ISU montează gratuit detectoare de fum şi monoxid de carbon în sute de case

1detectoare

Dimensiune font:

| 05-03-2024 08:10

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă va monta gratuit detectoare de fum şi monoxid de carbon. De aceste beneficii se vor bucura 500 de familii din Iaşi şi judeţ.  Totul este derulat în cadrul unei campanii derulate la nivel naţional. 

ISU Iaşi aşteaptă să primească de la 11 primării din judeţ câte o listă cu 25 - 30 de familii pentru a monta în locuinţele acestora detectoare de fum şi monoxid de carbon. Prioritate vor avea familiile cu mulţi copii, cele care au persoane cu handicap şi bătrânii.

Şeful ISU Iaşi, Ionuţ Grădinaru, a declarat că practic este vorba de 375 de detectoare pentru fum şi 125 de detectoare pentru monoxid de carbon. „La începutul acestei luni a fost demarată campania 'Detector pentru viaţă'. La nivel naţional vor fi amplasate 10.000 de detectoare de monoxid de carbon sau de detecţie fum. La nivelul judeţului Iaşi vor fi alocate 500 de detectoare. Acestea sunt detectoare de tip independent, fără centrală de detecţie. Ele vor fi amplasate pe tavanul locuinţei, astfel încât semnalul acustic să fie transmis local. Clădirile în care vor fi montate aceste detectoare trebuie să fie construite înainte de anul 2000. Se vor alege familiile cu număr mare de membri, în special cele cu mulţi copii, persoane cu dizabilităţi şi vârstnici”, a explicat col Ionuţ Grădinaru.

Acţiunea face parte din campania derulată la nivel naţional, „Detector pentru viaţă”, de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), şi îşi propune să evidenţieze importanţa montării detectoarelor în locuinţe, dar şi necesitatea curăţării şi reparaţiei coşurilor de fum. Aparatura este donată de E.ON şi Delgaz Grid.

Potrivit datelor IGSU, principalele cauze care duc la incendii în locuinţe sunt coşurile de fum defercte sau necurăţate, instalaţiile electrice defecte, mijloacele de încălzire, şi focul deschis. 

În anul 2023, în judeţul Iaşi a scăzut numărul intervențiilor, cu 2%, de la 19.636 intervenții în anul 2022, la 19.313 intervenții în anul 2023, iar pe timpul intervențiilor au fost salvate şi asistate 14.940 persoane, din care 1.168 la incendii și 13.772 SMURD. Media zilnică a intervențiilor a fost 54.

Datele ISU Iaşi arată că din totalul incendiilor produse în anul 2023 în zona de competență a inspectoratului, 61% (560 incendii) au fost produse la gospodăriile cetățenilor, din care: 299 în locuinţe, 245 în case individuale, 54 în apartamente în blocuri de locuit,  23 de depozite de furaje, 123 anexe gospodărești.

În ceea ce privește numărul victimelor înregistrate în urma producerii incendiilor, în anul 2023 în Iaşi şi judeţ au fost înregistrate 52 victime, din care 12 decedați și 40 răniți, cu 35% mai puține decât în anul 2022, când au fost 84 de victime, din care 28 decedați și 56 răniți.

În anul 2023, în zona de competență a inspectoratului au fost înregistrate 14.493 intervenții SMURD, în medie fiind 40 intervenții pe zi, în creștere cu 13 % față de anul 2022 când au fost înregistrate un număr de 12.791 intervenții SMURD. Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

Bancul Zilei

05:29

Simulare la Iași pentru examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat
14/04/2024 10:04

Inspectoratul Scolar Judetean Iasi organizează in zilele de 17, 18 si 19 aprilie o simulare, doar la nivelul judetului, a examenelor de Evaluare Natională si Bacalaureat. Inspectorul general, Luciana Antoci ...

Un apartament din municipiul Piatra-Neamț a luat foc
14/04/2024 09:12

Două persoane au fost evacuate in urma unui incendiu care a izbucnit duminică dimineata la etajul 10 al unui bloc din Piatra Neamt, judetul Neamt. Potrivit ISU Neamt, incendiul a izbucnit in jurul orei 7.00, ...

Doi copii de 3 ani au dispărut de la o grădiniță din Vaslui, însă reprezentanții unității școlare nu au alertat inițial poliția. O femeie i-a găsit, după aproape două ore, singuri pe stradă
14/04/2024 00:29

O grădinită din Vaslui a fost amendată cu 10.000 de lei pentru că doi copii de trei ani au dispărut, iar reprezentantii institutiei scolare nu au alertat initial autoritătile, a anuntat Inspectoratul de P ...

 O fermă a luat foc: Cel puțin 70 de vaci au murit carbonizate
13/04/2024 17:19

Un incendiu urias a izbucnit sambătă la o fermă de animale din localitatea Grivita, comuna Cordăreni, judetul Botosani. Din păcate, 70 de vaci nu au putut fi scoase din flăcări. In ferma de animale din ...

O adolescentă s-a dus la Urgențe cerând să i se facă un avort. Reacția ei după refuz a lăsat-o pe doctoriță în lacrimi
13/04/2024 00:10

O elevă de 17 ani s-a prezentat la Urgenta Spitalului Judetean Suceava si a cerut să i se facă un avort. Refuzul doctoritei a dus la deznodămant neasteptat. O elevă de 17 ani, din clasa a XII-a, s-a preze ...

Inculpat pentru fapte de corupţie, candidat PSD la Primăria Suceava
13/04/2024 00:07

PSD l-a desemnat drept candidat pentru Primăria Suceava pe Vasile Rimbu, fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, trimis in judecată pentru corupţie. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, intr ...

 La Guvern s-a luat decizia: Se construiește o nouă autostradă Pașcani-Suceava extrem de spectaculoasă în România
12/04/2024 20:34

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, sustine că in sedinta de Guvern s-a aprobat finantarea Autostrăzii Pascani-Suceava, care va fi parte a mult asteptatei Autostrăzi a Moldovei. Va fi o autostradă c ...

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier pe DN E85, în județul Neamț
12/04/2024 19:51

Trei persoane au fost rănite in urma unui accident rutier care s-a produs, vineri, pe DN2 E85, in afara localităţii Traian, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ. "In urma verificăril ...

  Accident cu trei victime, la Lețcani
12/04/2024 14:20

Joi, trei persoane au ajuns la spital in urma unui grav accident rutier produs la intrarea in Leţcani, dinspre Podu Iloaiei. Din cauza accidentului, traficul in zonă a fost blocat pe ambele sensuri. Şoferii ...

Fostul şef al Poliţiei Hârlău, reținut de colegii săi!
12/04/2024 14:18

Dumitru Simionescu, fostul şef al Poliţiei Harlău, a fost reţinut pentru 24 de ore. Omul legii a fost prins băut la volan chiar de colegii săi. Avea o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur in aerul expirat. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei