Apple plăteşte jumătate de mld. dolari pentru încheierea unui proces în care era acuzată de încetinirea intenționată a iPhone-urilor

iphone

Dimensiune font:

| 03-03-2020 15:38

Apple a fost de acord să plătească 500 de milioane de dolari într-un proces din Statele Unite în care s-a judecat încetinirea intenţionată a iPhone-urilor din urmă cu câţiva ani.

 

Cele două părţi implicate în proces au semnat înţelegerea în urmă cu câteva zile, fiind, însă, nevoie şi de aprobarea instanţei. Înţelegerea în valoare de cel mult 500 milioane de dolari prevede despăgubiri pentru clienţii americani care au cumpărat iPhone 6 şi iPhone 7, potrivit News.ro.
Negociată pe parcursul mai multor luni, înţelegerea va duce la încetarea unui proces comun sub care s-au unit mai multe procese individuale iniţiate în perioada 2017-2018.
Fiecare posesor actual sau fost de iPhone 6 sau iPhone 7 din Statele Unite va primi, în mod normal, 25 de dolari. Anumiţi utilizatori constituiţi parte în proces vor primi 1.500 de dolari respectiv 3.500 de dolari. 90 de milioane de dolari merg la avocaţi.
Înţelegerea prevede o sumă minimă pe care Apple o va plăti în total şi una maximă. Astfel, Apple va plăti cel puţin 310 milioane de dolari şi cel mult 500 de milioane de dolari.
În funcţie de câte persoane vor cere despăgubirile pe baza acestei hotărâri, suma care revine fiecărui posesor ar putea fi mai mică decât valoarea de 25 de dolari.
Procesul a survenit celebrului caz Batterygate, când s-a descoperit că Apple reduce intenţionat şi pe ascuns performanţa iPhone-urilor mai vechi de un an. Compania americană s-a scuzat atunci spunând că face asta pentru a proteja bateriile, nu pentru a forţa utilizatorii să cumpere un iPhone nou.
Problemele de producţie pentru iPhone vor continua până în mai

Pe de altă parte, impactul coronavirusului asupra producţiei de componente pentru iPhone ar putea fi mai mare decât s-a crezut iniţial, aceasta urmând să revină la normal abia în al doilea trimestru al anului.
Nivelul producţiei în rândul partenerilor Apple care dezvoltă componentele de iPhone este în continuare redus şi va rămâne la fel şi cel puţin în următoarele 2-3 luni.
Mulţi dintre angajaţii companiilor chinezeşti cu care lucrează Apple stau acasă din cauza temerilor de infectare cu coronavirus, ceea ce afectează producţia de componente pentru iPhone, susţine analistul Ming-Chi Kuo.
Kuo exemplifică vorbind de stocurile de lentile pentru camera foto de iPhone, produse Genius Electronic Optical, care vor scădea şi mai mult în perioada următoare.
Compania Chineză ar mai avea stocuri de lentile pentru încă o lună, însă producţia nu-şi va “reveni semnificativ” mai devreme de luna mai, ceea ce o va pune pe Apple într-o situaţie foarte dificilă, dacă nu găseşte alte surse.
Vestea bună este că producţia modelelor noi, spune Kuo, nu va fi afectată, conform estimărilor actuale. Atât iPhone-urile din toamnă, cât şi urmaşul lui iPhone SE vor putea fi lansate la timp.
iPhone SE2, care ar trebui să fie un model mai ieftin, cu ecran mai mic şi design vechi, urmează să fie lansat cândva în prima jumătate a acestui an.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:43

Președintele Chinei s-a întâlnit cu Putin. Ce-au pus la cale cei doi coloși
21/03/2023 08:10

Discuţiile dintre liderul rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping s-au incheiat luni după aproape patru ore şi jumătate, dar vor fi reluate marţi in format extins, au anunţat agenţiile d ...

Mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin
19/03/2023 14:49

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis vineri un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin, relatează AFP. ”Azi, la 17 martie 2023, Camera Preliminară II a Curţii penale Internaţionale ...

Trump, arestat?
19/03/2023 08:29

Fostul presedinte american Donald Trump a declarat că se asteaptă să fie arestat marti intr-un caz instrumentat de procuratura din Manhattan si a făcut apel la sustinătorii săi să protesteze, potrivit un ...

Preşedintele chinez Xi Jinping va vizita Rusia
17/03/2023 11:18

Preşedintele chinez Xi Jinping se va afla in Rusia in perioada 20-22 martie pentru o vizită de stat, in urma unei invitaţii lansate de preşedintele Vladimir Putin, au anunţat vineri Kremlinul şi Ministeru ...

Noua Zeelandă interzice aplicația TikTok pe telefoanele de serviciu ale parlamentarilor
17/03/2023 11:15

Noua Zeelandă a anuntat vineri că va interzice TikTok pe dispozitivele cu acces la reteaua parlamentară a tării din cauza preocupărilor legate de securitatea cibernetică, devenind cea mai recentă natiu ...

Donald Trump, anchetat din nou. A fost audiată o vedetă porno
16/03/2023 16:45

Procurorii new-yorkezi care il anchetează pe Donald Trump au audiat-o miercuri pe fosta vedetă de filme pentru adulţi Stormy Daniels, in cadrul investigaţiilor menite să decidă in legătură cu o inculpar ...

Pentagonul a înregistrat momentul prăbușirii dronei în Marea Neagră
16/03/2023 12:39

Pentagonul a dat joi publicităţii o inregistrare video in care se poate vedea cum un avion militar rus se apropie foarte mult de o dronă a armatei americane, deversează combustibil in apropierea ei şi prov ...

De ce se face schimb de cadavre între Ucraina și Rusia
15/03/2023 12:54

Într-un sat părăsit din Donetk, un grup de voluntari ucraineni are o misiune sumbră – să scoată cadavre in stare de putrefactie ale rusilor găsiti intr-o pivnită a unei case distruse. Este vo ...

 Un avion rusesc a provocat prăbușirea unei drone americane MQ-9 Reaper
15/03/2023 11:21

Un avion de luptă rusesc a provocat marti prăbusirea unei drone MQ-9 Reaper a Fortelor aeriene americane deasupra Mării Negre, potrivit unui oficial american citat de CNN. Potrivit CNN, drona Reaper si dou ...

Polițiștii au închis mai multe posturi de radio care funcționau clandestin: își făcuse o întreagă rețea acasă/ Video
14/03/2023 11:26

  Politstii din Capitală au descins la locuinta unui bărbat ce opera clandestin mai multe posturi de radio. În perioada 2021-2023, suspectul, cu ajutorul unor dispozitive artizanale de emisie-re ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei