Putin, presat să le permită rezerviștilor să se întoarcă acasă: metoda găsită de soții pentru a sfida interdicția de proteste
Dimensiune font:
Soțiile rezerviștilor ruși mobilizați pentru războiul din Ucraina au găsit o modalitate inedită de a sfida interdicția de proteste și de a solicita reîntoarcea bărbaților lor acasă.
Mai exact, Rusia a fost împânzită de autocolante lipite pe mașini cu mesaje precum „Aduceți-mi soțul înapoi, m-am săturat de asta” sau „Aduceți-mi ginerele înapoi”, relatează The Moscow Times.
Inițiativa a fost popularizată pe canalul de Telegram „Calea către casă”. „Dragii noștri participanți, vă vedem activitatea. Vă mulțumim că nu vă dați bătuți și luptați alături de noi pentru oamenii noștri. Haideți să dăm un impuls. Să vadă toată lumea problema noastră!”, se arată într-un mesaj publicat pe acest canal unde s-au unit soțiile rezerviștilor.
Canalul respectiv este plin de fotografii cu autocolante lipite pe mașini în diferite orașe, printre care Barnaul, Ijevsk, Omsk sau Oriol.
Soțiile rezerviștilor au publicat și o petiție prin care cer demobilizarea completă în Rusia. „Ne amintim cum președintele a promis că rezerviștii nu vor fi chemați, că doar voluntarii profesioniști vor îndeplini sarcini în cadrul operațiunii militare speciale (așa numește Kremlinul războiul din Ucraina, n. red.). Și apoi favoriții noștri au fost duși în Ucraina. Promisiunile, de fapt, s-au dovedit a fi nimic. În spatele paravanului de stabilitate pentru majoritate, oamenii noștri plătesc cu sânge, iar noi plătim cu sănătate și lacrimi”, denunță semnatarele petiției.
Soțiile rezerveștilor le-au transmis autorităților că nu sunt interesate de rotație și nu vor renunța la protest până când bărbații lor nu vor fi în siguranță acasă.
Primăria Moscovei a interzis un miting al soțiilor rezerviștilor solicitat pentru 25 noiembrie în apropierea Teatrului Bolșoi. Interdicții similare au fost decise în Celiabinsk, Krasnoiarsk, Novosibirsk și alte orașe din Rusia.
Autoritățile ruse nu intenționează să dea curs solicitărilor. Ba mai mult, au început să amenințe protestatarele, cazuri de acest fel fiind raportate în regiunile Kemerovo și Krasnoiarsk.
Potrivit lui Andrei Kartapolov, membru al Comisiei pentru Apărare din Duma de Stat, rezerviștii mobilizați la război se vor întoarce acasă abia după încheierea luptelor.
Regimul de la Moscova susține că a recrutat circa 300.000 de rezerviști în baza ordinului de mobilizare parțială emis de Vladimir Putin în septembrie anul trecut. 37.000 dintre ei au murit deja pe câmpul de luptă din Ucraina, conform confirmărilor obținute de publicația rusă independentă Mediazona.
Pierderile umane ale armatei ruse se ridică la 300.000 de soldați, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, fără a da detalii despre morți și răniți.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau