Magiunul de prune, gustul pierdut al tradiției

 * în casele de la țară, în special toamna, era o imagine obișnuită să vezi cazane uriașe, aburinde, în care prunele se transformau lent, sub focul mocnit, într-o pastă groasă și aromată – magiunul * această delicatesă tradițională românească, fără adaos de zahăr, este un simbol al simplității și răbdării, dar și al comuniunii dintre gospodine și natură * astăzi, însă, magiunul de prune, cum era cunoscut de străbunicii noștri, este tot mai rar întâlnit în casele românilor

Obiceiul preparării magiunului acasă este tot mai rar întâlnit. Dacă în trecut, gospodinele așteptau cu nerăbdare momentul în care prunele coapte erau culese din pom și transformate în magiun, acum multe preferă să cumpere acest produs gata făcut de pe rafturile magazinelor. „Nu mai am timp să stau ore întregi lângă cazan. E mult mai ușor să-l cumpăr, chiar dacă știu că gustul nu e același”, spune Doina Alexandru, o gospodină din Bârlad. Pentru femeile mai în vârstă, care încă mai au cunoștințele necesare pentru a pregăti magiunul în mod tradițional, costurile sunt o problemă majoră. „Prunele sunt scumpe, iar lemnul pentru foc nu mai este ce era odată. Chiar dacă aș vrea să mai fac magiun, nu-mi mai permit să cumpăr fructele. Eu am avut câțiva copaci, dar s-au uscat. Sunt bătrână, nu am mai avut putere să-i îngrijesc”, a completat tanti Ileana, o bătrână de 70 de ani din satul vasluian Trestiana.

Această schimbare de mentalitate și condiții economice amenință dispariția unuia dintre cele mai îndrăgite produse de pe masa românilor. Gospodinele moderne au din ce în ce mai puțin timp să petreacă în bucătărie, iar pentru generațiile mai tinere, timpul dedicat pentru astfel de activități devine tot mai scurt.

O scurtă istorie a magiunului

Magiunul de prune are o istorie veche în România, datând din vremuri când zahărul era un lux, iar metodele naturale de conservare erau esențiale. În multe zone ale țării, magiunul era preparat toamna, după ce prunele erau coapte și recoltate. Fără a adăuga zahăr sau conservanți, prunele erau lăsate să fiarbă ore în șir, uneori chiar zile, până se transformau într-o pastă dulce și densă. Rezultatul era un produs care putea fi păstrat peste iarnă, fiind folosit nu doar la deserturi, ci și ca aliment hrănitor.

Deși poate părea o rețetă simplă, pregătirea magiunului de prune era un adevărat ritual. Gospodinele se adunau împreună și vegheau asupra cazanelor, povestind, cântând sau pur și simplu împărtășind clipe de viață. Magiunul era o prezență constantă pe masa țărănească, fie întins pe o felie de pâine proaspătă, fie folosit în diverse prăjituri.

Deși în România tradiția magiunului de prune este în declin, acest produs a devenit o vedetă internațională. În 2011, magiunul de prune de Topoloveni a obținut Indicația Geografică Protejată (IGP) din partea Uniunii Europene, o recunoaștere a calității și autenticității sale. Acest lucru a adus magiunului o nouă vizibilitate, nu doar pe piața românească, ci și pe cea europeană.

Certificatul IGP a garantat faptul că magiunul produs în această zonă respectă rețeta tradițională, fără adaosuri artificiale. Cu un gust unic și o istorie de peste un secol, magiunul de Topoloveni a devenit un produs apreciat în toată Europa, fiind exportat în țări precum Germania, Austria și Franța. Acesta este unul dintre puținele exemple în care un produs tradițional românesc reușește să depășească granițele naționale și să se impună pe o piață competitivă.

O comoară care trebuie protejată

Însă, în ciuda succesului internațional, magiunul rămâne o comoară pe cale de dispariție în România. Fără sprijinul și interesul gospodinelor moderne, acest produs riscă să devină o amintire. Este nevoie de eforturi pentru a păstra tradiția vie, fie prin încurajarea pregătirii magiunului în familie, fie prin susținerea producătorilor locali care încă mai respectă rețeta originală.

Teona SOARE