Blue Air a primit cea mai mare amendă din istoria ANPC. Compania ar trebui să returneze banii pe biletele vândute pentru toate zborurile anulate

AVION  blue-air

Dimensiune font:

| 14-07-2022 18:36

 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat Blue Air cu suma de două milioane de euro pentru anularea a peste 11.000 de zboruri în perioada 30 aprilie 2021 - 30 aprilie 2022, şi obligă compania să returneze clienţilor banii în maximum zece zile pentru toate zborurile anulate, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei. "În urma sesizărilor depuse de consumatori şi ca urmare a reacţiilor din media Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat, în cursul lunii iunie 2022, o acţiune de control la operatorul economic Blue Air Aviation SA. Mai exact, în perioada 30.04.2021 - 30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăţi în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene, în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri", precizează ANPC. În conformitate cu prevederile transpunerii în legislaţia naţională a Directivei europene Omnibus, în urma publicării în Monitorul Oficial a Ordinului preşedintelui ANPC, care preciza procedura de urmat în acest caz, a fost constituită o comisie specială, la nivelul Autorităţii, pentru stabilirea sancţiunilor care se impun. Aceasta a studiat atent rezultatele controalelor şi a deliberat. "Ţinând cont de aspectele constatate în urma verificărilor şi de inexistenţa cifrei de afaceri declarate a operatorului economic, care a făcut imposibilă stabilirea unei amenzi în procent, comisia a decis aplicarea unei sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare de 2 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României, la data de 12.07.2022, 9.882.200 lei, în conformitate cu prevederile art.154 (2) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare", se arată în comunicatul citat. Această sancţiune este cea mai mare aplicată vreodată unui operator economic de către ANPC,susţin reprezentanţii instituţiei. "Odată cu aplicarea acestei amenzi contravenţionale, echipa de control a propus, iar preşedintele ANPC, prin ordin, a dispus ca sancţiune complementară, măsura de remediere prevăzută la art. 121 alin. (1) lit. a) din legea 363/2007, respectiv "... încetarea contractului şi restituirea contravalorii serviciilor anulate şi a compensaţiilor aferente în termen de maximum 10 de zile" cu respectarea opţiunii consumatorilor şi cu raportare la toate rezervările anulate şi pentru care operatorul economic nu a procedat la restituirea corespunzătoare a sumelor datorate, inclusiv compensaţii, în urma anulării zborurilor survenite ulterior datei de 30.04.2022", precizează ANPC. Totodată, a fost dispusă măsura de a nu mai pune la dispoziţia consumatorilor, pe piaţă, oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările/mijloacele/resursele necesare efectuării acestora, cu respectarea întocmai a condiţiilor şi caracteristicilor declarate. Conform Autorităţi, având în vedere că abaterile constatate privesc atât consumatori din România, cât şi din UE, ANPC, prin Direcţia Generală Control Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană, a transmis o alertă către Comisia Europeană şi autorităţile omoloage ANPC, din celelalte state membre, prin care solicită verificarea, la nivel european a încălcărilor similare de legislaţie, altele decât cele reclamate la ANPC, ori dacă s-au luat deja măsuri de asigurare a respectării legislaţiei, pe teritoriul UE, împotriva unor astfel de abateri ale companiei Blue Air Aviation SA. "Menţionăm că au fost primite 924 de reclamaţii transfrontaliere, fapt care a determinat necesitatea obţinerii unor informaţii suplimentare şi prin reţeaua CPC, care funcţionează în baza Regulamentului (UE) 2394/2017 şi care asigură cooperarea dintre autorităţile naţionale de supraveghere şi control ale pieţei din toate statele membre, la care se adaugă Comisia Europeană", susţin oficialii Autorităţii. ANPC recomandă consumatorilor să fie extrem de vigilenţi şi să evite achiziţionarea biletelor de avion de la operatori economici care, în trecut, au anulat foarte multe curse şi nu au respectat drepturile consumatorilor. Odată cu notificarea Blue Air, au fost avertizate, prin reţeaua CPC, atât compania Wizz Air, cât şi compania Ryan Air, care de asemenea au avut, în această perioadă, foarte multe anulări sau întârzieri de curse, fără a ţine seama de drepturile consumatorilor, notează Autoritatea. "Operatorii economici vor rămâne, în continuare, în atenţia ANPC, iar îndeplinirea măsurilor dispuse, de restituire a sumelor, precum şi de încetare a practicilor comerciale incorecte, vor fi verificate de comisari, după încheierea celor 10 zile, prevăzute de lege", ANPC recomandă consumatorilor să semnaleze situaţiile similare celor prezentate mai sus, indiferent de compania aeriană unde acestea sunt înregistrate. În plus, consumatorii sunt avertizaţi asupra faptului că societăţile comerciale care recuperează sumele nerambursate de către companiile aeriene, în cazul anulării zborului, percep comisioane pentru aceste servicii. Ordinul a fost emis de către preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, iar controlul a fost efectuat de Direcţia Generală Control, coordonată de către directorul general Paul Anghel.. (sursa: Agerpres)

Blue Air_avion
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:39

VANZARE TEREN SI CONSTRUCTII PIATA NEAMT str. Piata Garii, nr.7, loc. Piatra Neamt, jud. Neamt. Subscrisa BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. desemnata in calitate de administrator judiciar al debitoarei PERLA INVEST S.R.L., in reorganizare, prin Incheierea de sedinta nr. 236 din data de 19.04.2016, pronuntata in Dosarul nr. 2699/103/2015/a4, de Tribunalul Neamt – Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, organizeaza in datele de 12.10.2022 si 26.10.2022, ora 13:00, la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., din Bucuresti, Str. Invingatorilor nr. 24, Victory Business Center, Et. 4, Sector 3, sedinta de licitatie publica cu strigare pentru vanzarea, in bloc, a proprietatii imobiliare compuse din: -teren intravilan, in suprafata de 1.000 mp, inscris in CF nr.54618 a Mun.Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618; -constructie in suprafata utila de 567,46 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U1 a Mun. Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618-C1-U1; -constructie in suprafata utila de 1.707,65 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U2 a Mun. Piatra Neamt, avand nr.cadastral 54618-C1-U2 situate in Mun. Patra Neamt, str. Piata Garii, nr.7, jud. Neamt. Pretul de pornire al sedintei de licitatie 1.379.000 EUR, exclusiv TVA. Detalierea componentei celor blocuri de active poate fi solicitata administratorului judiciar la adresa de e-mail business.restructuring@bdo.ro. Ofertantii care doresc sa participe la licitatie trebuie sa depuna la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., cel tarziu cu o zi lucratoare inaintea sedintei de licitatie publica la care doresc sa participe, personal sau prin curier, ora 17:00, toate documentele specificate in cuprinsul Caietului de sarcini, ce poate fi achizitionat de la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. pentru suma de 1.000 Lei, exclusiv TVA. Plata Caietului de sarcini se va realiza prin transfer bancar in contul unic de insolventa al societatii PERLA INVEST S.R.L., pe baza facturii comunicate de catre administratorul judiciar. Pentru informatii suplimentare va rugam sa ne contactati la numarul 021.319.94.76 sau e-mail business.restructuring@bdo.ro.
România ocupă locul doi în dezvoltarea comerțului electronic în Europa centrală și de est
30/09/2022 15:01

 După ce a depăsit Cehia si se află doar in urma Poloniei, piata romanească de comert electronic este a doua ca mărime din ECE, cu o cifră de afaceri de aproximativ 10 miliarde de euro pană in 2021. ...

Obligatoriu pentru toți românii care au asta, până pe 30 octombrie, amendă de la 5.000 de lei în sus
30/09/2022 12:55

În cazul in care ai asa ceva in locuinta ta, poate că ar trebui să incepi să fii un pic mai atent, de acum incolo, intrucat risti o amendă care poate să bifeze suma de 5.000 de lei, dar si mai mult, ...

Alocația pentru susținerea familiilor a fost dublată
30/09/2022 12:04

Senatul a adoptat tacit o iniţiativă legislativă a unor deputaţi liberali prin care se propune dublarea alocaţiilor pentru susţinerea familiilor. Iniţiată de deputaţii PNL Robert Sighiartău, Alexandr ...

Încep înscrierile în programele Rabla și Rabla Plus
30/09/2022 12:01

Sesiunea de toamnă a programelor Rabla Clasic si Rabla Plus demarează pe 30 si se incheie pe 25 noiembrie 2022. Cei care sunt interesati de aceste programe pot cere bani de la stat pentru masini noi incepa ...

Noul Cod al Muncii limitează numărul de contracte
30/09/2022 11:30

Una dintre noile prevederi din Codul muncii, supus unor ample modificări, vizează limitarea dreptului actual al angajatilor de a avea mai multe contracte de muncă. Acest drept al angajatului de a lucra ...

Percheziții la baza Mihail Kogâlniceanu
30/09/2022 11:09

DNA a reactionat la informatiile publice conform cărora desfăsoară perchezitii la Baza Mihai Kogalniceanu. ”Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infr ...

 Ministerul Mediului propune „eliminarea imediată” a urșilor care atacă omul
30/09/2022 10:20

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunţat, ieri, că a pus in dezbatere publică un proiect de ordin prin care se propune eliminarea "imediată" a exemplarelor de urs brun care atacă omul. ...

SC METALLIC SIAD SRL – Anunt publicitar / Solicitare de oferte
30/09/2022 10:16

 Anunt publicitar / Solicitare de oferte   SC METALLIC SIAD SRL, CUI: RO 43480166, cu sediul in Iasi, str. Marginii 13, reprezentată de domnul Ionut Sile,  implementează planul de afaceri Ope ...

Zeci de magazine Auchan din toată țara au fost amendate de ANPC
29/09/2022 12:48

Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi de 750.000 de lei după nereguli constatate in 50 de magazine Auchan din toată tara. Printre nereguli se numără comercializarea u ...

Rugăciunile către Dumnezeu, rețeta lui Rareș Bogdan pentru criza financiară
29/09/2022 11:13

Rares Bogdan face anuntul zilei in conditiile in care Romania se confruntă cu o criză economică fără precedent. Facturile la energie, dar si gaze au explodat, la fel ca si pretul la carburanti, iar pretul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei