Piroman judecat în stare de arest, după ce a incendiat podul casei

26 09 piroman

Dimensiune font:

| 27-09-2022 07:28

Judecătorii au considerat ca prin acest gest, bărbatul a periclitat viaţa mamei sale

Aflat în arest preventiv din 15 iulie a.c., ieşeanul Costeluş L. a solicitat, de două ori, să fie pus în libertate. În demersul său, inculpatul a precizat că fapta din seara de 10 iulie nu s-a soldat decât cu pagube materiale minore, n-au existat răniţi. Atunci, aflat în stare vădită de ebrietate, Costeluş a făcut mare scandal în casă, şi-a ameninţat mama cu moartea, apoi s-a suit în pod şi a pus de-un incendiu. Cât s-a chinuit el să facă focul, femeia a sunat la 112. Pompierii au ajuns în timp util, stingând imediat flăcările. Astfel, incendiul nu s-a propagat mai departe către imobilul propriu-zis.

A doua zi, în loc să se potolească, piromanul a continuat cu ameninţările, spunând mamei sale că-i va da foc şi ei, şi întregii case. Speriată, aceasta nu l-a iertat, s-a dus direct la poliţie şi a făcut plângere. Cum Costeluş avea deja dosarul penal deschis, a fost încătuşat şi inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi ameninţare.

Pe 15 septembrie, piromanul a făcut o nouă cerere de punere în libertate şi, vreme de o săptămână, a aşteptat cu mare speranţă decizia magistraţilor. Deziluzie totală, în loc să fie lăsat acasă, Costeluş rămâne după gratii. Mai mult, judecătorul de cameră preliminară a constatat „legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul întocmit în data de 1 august 2022 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organul de urmărire penală”, dispunând începerea procesului. Încă n-a fost stabilit primul termen de judecată. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:04

 

Iaşul achiziționează 275 de insule ecologice digitalizate
06/12/2022 08:59

Întrunit ieri in sedintă extraordinară de indată, Consiliul Local a aprobat modificarea HCL 361/14 septembrie 2022 privind implementarea proiectului „Construirea de insule ecologice digitalizate ...

Un hoţ a evadat fără să-şi dea seama
06/12/2022 08:59

Ieşeanul Iulian Mihăiţă Mihalachi (39 de ani) este un hoţ cu vechi state de serviciu. A operat la buzunare, dar a şi şterpelit la greu din supermarket, acţionand fie de unul singur, fie alături de o ga ...

Scrisoarea necitită a lui Moş Nicolae
06/12/2022 08:30

  Miliarde de ghetuţe vor impanzi, in scurt timp, Internetul. Mai pline, mai găurite, mai roase, mai colorate, toate vor fi aliniate frumos de stăpanii lor, care speră ca Moş Nicolae să le aducă m ...

FOTO: Un batran din satul Bocnita a murit dimineata dupa ce i-a luat casa foc
06/12/2022 08:28

 Un incendiu a izbucnit in aceasta dimineata intr-o locuinta din satul Bocnita, comuna Sinesti, la locuinta unui batran in varsta de 85 ani. In momentul sosirii echipajelor de interventie, barbatul se afla ...

 Apar problemele în transportul metroplitan
06/12/2022 08:15

   Odată cu publicarea de către Asociaţia de Transport Public Metropolitan Iaşi a traseelor care devin operaţionale incepand cu 1 ianuarie 2023 au inceput discuţiile referitoare la noul plan de ...

Reguli noi pentru bicicliştii care folosesc rastelurile Primăriei
06/12/2022 07:59

  Regulamentul de exploatare a domeniului public destinat parcării  autovehiculelor in municipiul Iasi, aprobat prin HCL 130/2022, va fi modificat si completat cu o serie de reglementări aplicabile ...

Călătorie pe tărâmul magiei
06/12/2022 07:35

Cei 30 de copii aflati in grija Centrului „Mia Casa Inculet” Barnova au avut ieri oaspeti. În Ajun de Mos Nicolae, ei au primit daruri de la elevii Clasei I-a C de la Scoala Primară „ ...

Concubinul bătăuş s-a ales cu o brăţară de supraveghere
05/12/2022 23:59

 Liberat condiţionat după o condamnare de trei ani şi zece luni, pedeapsă datorată mai multor furturi minore, Auraş Vlai (31 de ani) din Targu Frumos s-a intors acasă in vara acesui an. Locuieşte i ...

ANM a emis Cod galben de precipitații mixte și polei în județele Bacău și Neamț
05/12/2022 23:55

 Meteorologii au emis luni seara o avertizare Cod galben de precipitatii mixte si polei in judetele Bacău si Neamt.   Potrivit ANM, sunt vizate zonele joase din judetele Bacău si Neamt. În ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei