Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de suspendare a recuperării prejudiciului

11

Dimensiune font:

| 26-05-2024 14:48

Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoarea care a condus completul de la Curtea de Apel București ce a pronunțat condamnarea la zece ani de închisoare

Vineri, Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv în 2014 la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. Prejudiciul a fost calculat la aproximativ 60 de milioane de euro, sumă din care statul român a reușit să recupereze mică parte. Decizia instanței poate fi atacată cu apel de DNA.

„Devine redundant să afirm că România îşi răscumpără infractorii”

„Devine redundant să afirm că România, o pandemie a kleptocraţilor, îşi răscumpără infractorii. Măsura dispusă de Tribunalul Bucureşti înfrânge autoritatea de lucru judecat al unei decizii definitive, decizie prin care am patentat în România standardele de confiscare a produsului infracţiunii de la terţi”, a declarat Camelia Bogdan

Ea amintește că decizia pe care a pronunțat-o în urmă cu zece ani a fost validată de către Curtea Europeană a Drepturile Omului, care i-a respins sesizările lui Dan Voiculescu.

„Banii furaţi de infractori sunt ai societăţii române, iar eu nu am lăsat confiscările pe hârtie ci am dispus sechestre pentru garantarea eficacităţii ordinelor de confiscare. Nu există nicio scuză că produsele infracţiunii nu sunt recuperate de autorităţile din România, mai ales că în România, cu mici excepţii, se fură la vedere”, continuă Camelia Bogdan.

Cu toate acestea, acuză judecătoarea, statul român nu și-a dat interesul să pună în practică decizia din 2014 prin recuperarea prejudiciului, motiv pentru care decizia de vineri „nu mai are vreo semnificație practică”.

„Suspendarea executării unei decizii definitive în materia spălării banilor este într-adevăr un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România, stat care doreşte şi ai cărui cetăţeni oneşti merită aderarea la OCDE. Mă bucur că DNA are un termen de contestare a suspendării măsurii, însă eu oricum nu voi ezita să solicit daune punitive în noul proces intentat la CEDO, la nivel internaţional evocându-se necesitatea unor remedii mai puternice pentru compensarea victimelor infracţiunilor de corupţie”, anunță Camelia Bogdan.

Camelia Bogdan a fost exclusă definitiv din magistratură

Printr-o decizie din aprilie 2022, un complet de cinci judecători de la Curtea Supremă a decis definitiv excluderea din magistratură a judecătoarei Camelia Bogdan, la capătul a patru ani de procese.

Hotărârea a fost luată în baza unui raport al Inspecţiei Judiciare în care Camelia Bogdan era acuzată că nu a respectat dispoziţiile privind distribuirea aleatorie a cauzelor, pe vremea când era judecătoare la Secţia penală a Curţii de Apel Bucureşti.

Conform Inspecţiei Judiciare, Camelia Bogdan ar fi primit mai multe dosare spre judecare, în ianuarie 2016, care iniţial fuseseră repartizate unui alt judecător, dar care intrase în concediu. După ce judecătorul titular a revenit din concediu, Camelia Bogdan ar fi păstrat un dosar în care a dispus, în luna mai 2016, confiscarea unor sume de bani, printre cei vizaţi fiind şi notarul Jean Aurel Andrei, soţul Laurei Andrei, la acea vreme preşedinte al Tribunalului Bucureşti. Este vorba despre dosarul în care Jean Aurel Andrei era inculpat alături de Radu Mazăre pentru retrocedări ilegale de terenuri în Mamaia.

Camelia Bogdan mai primise o decizie de excludere din partea CSM în februarie 2017, dar care a fost anulată în instanţă.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Victor Ciutacu, reacție după ce Coldea s-a detonat public: 'Gena de interlop o ai sau nu, indiferent pe ce funcții te cațări'
20/06/2024 18:58

Jurnalistul Victor Ciutacu reactionează după ce Florian Coldea nu a negat legătura pe care o are cu premierul Albaniei, Edi Rama. Acesta a declarat in fata jurnalistilor că nici nu confirmă, dar nici nu in ...

Mafia din justiție, o nouă lovitură: Mario Iorgulescu scapă de condamnarea la 13 ani și 8 luni de închisoare după ce a ucis cu mașina un tânăr când conducea băut și drogat
20/06/2024 17:38

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, scapă de condamnarea la 13 ani şi opt luni de inchisoare, iar procesul acestuia va fi rejudecat de Curtea de Apel Bucur ...

Atenție, deținut evadat dintr-un punct de lucru! Polițiștii și lucrătorii de frontieră, în alertă
19/06/2024 15:34

Autoritătile din judetul Constanta sunt in alertă, după ce un detinut a evadat de la punctul de lucru. In tot judetul s-au organizat filtre pentru prinderea acestuia. „Vă informam faptul că astăzi, in ...

Florian Coldea, declarații bombă despre legăturile cu premierul Albaniei
19/06/2024 15:11

Florian Coldea a făcut primele declaratii după ce, din arest la domiciliu, premierul Albaniei a dezvăluit că i-a fost consilier. Presa din Albania a explodat, vineri, după ce fostul prim-ministru, Sali Ber ...

Primul stat paralel. SIE a desecretizat documente din anii ’90, care atestă că fostul șef Bancorex, Răzvan Temeșan, era agent acoperit
14/06/2024 17:13

 Serviciul de Informatii Externe (SIE) a trecut la desecretizarea documentelor care confirmă că bancherul Răzvan Temesan a lucrat sub acoperire in perioada in care era director al Bancorex. În 199 ...

Lovitură de baros! ICCJ a admis contestaţia depusă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus şi constată nelegalitatea rechizitoriului în dosarul R
14/06/2024 17:12

Lovitură de baros in Dosarul Revolutiei! Nici de această dată magistratii nu vor da o sentintă legată de evenimentele din 1989 care incă au rămas un mister! Asta pentru că judecătorii de la Inalta Curt ...

Magistrații au a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat
14/06/2024 15:54

Judecătoria Mangalia a respins vineri cererea de schimbare a incadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă in omor calificat. Potrivit portalului instantelor de judecată, instanta a fixat nou ...

Judecătoria Mangalia decide soarta lui Vlad Pascu: azi se va anunța dacă va fi judecat pentru omor calificat / Decizia instanţei va fi definitivă
14/06/2024 09:15

Judecătoria Mangalia este aşteptată să decidă vineri dacă Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, in urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, va fi judecat pentru omor calificat, iar decizia i ...

Lovitură usturătoare pentru Viktor Orban! Ungaria, condamnată să plătească o sumă fabuloasă pentru că nu a respectat dreptul UE al azilului
13/06/2024 20:41

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a condamnat joi Ungaria să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro şi o amendă cominatorie de un milion de euro pe zi de intarziere pentru că ...

Un nou proces istoric în SUA: Hunter Biden a fost găsit vinovat/ Ce pedeapsă riscă fiul președintelui SUA
11/06/2024 21:04

Un juriu federal l-a găsit vinovat pe Hunter Biden pentru toate cele trei acuzatii federale de infractiune cu care s-a confruntat, concluzionand că a incălcat legile menite să impiedice dependentii de drogu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei