România, pe primul loc în Europa în ceea ce privește mortalitatea prin cancer

download (1)

Dimensiune font:

| 08-02-2023 14:04


Cancerul în România face cele mai multe victime, cu 48% mai multe decât media europeană, a declarat miercuri preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer Cezar Irimia în cadrul evenimentului "Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului în contextul implementării Planului Naţional de Prevenire şi Control al Cancerului".

"Cancerul în ţara noastră face cele mai multe victime. Cu 48% mai multe decât media europeană conform raportului de ţară al Comisiei Europene şi al OECD. (...) Este o ruşine pentru noi dar sunt convins că vom reuşi să ne ridicăm şi să nu mai fim pe ultimul loc în graficele europene. Pot afirma că toate îmbunătăţirile privind accesul la terapii şi tehnici noi în tratamentul cancerului au fost destule noutăţi în acest sens. De 23 de ani de când sunt pe strada oncologiei suntem tot pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer şi pe ultimul loc la finanţare. (...) Sunt convins că doar împreună - politicieni, medici, decidenţi din sănătate, organizaţii de pacienţi, dar şi industria farmaceutică, care a avut şi va avea un rol important în această ecuaţie, putem schimba radical situaţia în viitorul raport de ţară al Comisiei Europene, dar şi calitatea vieţii pacienţilor", a spus Irimia.

Senatorul Nicoleta Pauliuc a afirmat că sistemul medical din România are nevoie de un registru al pacienţilor cu cancer.

"Împreună cu FABC ne dorim şi cerem celor din sistemul medical să înţeleagă că România are nevoie de un registru al pacienţilor de cancer. România are nevoie de registru al supravieţuitorilor de cancer. Ca în multe alte domenii de activitate, să ai legi şi reglementări bune nu este îndeajuns. Discutând cu mulţi bolnavi de cancer care şi-au pus speranţa în munca noastră comună am ajuns la concluzia că aşteptările lor în mod justificat sunt foarte mari ca schimbarea să se producă acum. Pentru o persoană bolnavă de cancer timpul nu are răbdare", a susţinut senatorul.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a amintit că ţara noastră are un Plan naţional de prevenire şi de combatere a cancerului.

"Anul trecut speram să avem această lege care consfinţeşte un Plan naţional de prevenire şi de combatere a cancerului. Iată că acest lucru s-a întâmplat spre sfârşitul anului când a fost promulgat de către domnul preşedinte Iohannis acest efort conjugat nu numai al tuturor actorilor politici, ci al tuturor celor care au pus umărul la acest demers extraordinar de important, fără precedent aproape. (...) Cred că fără o schimbare de paradigmă, fără un alt fel în care să ne uităm la lucruri nu vom reuşi să facem aceşti paşi înainte, să ajungem şi în România aşa cum se întâmplă în alte state europene", a susţinut Andrei Baciu. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:15

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Iaşi - 62 de locuri disponibile la Rezidențiat
29/03/2023 20:00

Anul trecut, la examenul de rezidentiat din luna noiembrie au rămas neocupate 628 de locuri si posturi, 62 dintre acestea fiind disponibile la Iasi. Un nou concurs de rezidentiat va avea loc in data de 14 mai, ...

Ce este AUTOFAGIA și cum ne ajută la sănătate
29/03/2023 15:30

Dr. Mihaela Bilic, medic nutritionist, a transmit următorul mesaj: „Termenul deinseamnă a se manca pe sine insusi si se referă la procesele prin care corpul nostru se debarasează de toxine, celule bol ...

Cireșele, ajutor pentru bolnavii de gută
29/03/2023 09:40

Diuretic şi laxative, energizante şi pline de fibre, cireşele sunt desertul ideal pentru copii, dar şi pentru cei care suferă de reumatism, artrită, constipaţie şi celor cu probleme digestive. Acest ...

Beneficiile roșcovelor în diabet
28/03/2023 10:45

Roscovul (sau carobul) este un arbore ornamental, dar cu fructe comestibile. Aceastea cresc in forma de pastai si sunt supranumite si painea Sfantului Ioan. Roscovele sunt cunoscute inca din cele mai vechi t ...

POSTUL poate invinge CANCERUL!
27/03/2023 15:30

  Un STUDIU realizat de cercetatorii de la Universitatea de Sud a Californiei a aratat ca postul nu doar ca ajuta sistemul imunitar sa se "repare", dar chiar induce si procesul de regenerare a a ...

8.082 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în ultima săptămână
27/03/2023 14:18

Ministerul Sănătăţii informează luni că, in perioada 20 - 26 martie, au fost inregistrate 8.082 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Potrivit sursei citate, 2.465 dintre cazurile inregistra ...

Tensiometrele de braț: tot ce trebuie să știi despre ele
27/03/2023 14:16

 În jur de 1,3 miliarde de persoane suferă, la nivel mondial, de hipertensiune arterială. Numărul acesta s-a dublat din 1990 pană astăzi, iar cercetătorii estimează că incă 580 milioane de p ...

Cum ne afectează trecerea la ora de vară și cât timp resimțim efectele? Sfaturile unui psiholog
26/03/2023 20:55

 Trecerea la ora de vară ne poate da peste cap ceasul intern multora dintre noi si ne poate cauza probleme cu somnul cel putin in prima săptămană după această schimbare. Schimbarea orei ii afectează ...

Dacă ai diabet nu ai voie să conduci. Bolile care te lasă fără carnet de șofer
26/03/2023 12:30

În Codul Rutier sunt prezente mai multe afectiuni care iti interzic să intri in posesia permisului de conducere. Orice sofer trebuie să fie declarat apt din punct de vedere medical. În cazul in ca ...

Covid-19. Dr. Emilian Popovici: OMS a dat un semnal. Unora li se pare un pic forțată această propunere. Nu putem să stăm și să așteptăm
25/03/2023 21:19

Dr. Emilian Popovici a vorbit la emisiunea „Dezbateri in Sănătate” de la DC News TV despre argumentele trecerii in faza endemică a infectării cu SARS-CoV-2. „Acum, in acest moment, stim ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei