Festivalul Eurockéennes din Belfort, oprit din cauza unei furtuni. Șapte persoane au fost rănite

les-eurockeenees-festival-main-stage-sunset

Dimensiune font:

| 01-07-2022 10:20

Averse însoţite de vânturi violente s-au abătut joi după-amiază asupra zonei în care urma să se desfăşoare Festivalul Eurockéennes în Belfort, un oraş din estul Franţei, şi au rănit şapte persoane - din care una a suferit fracturi multiple -, afectând astfel revenirea în actualitate a unuia dintre cele mai mari festivaluri muzicale franceze, informează AFP.

După ce ediţiile din 2020 şi 2021 ale evenimentului au fost anulate din cauza pandemiei de COVID-19, prima seară a "Eurocks" din acest an - eveniment desemnat "cel mai bun festival internaţional" la gala Arthur Awards ce a avut loc în martie 2020 la Londra - a fost anulată joi.

O comisie de securitate se va reuni vineri dimineaţă pentru a decide dacă festivalul, programat să se desfăşoare timp de patru zile şi să primească până la 130.000 de spectatori, va putea să continue aşa cum era prevăzut până duminică seară, când trupa Muse ar trebui să cânte în închiderea evenimentului.

"Astăzi, la ora locală 16:30, când festivalul tocmai îşi deschidea porţile, o rafală violentă de vânt, însoţită de ploi torenţiale, a provocat prăbuşirea unei structuri uşoare, în forma unui capitoliu, în faţa porţilor de la Eurockéennes, rănind şapte persoane", dintre care una a fost spitalizată cu fracturi multiple, a declarat prefectul din Belfort, Raphael Sodini, care s-a deplasat la faţa locului.

"Acest incident ne-a făcut, alături de organizatori, să suspendăm Festivalul Eurockéennes, care nu va mai avea loc joi seară. Vom vedea mâine (vineri - n.r.), în funcţie de pagubele produse la faţa locului, dacă va putea fi reluat. O anulare este întotdeauna posibilă, dar nu dorim acest lucru", a adăugat prefectul francez.

Mai mulţi copaci s-au prăbuşit în exteriorul spaţiului dedicat concertelor, precum şi în alte regiuni din acelaşi departament, plasat sub incidenţa unui cod portocaliu de furtună emis de Météo France. Furtuna a provocat un accident de circulaţie pe o autostradă din apropiere, în urma căruia două persoane au fost uşor rănite.

Începând de joi după-amiază, vânturi violente s-au abătut asupra zonei lacului Malsaucy, pe malurile căruia are loc festivalul, urmate de două averse în momentul când primii spectatori începeau să sosească la faţa locului.

Conform prefectului local, între 3.000 şi 4.000 de spectatori se aflau deja în zonă în momentul producerii vijeliei, inclusiv 2.000 care erau cazaţi în corturi.

"În zona de camping, multe corturi au fost luate de vânt", a dezvăluit prefectul din Belfort, precizând că proprietarii corturilor dispărute au fost mutaţi apoi într-o "clădire cu ziduri dure".

Numeroşi spectatori au părăsit zona la bordul unor automobile, în timp ce alţii au fost găzduiţi în sediile unor şcoli generale.

Autorităţile franceze vor să securizeze "perimetrul sitului festivalului şi zona de camping", care poate să primească 20.000 de persoane, înainte de a lua o decizie în privinţa unei continuări a festivalului.

Cântăreţul belgian Stromae şi duoul Bob Sinclair-Pedro Winter ar fi trebuit să fie capetele de afiş ale primei seri a Festivalului Eurockéennes, ajuns la cea de-a 32-a ediţie.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:42

'Monstrul din Caracal' a rupt tăcerea: 'Am recunoscut crimele sub tortură, m-au rupt în bătaie 2 ore şi 45 de minute'
12/08/2022 21:32

Supranumit „monstrul de la Caracal”, Gheorghe Dincă a povestit intr-un interviu publicat de Gandul că ar fi fost supus unor torturi pentru a recunoaste uciderea Alexandrei Măcesanu si a Luizei Me ...

Susținător al lui Trump, împușcat mortal. El a vrut să intre înarmat în sediul FBI
12/08/2022 08:30

Un bărbat inarmat, imbrăcat cu vestă antiglonţ, a incercat joi să pătrundă in zona de control de securitate a unui birou FBI din Ohio, apoi a fugit şi a avut un schimb de focuri de armă cu forţele d ...

Benzinăriile din România la care șoferii alimentau cu aer și plăteau combustibil.
11/08/2022 11:59

 Inspectorii de la Protectia Consumatorilor Arges au făcut un control la benzinăria Fuel One din Căteasca, unde pompele nu contineau combustibil, ci aer. „În urma informatiilor apărute i ...

Turiști români, amendați cu sute de euro pe un aeroport din Italia. Ce li s-a găsit în bagaje
11/08/2022 08:42

 Incredibil ce au putut să pătească niste turisti romani pe un aeroport din Italia. Acestia au fost amendati de către oficialii vamali de pe Aeroportul Alghero-Riviera del Corallo. Ce li sa găsit in b ...

Zelenski a fost părăsit de actuala nevastă
11/08/2022 07:40

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a căsătorit in 2003 cu sotia sa Olena Zelenska, dar inainte de a ajunge aici, fostul comediant a trebuit să lupte să o recucerească după ce aceasta a rupt rel ...

Rachete HIMARS scoase pe străzile unui oraș din Moldova. Scenariile comentate pe rețelele de socializare VIDEO
10/08/2022 20:08

 Celebrele rachete HIMARS, cu care SUA a dotat armata ucraineană si a căror eficientă a fost testată impotriva rusilor, au fost filmate la Focsani. Imaginile au apărut pe un cont de Twitter care are ...

Primele imagini cu vehiculele blindate ”Kirpi” turcești ajunse în Ucraina. Turela poate fi controlată de la distanță VIDEO
09/08/2022 20:45

 Fortele Armate Ucrainene au anuntat marti, 9 august, că au primit primele 50 de vehicule blindate turceşti MRAP Kirpi 4x4. În perioada următoare, armata va mai primi incă 150 de astfel de blind ...

Încă doi români au murit în Bulgaria, în urma unui accident rutier
09/08/2022 11:23

Două persoane de cetăţenie romană au fost rănite intr-un accident rutier care a avut loc, luni, in Bulgaria, intre localităţile Tsarichino şi Kremena, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE). & ...

Donald Trump anunţă că reşedinţa sa din Florida a fost
09/08/2022 09:09

Fostul preşedinte american Donald Trump a anunţat luni că celebra sa reşedinţă din Florida, Mar-a-Lago, a fost "percheziţionată" de poliţia federală (FBI), transmite presa străină.   ...

UE obligă tații să-și ia concediu parental. Părinții care au copii mai mici de 8 ani vor avea program flexibil la job
08/08/2022 10:48

O directivă europeană prevede ca taţii să stea obligatoriu cel puţin două luni in concediu parental pentru „crearea timpurie a unei legături intre taţi şi copii”. În acelaşi timp, de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei