Bagheta care arde

18

Dimensiune font:

| 25-05-2023 13:14

Astăzi, Voicu Enăchescu ar fi împlinit 80 de ani. Ne știam din vremea studenției mele, când abia crease corul „Preludiu”. Au trecut de-atunci decenii de viață în lumina unei înțelegeri fără nicio umbră. M-a onorat cu prietenia sa, m-a răsfățat cu arta concertelor sale, m-a încântat cu umorul său subtil. Peste toate, ne unea tabla de valori în care așeza oamenii și lucrurile. Cu timpul, dintr-un colț al acestei prietenii, apăruse și Vlad, fiul maestrului, un tânăr cu educație aleasă, cu care împărtășeam aceeași pasiune pentru sport și gazetăria sportivă.

Destule amintiri și multe motive mă îndeamnă să scriu în această zi mai ales despre omul Enăchescu, și mai deloc despre performanțele, palmaresul și imensa moștenire artistică pe care a lăsat-o corului „Preludiu”, pe care l-a fondat în 1972.

Maestrul Enăchescu era din categoria acelor oameni care, atunci când ies dintr-o cameră, în urma lor rămâne o dâră prin aer. Lăsa acolo o idee, un gând, o vorbă care dădeau parcă o anume materialitate spațiului.

Avea o inegalabilă forță centripetă. Era fermecător prin verb, cuceritor prin inteligență și copleșitor printr-o generozitate spirituală de excepție. Biroul său era un spațiu deschis. Nu neapărat un du-te vino, dar o mică agora, în care se întâlneau ad hoc personalități din cele mai diverse domenii, fără să fie legați neapărat de pasiunea pentru muzică. Eram pasionați mai întâi de felul său de a fi. De a face și de a gândi. Întâlnirile cu maestrul Voicu Enăchescu erau o revărsare de prietenie și umor. Și de idei. În discuțiile cu el, vedeam ielele jucând, cum ar fi spus Camil Petrescu.

Concertele corului „Preludiu” erau un regal de fiecare dată. Iradiau nu doar o artă interpretativă de excepție pe un larg univers repertorial, ci mai ales o stare de spirit care domina pe deasupra portativelor. Muzica desenată de bagheta lui Voicu Enăchescu părea să fie un pretext pentru a aduna oamenii la un loc, îndemnându-i la reflecție, la prietenie și solidaritate. Nu o dată, piesele muzicale erau alternate cu literatura consonantă a unor poezii recitate de mari actori. După concerte, viața părea mai frumoasă.

Să fi fost membru în corul „Preludiu” nu este o banală linie de CV, ci emblema apartenenței la un club în care eleganța intelectuală a fiecăruia se naște dintr-o tablă de valori comune tuturor. Aceasta a fost „partitura” nescrisă pe care maestrul Enăchescu a predat-o la fiecare promoție de coriști, de-a lungul celor 5 decenii în care s-a aflat la pupitrul dirijoral.

Componența corului s-a schimbat inevitabil, dar matricola fondatoare a fost păstrată cu sfințenie. Mulți dintre foștii coriști sunt prezenți la concertele celor care le-au luat locul pe scenă, ca un semn de continuitate, de prietenie și de încurajare în păstrarea ștafetei. Am întâlnit la diverse concerte mulți intelectuali de diferite vârste și cu profesii așișderea, medici, juriști, ingineri, care se regăseau în sală așa cum erau cândva pe scenă. Creatorul și liantul acestei comuniuni spirituale peste timp era maestrul Voicu.

Personalitatea lui Voicu Enăchescu avea fațetele unui poliedru. Pe lângă profesionalismul în muzică și arta corală, pe lângă admirabila sa capacitate de construi în cadrul corului o stare de spirit a valorilor perpetuate de la o promoție la alta, pe lângă virtuțile de manager al unei instituții cu pretenții cum este Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, Voicu Enăchescu era și un om al cetății. Conectat la realitățile vremii și sensibil la problemele oamenilor, încerca să dea acestora alinarea oferită de muzică.

Cu un simț vizionar, imediat după decembrie 1989, a început o veritabilă bătălie pentru readucerea în prim-planul vieții culturale a siglei și reintrarea în drepturi a „Tinerimii Române”, organizație care fusese creată în atmosfera entuziastă a anului 1877 de un grup de elevi ai liceului bucureștean Matei Basarab. Scopul de atunci al organizației era, între altele, „creşterea tineretului român în spiritul patriotic, cultural şi creştin”. În 1991, Voicu Enăchescu a reușit să obțină înființarea prin hotărâre de guvern a Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, cu sediul în clădirea istorică inaugurată în 1935.

În cele aproape trei decenii cât a fost la conducerea instituției, maestrul Voicu a avut permanent în vedere spiritul modernității și cerințele fluide ale unui public schimbător și eterogen. Ceea a rămas constantă a fost, însă, profesiunea de credință a fondatorilor, căreia Voicu Enăchescu, om de cultură patriot, credincios, fiu de preot ortodox și, pe deasupra, absolvent al aceluiași liceu cu fondatorii „Tinerimii Române”, i-a rămas slujitor până la sfârșitul vieții.

„The show must go on”. Am citit cu bucurie că, la concertul din 27 februarie a.c., a fost anunțată completarea numelui corului cu cel al fondatorului său, formațiunea numindu-se Corul „Preludiu-Voicu Enăchescu”. Este un semn bun.

Cea mai legitimă formă de omagiere a memoriei maestrului Voicu Enăchescu este ca „Preludiu” să continue și în această a doua jumătate de secol de existență pe coordonatele de spiritualitate și tradiție corală românească dobândite în ani de trudă sub bagheta maestrului. Așa s-ar explica și de ce numele corului a fost completat. Tânărul dirijor Andrei Stănculescu are un palmares profesional consolidat, demn de toată admirația. La „Preludiu”, a preluat o baghetă subțire, dar care arde. Și arde pentru că, timp de cinci decenii, a desenat în aerul atâtor sute concerte liniile profesionalismului desăvârșit și devoțiunii fără egal cu care Voicu Enăchescu și-a slujit muzica, țara, poporul.

Dumnezeu să-l odihnească și să-l aibă în pază!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Misterele marelui Brâncuși. Legende demontate de cel mai mare „brâncușolog
03/10/2023 00:20

Doina Lemny, doctor in istoria artei, muzeografă si cercetătoare la Centrul Pompidou Paris, cel mai mare „brancusolog" din lume, a vorbit pentru Adevărul despre toate legendele si fake newsurile legate de ...

Marele viciu al lui Dan Spătaru, după ce a devenit celebru. Cum a scăpat artistul de patima băuturii
02/10/2023 14:49

Interpretul celebrei melodii ”Drumurile noastre” s-a născut la 2 octombrie 1939 la Aliman, o aşezare de pe malul Dunării, dar adolescenţa şi-a petrecut-o la Medgidia. După ce a cunoscut succesul, Dan ...

Descoperire de senzație: Vin de acum 5.000 de ani, găsit de arheologi în mormântul unei femei faraon
02/10/2023 07:51

O misiune arheologică egipteană, germană şi austriacă a descoperit in sudul Egiptului sute de vase de vin inchise şi intacte, datand de acum 5.000 de ani, a anunţat duminică Ministerul Turismului şi A ...

Povestea de familie a lui Cristi Mungiu, devenită publică în contexul războiului din Ucraina
01/10/2023 00:21

O poveste de familie a regizorului Cristian Mungiu, despre bunica sa din Basarabia, Tania Ionaşcu, a devenit una publică pe fondul izbucnirii războiului din Ucraina, intrucat are multe similitudini cu plecar ...

BLASFEMIA NEOMULUI ALEXANDRU SOLOMON la adresa românilor și a Părintelui Arsenie Boca. Scrisoarea Deschisă a marelui regizor Nicolae Mărgineanu
30/09/2023 17:48

Reputatul regizor Nicolae Mărgineanu, fiu de detinut politic si autorul a numeroase opere artistice despre jertfa romanilor in perioada comunistă, inclusiv a unui film dedpre viata Sfantului Ardealului - Păr ...

Metropolitan Museum of Art din New York promite restituirea multor opere de artă țărilor jefuite
29/09/2023 12:51

Directorul Metropolitan Museum of Art din New York (Met) a promis joi returnarea mai multor opere de artă ţărilor care au fost victime ale jafurilor, muzeul hotărand să se alăture luptei impotriva traficu ...

Filmul „Arsenie. Viaţa de apoi”, despre Părintele Arsenie Boca, stârnește proteste la Arad. Pelicula descrisă drept „miștocăreală la adresa creștinilor” a fost finanțată din bani publici, cu fonduri UE și sprijinită de TVR
28/09/2023 00:14

Filmul „Arsenie.Viata de Apoi”, regizat de Alexandru Solomon, nu a mai difuzat la Arad, după ce Centrul Municipal de Cultură şi Biblioteca Judeteană au anulat proiectiile. „Cu 48 de ore in urmă, a ...

Formația Azur a lansat imnul Podului de la Brăila:'Tudose a semnat ca un bărbat și avem podul cel mai înalt'
26/09/2023 09:50

Formatia Azur a lansat recent o piesă intitulată "Podul lui Tudose de la Brăila". Melodia a fost prezentată in premieră la un festival pescăresc organizat in orasul Brăila, iar ulterior a fost incărcat ...

Casa de licitații Artmark, acuzată de artistul Dan Perjovschi că vinde falsuri / O lucrare evaluată la 900 de euro îi este atribuită acestuia / ”După ce am terminat studiile nu am mai pictat un centimetru” / Răspunsul Artmark
26/09/2023 00:21

Lucrarea ”autoportret”, semnată ”Perjo” si atribuită graficianului sibian Dan Perjovschi scoasă la licitatie de pe site-ul Artmark nu ii apartine, sustine artistul citat de Turnul Sfatului. ”In at ...

24 septembrie, Ziua satului românesc
24/09/2023 11:45

La 24 septembrie 2023, in ultima duminică a lunii septembrie, este marcată Ziua Satului Romanesc, instituită prin Legea nr. 44/2020, potrivit www.cdep.ro.  În acest an, la 22-24 septembrie, Minis ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei