Culegători ilegali de „diamantele pământului”, prinşi în Neamţ. Foloseau câini special dresaţi

8_11zon

Dimensiune font:

| 27-05-2023 07:09

Primii culegători ilegali de trufe din acest an, ciuperci nobile cărora li se spune şi diamantele pământului, au fost prinşi în Neamţ. Foloseau câini special dresaţi şi au fost aspru sancţionaţi.

La finalul săptămânii trecute, poliţiştii nemţeni au desfăşurat misiuni pentru prevenirea delictelor silvice, transportul, comercializarea şi deţinerea materialelor lemnoase şi nelemnoase. În timpul controalelor, un caz mai deosebit avea să fie descoperit în localitatea Horia.

A fost tras pe dreapta un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, în maşină mai fiind câteva persoane. Ceea ce a tras atenţia oamenilor legii a fost faptul că în autovehicul erau şi şase câini, exemplarele din această rasă fiind special dresate pentru culegerea de trufe.

Suspiciunile poliţiştilor aveau să se adeverească, în autoturism fiind găsită cantitatea de 3.480 de grame de diamantele pământului. Nici vorbă ca cei prinși să fi avut documentele prevăzute de lege pentru deţinere, transport şi comercializare, astfel că fiecare dintre cei aflaţi în maşină au primit amenzi de câte 2.500 de lei.

„Cantitatea de trufe negre a fost confiscată şi predată specialiştilor de la Ocolul Silvic Roman. Persoanele în cauză au fost sancţionate, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 şi ale Legii nr. 407/2006 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amendă în cuantum de 2.500 de lei“, a transmis Poliţia Neamţ.

Prin judeţ, nu este an în care astfel de culegători să nu fie depistaţi. În octombrie 2022, un pădurar a avut probleme pentru că s-a implicat în culegerea de trufe, fiind cercetat penal pentru abuz în serviciu. El a facilitat, în zona Pipirig, găsirea de trufe de către un vasluian. Pentru 890 de grame, acesta din urmă a primit o amendă de 2.000 de lei.

În Neamţ, cea mai mare captură a fost realizată în iulie 2021. Un italian, care se afla la volanul unei autoutilitare, a fost tras pe dreapta la Alexandru cel Bun, în maşină descoperindu-se 1.200 de kilograme de trufe, care au fost evaluate la 600.000 de lei. Dacă reuşea să le vândă, obţinea un câştig fabulos.

Diamantele pământului sunt considerate un aliment de lux, în funcţie de varietate, un kilogram vânzându-se cu câteva sute de euro. În România sunt mai puţin consumate, deoarece preparatele sunt foarte scumpe, exportându-se în Italia, Franţa, Germania, Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie.

Culegerea trufelor se face în condiţii speciale, în urma licitaţiilor organizate de către Romsilva. Aceste ciuperci nobile se formează pe sau în apropierea rădăcinilor de stejar, alun, pin sau fag, luând gustul, mirosul şi culoarea specifică. Pentru găsirea lor se folosesc, în general, câini special antrenaţi din rasa Lagotto Romangnolo.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
Lucian Romaşcanu explică deciziile luate în BPN al PSD, în cazul Buzatu: Noul PSD a decis să meargă înainte într-o formulă perfect curată şi corectă
23/09/2023 12:59

Lucian Romaşcanu explică deciziile luate in BPN al PSD, in cazul Buzata: Noul PSD a decis să meargă inainte intr-o formulă perfect curată şi corectă Purtătorul de cuvant al PSD, Lucian Romaşcanu, su ...

Bărbat înjunghiat în gât, cu o șurubelniță, în parcarea unui supermarket din Arad. De la ce a pornit scandalul
23/09/2023 00:50

Un bărbat de 55 de ani a fost injunghiat joi, 21 septembrie, in zona gatului, iar o femeie a fost agresată, in parcarea unui supermarket din cartierul Micălaca din Arad, ambele victime fiind transportate la ...

A tăiat o butelie de gaz cu flexul și s-a aruncat în aer, când polițiștii au intrat peste el. „Bombardierul” maghiar și un ofițer au murit, 11 au fost răniți
23/09/2023 00:44

Ofiterii de la unitatea maghiară antitero TEK au luat cu asalt, miercuri, 20 septembrie, o casă de la marginea orasului Esztergom, 40 de kilometri nord-vest de Budapesta, unde se ascundea un interlop. Bărbat ...

Unde ascundea drogurile un bărbat sosit pe aeroportul din Dortmund. Ce le-a atras atenția polițiștilor
23/09/2023 00:43

Un cetătean spaniol, 29 de ani, care călătorise de la Malaga, a fost retinut pe aeroportul din Dortmund, după ce, la controlul vamal, i-a fost găsit un pachet cu 24 de grame de hasis in lenjeria intimă, r ...

Despre cultul Umbrărescu. Cu cât e tăcerea mai mare, cu atât explozia va fi mai mare.
23/09/2023 00:39

După 36 de ore de la tragedia de muncă din Vrancea, cu 4 morti si 5 răniti, marea firmă care lucrează pe autostradă acolo nu a furnizat nicio explicatie publică familiilor victimelor, rănitilor si cetă ...

Conducta de gaze de pe A7 ar fi fost fisurată de mai multă vreme. Cele două mari nereguli descoperite de anchetatori
23/09/2023 00:38

Explozia din Călimăneşti. Conducta care a explodat pe şantierul Autostrăzii Moldovei ar fi fost fisurată de mai mult timp. Reporterii Observator au obţinut imagini in care se observă o gaură in magistr ...

23/09/2023 00:37

După zeci de reţineri făcute in cazul Fabricii de Vise din Iaşi, ieri, cei acuzaţi că au pus cu bunăştiinţă droguri in dulciuri şi aparate de vapat, au primit măsuri mai blande. Avocaţii celor impl ...

23/09/2023 00:34

Incepe facultatea, iar pregătirile inainte de anul şcolar 2023-2024 sunt in toi. "Fă rai din ce ai!" - este prima lecţie a studenţiei. Căminele nu sunt tocmai hoteluri de cinci stele, aşa că bobocii inc ...

Ce este Autostrada Antichității. Cel mai frumos și periculos drum din România, construit de daci, finalizat de austrieci
23/09/2023 00:33

Unii spun că este cel mai frumos drum din Romania, desi concurentă maximă ii fac Transfăgărăsan si Transalpina. Altii spun că este, in acelai timp, si cel mai periculos drum din tara noastră. Il stim di ...

Ce avere are Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui prins de DNA cu șpaga de peste un milion de lei
22/09/2023 23:14

Ce avere are Dumitru Buzatu, presedintele CJ Vaslui prins de DNA cu spaga de peste un milion de lei Dumitru Buzatu a strans o avere impresionantă din momentul in care a inceput să ocupe functia de presedinte ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei