Ieşenii, repetenţi la capitolul igienă orală

2stomato

Dimensiune font:

| 10-12-2023 20:44

* conform unui studiu recent, opt din zece copii, cu vârste între 7 şi 14 ani, nu au trecut niciodată pragul unui cabinet stomatologic * în cele mai multe dintre satele din Iaşi nu există cabinete stomatologice și nu e de mirare că elevii ajung destul de rar la dentist, iar de controale în scop preventiv nu se poate pune problema

Cifrele oferite de Institutul Naţional de Statistică arată că românii nu stau prea bine când vine vorba despre capitolul igienă orală. Datele demonstrează că 63% dintre români nu se spală pe dinţi. Aceleaşi statistici arată că doar 17% din populaţie intră într-un cabinet stomatologic în scop preventive. Acest lucru se întâaamplă cu toate că în anul 2021 existau, la nivel national, 16.177 cabinete medicale somatologice. Din acest total, doar 2.343 funcţionau în mediul rural, majoritatea fiind private.

Cadrele medicale susţin că cifrele prezentate de către Institutul Naţional de Statistică reflectă exact realitatea din teren. Astfel, spun stomatologic, situaţia din judeţul Iaşi nu diferă cu nimic faţă de cea înregistrată la nivel national. „Când vorbim despre igiena orală, putem spună că ieşenii sunt deficitari la acest capitol. Aici ne referim, în special, la mediul rural. Din păcate, există foarte multe localităţi în care nu există cabinet medical, nu mai vorbim despre cabinet stomatologic. Practic, mulţi oameni din judeţul Iaşi nu au acces la sănătate orală, la informaţii prin care să conştientizeze cât de importantă este îngrijirea orală”, a precizat Andrei Jianu, medic stomatolog.

Tarifele crescute îi împiedică pe ieşeni să ajungă la dentist

Pe lângă faptul că în multe localităţi din judeţul Iaşi nu există cabinetele stomatologice, mai există şi alţi factori care îi face pe ieşeni să nu trecă niciodată pe la dentist. „Cu siguranţă, aspectul financiar este foarte important. Astfel, având în vedere nivelul de trai din mediul rural, mai ales din zona Moldovei, unde ştim că traiul este mai greu, nu este de mirare că oamenii nu au access la acest tip de servicii. De multe ori, pentru a merge în oraş, la un cabinet stomatologic presupune un efort financiar prea mare. Astfel, oamenii aleg să nu mai ţină cont de anumite aspecte ce ţin de sănătatea orală”, a adăugat medicul.

În cele mai multe dintre satele din Iaşi nu există cabinete stomatologice. Astfel, nu este de mirare că elevii ajung destul de rar la dentist, iar de controale în scop preventiv nu se poate pune problema. Conform unui studio recent, opt din zece copii, cu vârste între 7 şi 14 ani, nu au trecut niciodată pragul unui cabinet stomatologic.

Începând din luna octombrie a acestui an are loc o campania care vizează nu mai puţin de 36.000 de copii de la ţară, elevi la şcolile din judeţul Iaşi, care au fost şi vor fi, în continuare, vizitaţi de dentişti. Aceştia beneficiază de consultaţii stomatologice gratuite şi învaţă să îşi îngrijească dinţii. Cristian ANDREI

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Medicii ieşeni vorbesc despre pericolul energizantelor
21/02/2024 22:15

* „Trebuie să tinem cont de faptul că ele contin cofeină, foarte mult zahăr, taurină, aditivi si indulcitori. Combinate, acestea pot avea un efect negativ asupra organismului. Astfel, nu este o surpr ...

România are peste 200.000 de pacienți cu afecțiuni oncologice
21/02/2024 09:00

Preşedintele CNAS, Valeria Herdea, a declarat luni că in Romania sunt peste 200.000 de pacienţi oncologici, ceea ce este "dramatic pentru starea de sănătate a unei populaţii". "Din păcate ...

Cât să mergi pe jos pentru rezultate reale. Sfaturile specialiștilor
20/02/2024 20:16

Cat să mergi pe jos pentru rezultate reale. Sfaturile specialistilor Mersului pe jos este unul dintre aliatii unei sănătăti de fier. Asa spun specialistii. Ar putea fi arma ta secretă in lupta cu scădere ...

130.000 de români au epilepsie
20/02/2024 14:02

Fondatorul şi coordonatorul reţelei Telemedicină in Epilepsie din Romania, doctorul Bogdan Florea, a declarat, luni, intr-o conferinţă de presă la Targu Mureş, că oficial in Romania sunt inregistrate 12 ...

Amor dus la extrem: un tânăr și-a rupt 'bărbăția' în timpul actului sexual cu iubita
20/02/2024 08:30

Un tanăr in varstă de 20 de ani a ajuns in sala de operatie in urma unui contact sexual cu partenera sa, totul după ce a suferit o fractură peniană in timp ce se afla in erectie. Doctorul Mihai Suciu si ec ...

Număr enorm de cancere în România: „Este dramatic”
20/02/2024 00:44

Preşedintele CNAS, Valeria Herdea, a declarat luni că in Romania sunt peste 200.000 de pacienţi oncologici, ceea ce este „dramatic pentru starea de sănătate a unei populaţii”. „Din păcate, avem 20 ...

Cel mai amplu studiu de până acum privind vaccinurile împotriva Covid a descoperit legături cu afecțiunile de sănătate/ Creșteri mici ale problemelor neurologice, sanguine și cardiace/ Au fost analizate cazurile a 99 de milioane de persoane vaccinate
19/02/2024 21:12

Vaccinurile care protejează impotriva imbolnăvirilor grave, a decesului si a simptomelor lungi si persistente ale Covid in urma unei infectii cu coronavirus au fost legate de mici cresteri ale afectiunilor ne ...

Staţia mobilă a Serviciul de Evidenţă a Persoanelor va ajunge in 26 de localitati din judetul Iasi in urmatoarea perioada
19/02/2024 21:05

 De la inceputul lunii februarie instituţia noastră desfăsoară Campania „Prioritate la Identitate”  cu scopul punerii in legalitate pe linie de evidenţă a persoanelor şi stare civil ...

Energizantele, interzise minorilor. Amenzi de 50.000 de lei pentru magazinele care nu respectă legea
19/02/2024 16:44

Aleşii vor să interzică vanzarea băuturilor energizante in randul minorilor, la fel cum se intamplă şi in cazul alcoolului sau ţigărilor. Un proiect de lege in acest sens a trecut deja de Senat, iar ast ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei