate că puneau pe piaţă obiecte de imbrăcăminte şi incălţăminte f ...

Imagini cutremurătoare la unul dintre cele mai mari spitale din țară! Bolnav de cancer lăsat de medici să agonizeze în fața unității, într-o baltă de sânge
24/02/2024 17:48

Un bărbat de 58 de ani, bolnav de cancer, a fost adus de către fiul său la Spitalul de Urgentă din Iasi cu hemoragie masivă, după ce serviciul de ambulantă 112 i-a anuntat că pot trimite o masină in 3 ...

Cine sunt hoții care au furat un seif plin cu bani și bijuterii din casa unor afaceriști din Iași. O familie întreagă, implicată
24/02/2024 09:46

 O familie intreagă a fost implicată in furtul unui seif, plin cu jumătate de milion de lei si bijuterii, din casa unor afaceristi din Iasi. Trei persoane au fost retinute de politistii ieseni după per ...

Andrei, Ştefan, Maria, Ioana, Elena...
24/02/2024 09:26

  Anul trecut, iesenii au păstrat tradiţia şi au ales pentru copiii lor nou născuţi nume de sfinţi sărbătoriţi in apropierea zilei de naştere. În 72% dintre cazuri, părinţii au preferat ...

Medicii trag alarma: Copiii ieşenilor ajung tot mai des la spital cu probleme cardiace
24/02/2024 08:55

În ultimii ani, susţin cadrele medicale din Iaşi, bolile cardiovasculare işi fac apariţia la persoane tot mai tinere. Astfel, numărul pacienţilor minori care prezintă astfel de afecţiuni şi care ...

Statul român pierde 10.000.000 lei  în afacerea „Conacul Poieni”
24/02/2024 07:50

* Dominic Lothringen Habsburg, nepotul regelui Ferdinand I, a scăpat de plata acestei sume, datorită prescripţiei * el fusese dat in judecată pentru săvarşirea infracţiunii de distrugere * clădirea e mo ...

Cât te costă să creşti un copil, într-un oraş precum Iaşul
24/02/2024 06:56

* costul total pentru creşterea unui copil născut in 2024, ajustat la rata inflaţiei, este estimat la 594.070 lei * pentru al doilea copil, o familie va cheltui o sumă considerabil mai mică, de 417.989 lei ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei