Număr record de intervenții ale pompierilor ieșeni, de Rusalii

1pompieri

Dimensiune font:

| 08-06-2023 08:18

 Nimic nu anunţa, nu exista nicio premiză pentru agitaţia ce i-a cuprins pe cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Sturdza” Iaşi în minivacanţa de Rusalii. Multă lume plecată din oraş în aceste zile libere, era de aşteptat o perioadă liniştită pentru pompieri.


Realitatea a fost cu totul alta, în intervalul menţionat înregistrându-se un număr record de intervenţii, 231. Nici de Paşte n-au fost atâtea!

E vorba de 12 incendii, două produse în locuinţe (în satul Curagău, comuna Comarna şi în Moşna), patru la anexele gospodăreşti (Hodora şi Zbereni din comuna Cotnari, unul în Voineşti şi altul în Brătuleşti, Strunga), a luat foc o stână din comuna Vânători, s-a făcut scrum un depozit de furaje din Gura Bădiliţei, comuna Strunga (eveniment în care proprietarul, în vârstă de 75 de ani, a suferit arsuri de gradul II la nivelul feţei, capului şi membrelor superioare), în rest fiind vorba de arderea deşeurilor menajere (în sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea; în sat Slobozia, comuna Voineşti; în mun. Iaşi şi în sat Rediu, comuna Ruginoasa)

Maşinile SMURD au intervenit în 189 cazuri, fie pentru acordarea primului ajutor, fie pentru transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.

Nici pirotehniştii n-au şomat, au avut şase intervenţii. În nouă cazuri a fost vorba de transport persoane supraponderale, deblocări din lift sau din apartament.

Cei de la descarcerare au avut şi ei de lucru. Au scos o persoană surprinsă sub un tractor în satul Borşa, comuna Vlădeni, din păcate, bărbatul în vârstă de 73 de ani a decedat la locul evenimentului. Celălalt eveniment de acest fel, petrecut în municipiul Iaşi, pe bulevardul Metalurgiei, a avut un deznodământ fericit. Persoana accidentată s-a ales doar cu răni superficiale şi n-a trebuit spitalizată.

Au mai fost trei intervenţii salvări animale şi opt activităţi de control şi informare preventivă. Claudiu CONSTANTIN

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Nicolae Iorga”, aproape de finalizare
02/10/2023 23:59

Primăria Iaşi are deschise in acest moment cinci şantiere vizand construirea de săli de sport noi in cadrul unităţilor de invăţămant. Patru săli sunt pentru scoli gimnaziale, iar una intr-un complex m ...

Studenţii ieşeni, ajutaţi să obţină vizele de flotant
02/10/2023 23:59

În paralel cu o campanie prin care se intenţionează punerea in legalitate a persoanelor din mediul rural, cu acte de identitate expirate şi aflate in impoisibilitatea de a se deplasa, şefii Direcţiei ...

La cerșit cu briceagul și sprayul lacrimogen…
02/10/2023 23:59

    Poliţiştii locali ieşeni au atras in permanenţă atenţie asupra faptului că, in perioada Sărbătorilor Iaşului, numărul cerşetorilor din oraş este in creştere. „Înce ...

Numărul autorizaţilor de construire eliberate în Iaşi a scăzut cu un sfert
02/10/2023 23:59

Direcţia Judeţeană de Stastistică Iaşi a dat publicităţii in luna septembrie o situaţie actualizată a autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale emise in Iaşi. Astfel, in luna iulie, ...

Peste 350 de elevi ieșeni au abandonat școala, în ultimul an!
02/10/2023 23:55

* conform psihologilor, problemele financiare si conditiile de trai mai precare din această zonă pot conduce la aceste decizii * totodată, in această regiune a tării există cei mai multi copii care au p ...

Mii de studenți ieșeni au rămas fără abonamente
02/10/2023 22:24

* Universitătile „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si UMF „Gr. T. Popa” fac eforturi considerabile pentru a semna contractele institutionale in vederea asigurării reducerii legale de 90% ...

A început noul an universitar, la Iași
02/10/2023 22:23

* cei de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” au decis să păstreze tradiţia şi au deschis ieri noul an universitar in Aula „Mihai Eminescu” * , TUIASI  a organizat festivitate ...

Când visele suprarealiste prind viață
02/10/2023 19:10

În a doua zi a lunii octombrie, Iasul a fost martorul unei incantătoare călătorii vizuale. Artistul Mihai Mohaci, moldovean de origine si adoptat de Brasov,  a vernisat a doua sa expozitie persona ...

 Octombrie bogat, la Opera din Iași
02/10/2023 15:28

Opera Natională Romană din Iasi are o ofertă bogată si in această săptămană, cand sunt programate trei spectacole in patru zile. Opera Natională Romană din Iasi are o ofertă bogată si in această s ...

 „Eu nu vreau să fiu un meseriaș în artă, ci o persoană care simte fiecare secundă a actului artistic”
02/10/2023 14:48

În cea de-a doua zi a lunii octombrie, iesenii sunt asteptati la vernisajul unei expozitii inedite, ce va fi găzduită de Galeriile „Dan Hatmanu” ale Muzeului Municipal „Regina Mar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei