Ce spune Tolontan după ce a fost dat afară de la Libertatea

5_11zon

Dimensiune font:

| 10-12-2023 00:23

Jurnalistul Cătălin Tolontan afirmă, sâmbătă, că, în septembrie 2023, Michael Ringier, reprezentantul familiei fondatoare a grupului, a apreciat activitatea Libertatea, asociind-o cu ”integritatea jurnalistică”. În luna decembrie, Ringier a anunţat concedierea a 20% din redacţie. ”Când m-au concediat, a avut loc unul dintre episoadele ameţitoare, pe care numai în aerul rarefiat al înălţimilor corporatiste îl poţi întâlni: m-au anunţat că se desfiinţează departamentul de sport al Libertăţii. Care nu mai există de cinci ani”, a transmis Tolontan.

Cătălin Tolontan scrie, sâmbătă, pe Facebook, despre plecarea sa de la Libertatea şi despre distanţa dintre vorbe şi fapte la Ringier.

Acesta povesteşte că, la o întâlnire care a avut loc pe 4 septembrie 2023, la Zurich, cu şefii editoriali, Michael Ringier, reprezentantul familiei fondatoare a grupului, a selectat 3 dintre cele 110 publicaţii pe care compania le editează în Europa şi Africa. Libertatea a fost una dintre ele.

”Când Michael Ringier a vorbit despre «seriozitate jurnalistică» şi «integritate», a dat trei exemple: Blick (Elveţia), Libertatea (România) şi Onet (Polonia). De faţă erau Dan Duca, redactor-şef Libertatea, şi Iulia Roşu, redactor-şef adjunct Libertatea. Peste trei luni, Iulia Roşu şi alţi doi editori au fost concediaţi. Iar CEO-ul Ringier din România a anunţat că Ringier a decis plecarea a 20% dintre jurnaliştii redacţiei Libertatea”, mai scris Tolontan.

Acesta se referă şi la momentul în care a fost concediat: ”Miercuri, 6 decembrie, când m-au concediat, a avut loc unul dintre episoadele ameţitoare, pe care numai în aerul rarefiat al înălţimilor corporatiste îl poţi întâlni: m-au anunţat că se desfiinţează departamentul de sport al Libertăţii. Care nu mai există de cinci ani”.

Tolontan se referă la încrederea de care se bucură Libertatea.

”Dintre toate publicaţiile de news ale Ringier, din toate ţările, avem cea mai mare încredere a publicului. Sigur că, în anul electoral 2024, relaţia aceasta de încredere era un pericol pentru Putere. Public şi ziarişti, deopotrivă, suntem o marfă bună de îndepărtat, asta se premiază cel mai mult: să fie blocate informaţiile corecte, să fie oprite să ajungă la oameni”, a mai scris Cătălin Tolontan.

Potrivit acestuia, ”ceea ce se întâmplă la GSP şi Libertatea nu descrie munca jurnaliştilor şi nici efortul excepţional al colegilor de la publicitate, contabilitate, marketing, HR, difuzare, IT, produse”.

”Ceea ce se întâmplă califică comportamentul unei companii. O companie orbită de dispreţ şi la care spaţiul dintre vorbe şi fapte se cască până va înghiţi realitatea. Ringier este astăzi o firmă de media care a ajuns să nu vadă că distorsionează piaţa, când face lobby pentru firmele de pariuri. «Have a stake in the representation of the industry to the government and regulator», asta scrie că face Ringier pentru firmele de gambling. Am lăsat-o în engleză că e clar. O companie de presă pune presiune pe guvern şi pe autorităţile de reglementare, ca să favorizeze industria păcănelelor şi pariurilor sportive. Unde în lume s-a pomenit aşa ceva? Şi cât va dura până când firmele din auto, agricultură, banking şi din orice altă industrie o să reacţioneze?”, a ma afirmat Cătălin Tolontan.

Conducerea Ringier România a anunţat, miercuri, că ziarul Libertatea, cu o istorie de peste 30 de ani, îşi va extinde în continuare oferta digitală, executând în acelaşi timp măsuri interne de reducere a costurilor pentru a asigura un viitor sustenabil pentru companie, după ce a constatat o scădere a vânzărilor de print ale Libertatea cu 64% din 2018.

În comunicatul de presă, Ringier anunţa că trei angajaţi din cadrul organizaţiei vor fi afectaţi imediat de această schimbare strategică. Potrivit paginademedia.ro, cei vizaţi erau Cătălin Tolontan, ziaristele Iulia Roşu, redactor-şef adjunct Libertatea şi Camelia Stan, redactor-şef adjunct.

Decizia vine după ce Cătălin Tolontan a fost îndepărtat iniţial de la Gazeta Sporturilor, în urmă cu o lună.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Polițiștilor nu le-a venit să creadă: Cu ce se plimba un individ pe Autostrada Soarelui
02/03/2024 17:45

Un tanăr de 31 de ani a fost prins cu trotineta pe Autostrada A2, anuntă Politia Romană. Acesta a fost amendat. „Exact! ”Cu trotineta pe autostradă” nu-i de mers! Pe cat de interzis, asta dacă am cu ...

Sankt Petersburg-ul a fost lovit de dronele ucrainene
02/03/2024 15:32

O explozie puternică a zguduit orasul rus St. Petersburg in primele ore ale zilei de sambătă, cand o dronă a lovit un bloc de apartamente, au raportat media locale. Autoritătile orasului au confirmat că a ...

Franța confirmă unitate cu Berlinul după declarațiile lui Macron privind trupele NATO în Ucraina
02/03/2024 15:17

Stéphane Séjourné, Ministrul francez pentru Europa si Afaceri Externe, consideră că nu există o ruptură intre Franta si Germania, in ciuda diferentelor evidente dintre presedintele Emmanuel Macron si can ...

Tensiuni la Berlin, legate de livrarea de arme către Ucraina: Armata germană, stânjenită de presupuse interceptări ilegale
02/03/2024 15:05

Acest fapt a starnit o mare ingrijorare, in special din cauza continutului potential compromitător al acestor conversatii, care au fost difuzate pe retelele sociale din Rusia. Potrivit informatiilor furnizate ...

De ce costă 7 milioane de euro renovarea casei de pe Aviatorilor 86? Posibilă rețea de tuneluri sub palatul pregătit pentru Iohannis
02/03/2024 14:57

Casa e fosta casă ridicată de fostul dictator Gheorghe Gheorghiu Dej pentru fiica sa si fostul sediu al PNL. Controversatul subiect privind renovarea ei la un pret urias, in contextul in care aici ar putea lo ...

Timp de zece zile iesenii din zona centrala, Copou si Țicău nu vor avea apa potabila pe timpul noptii
02/03/2024 10:43

În vederea efectuării unor lucrări de mentenantă la retelele de distributie a apei potabile, APAVITAL S.A. se află in neplăcuta situatie de a nu furniza apă potabilă in perioada 4 martie – 15 ...

Șeful Pentagonului dă fiori reci Europei: 'Dacă Ucraina cade, chiar cred că NATO va fi într-o luptă cu Rusia'
02/03/2024 08:39

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat joi, la o audiere intr-o comisie a Congresului SUA, că dacă Ucraina pierde războiul cu Rusia, următoarele ameninţate vor fi statele baltice şi e ...

Cazul care a șocat Austria! O fetiţă de 12 ani, agresată sexual de 17 adolescenţi. S-ar fi întâmplat de mai multe ori pe săptămână, timp de mai multe luni
02/03/2024 00:49

Cazul care a socat Austria! O fetiţă de 12 ani, agresată sexual de 17 adolescenţi. S-ar fi intamplat de mai multe ori pe săptămană, timp de mai multe luni Şaptesprezece adolescenţi sunt suspectaţi c ...

Dezastru ecologic în Bihor: Poluarea provenită după prăbușirea unei galerii de mină se întinde pe 17 km
02/03/2024 00:17

Poluarea provenită din mina Cornitel se intinde pe Valea Borod pe o lungime de 17 km. Rezultatele analizelor de laborator indică depăsiri pentru indicatorii: Fier, Mangan si Zinc, anuntă vineri reprezentant ...

Elefanții asiatici îşi îngroapă puii morţi şi îi jelesc, arată un studiu realizat recent
02/03/2024 00:13

Conform unui studiu care a fost publicat recent in Journal of Threatened Taxa, cercetătorii au găsit cinci locuri in care au fost ingropati pui de elefant, in nordul Indiei, in 2022 şi 2023. Potrivit cercet ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei