BREAKING! Administratorul public al județului Vaslui și directorul tehnic din CJ `agățați` în păienjenișul judiciar din dosarul lui Buzatu

00000   socant-sotia-unu

Dimensiune font:

| 24-09-2023 10:28

Noi nume apar în dosarul de mare corupție al președintelui CJ Vaslui Dumitru Buzatu, unul dintre acestea fiind ce al administratorului public al județului, Valeriu Caragață.
Caragață, alături de un alt funcționar public, cu funcție de director sunt vizați de mega-ancheta procurorilor DNA Iași pentru fapte de complicitate la luarea de mită.

 

Este de amintit că la alegerile parlamentare din 2020 Caragață a candidat pentru un post în Senatul României, dar a ieșit pe locul doi ca număr de voturi astfel că a revenit în postul de administrator public al județului.


Concret, se arată în dosarul studiat de judecătorii Tribunalului Vaslui, în 4 septembrie „s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de Complicitate la infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000 cu referire la art. 289 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că în perioada iunie-septembrie 2023 numiții Caragață Valeriu, administratorul public al județului Vaslui și managerul de proiect al Drumului Strategic din jud. Vaslui, și Toma Cătălin Alexandru, directorul adjunct al Direcției Tehnice din cadrul CJ Vaslui și managerul tehnic al Drumului Strategic din jud, Vaslui, cu intenție au înlesnit, prin îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în regim de urgență privind întocmirea documentației aferente decontării sumei de 15.000.000 lei către SC Soragmin SRL, activitatea numitului Buzatu Dumitru, președintele CJ Vaslui, care a pretins în mod indirect numitului S.E., reprezentantul SC Soragmin SRL, un procent de 10% din suma de bani pe care CJ Vaslui trebuie să o deconteze către SC Soragmin SRL, în virtutea relațiilor contractuale privind lucrările pe care antreprenorul le-a efectuat pe lotul 1 și 2 al Drumului Strategic județean Bârlad - Laza - Codăești (DJ 245, DJ245M, DJ247, DJ246)”.

 


Despre această faptă anchetatorii ieșeni de la DNA notează că la începutul lunii februarie a fost înregistrat la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași procesul-verbal de consemnare a denunțului formulat la aceiași dată de către denunțător, din care rezultă că în cursul anului 2019, societatea SORAGMIN SRL, a cărui administrator este Mădălina Șelaru, denunțătorul ocupând funcția de director administrativ, a câștigat o licitație cu fonduri europene a cărui beneficiar este CJ Vaslui privind lotul 1 și 2 din DN 581 până la DJ245(Poienești)- lotul 1 și lotul 2-cuprins între localitățile Laza și Bălteni, jud. Vaslui, întinderea ambelor loturi fiind de 47 km.

În această lucrare, se mai arată în dosarul de la instanța de judecată, societatea a executat lucrări de terasamente, săpături, balastat 30 de cm și piatra spartă 20 cm și stratul de uzură de 8 cm, lucrarea fiind realizată în proporție de aproximativ 75%. S-au efectuat șanțuri, trotuare, poduri și podețe, ziduri de sprijin, toate realizate în proporție de 80%.


„În cursul anului 2021 CJ Vaslui, în calitate de beneficiar, a solicitat o expertiză tehnică privind respectarea condițiilor tehnice pe care societatea denunțătorului și le-a asumat prin caietul de sarcini( stratul de legătură) iar expertul JUDELE Radu, care a efectuat această expertiză, a concluzionat faptul că s-au respectat condițiile caietului de sarcini dar a constatat și faptul că grosimile asfaltului nu sunt conforme, menționând existența și exfolierea unor porțiuni de pe asfalt.

Denunțătorul precizează că CJ Vaslui trebuie să mai achite către SC SORAGMIN SRL aproximativ suma de 3.000.000 euro pentru lucrarea efectuată(80% efectuată).

Denunțătorul mai precizează că, ulterior, în cursul lunii iunie 2022 expertul JUDELE Radu i-ar fi solicitat suma de 700.000 lei pentru a “interveni” la expertiză, înțelegând că în fapt va interveni la nivelul beneficiarului CJ Vaslui, pentru a se debloca sumele de bani datorate de CJ Vaslui pentru lucrarea menționată. Acesta i-ar fi propus denunțătorului să-i remită această sumă de bani sub o aparență de legalitate, încheind un contract de prestări servicii cu SC DRUM POD INVEST SRL, unde soția acestuia deține calitatea de administrator.


În cursul lunii februarie 2023 expertul JUDELE Radu a solicitat directorului tehnic în cadrul SC SORAGMIN SRL, în mun. Tecuci, să încheie contractul de prestări servicii prin care ar aduce completări la expertiza depusă la CJ Vaslui și astfel beneficiarul ar debloca o parte din suma de 3.000.000 euro”, se mai arată în documentele de la dosar.

Colaboratori DNA pe urmele funcționarilor


Încă din luna februarie DNA a pus colaboratori pe urmele funcționarilor publici din cadrul CJ pentru a „purta conversații telefonice, să înregistreze discuțiile purtate şi să supravegheze video, audio şi prin fotografiere pe numitul Radu Judele, expertul în lucrări de infrastructură, fiul lui Radu Judele, fost șef DRDP Iași  , să ofere şi să remită sub orice formă, inclusiv prin intermediul unor contracte comerciale, sume de bani sau alte foloase materiale numitului acestuia sau altor persoane cu privire la aspectele care prezintă interes în cauză”.

Tot atunci DNA a suplimentat urmărirea penală cu încă un colaborator ce trebuia „să poarte conversații telefonice, să înregistreze discuțiile purtate şi să supravegheze video, audio şi prin fotografiere pe numiții Radu Judele jr. și Buzatu Dumitru , să ofere şi să remită sub orice formă, inclusiv prin intermediul unor contracte comerciale, sume de bani sau alte foloase materiale celor doi oficiali sau altor persoane cu privire la aspectele care prezintă interes în cauză”.

Telefon fără fir făcut de Buzatu prin subalterni


„În demersul său (acela de a emite o expertiză convenabilă președintelui CJ Dumitru Buzatu - nr.r.), expertul Judele a ținut legătură în permanență cu reprezentanții CJ Vaslui, în special cu Toma Cătălin, managerul tehnic al proiectului și Caragață Valeriu, managerul proiectului, a căror indicații le-a urmat.

Numitul Toma Cătălin i-a comunicat numitului Judele Radu că trebuie să obțină anumite aprobări informale de la președintele Consiliului Județean, Buzatu Dumitru, pentru a demara procedurile legale privind această documentație de adaptare a concluziilor expertizei inițiale efectuată pe lotul 1 și 2 al Drumului Strategic din jud. Vaslui.


În ceea ce privește relația lui Radu Judele jr. cu factorii decizionali din cadrul CJ Vaslui, acesta ține legătura și acționează la instrucțiunile venite din partea lui Toma Cătălin. Acesta la rândul său primește instrucțiuni de la președintele CJ Vaslui, Buzatu Dumitru, pe care le transmite numitului Judele Radu.

De asemenea Toma Cătălin îi dă instrucțiuni numitului Judele Radu asupra procedurii cum trebuie să ajungă această adaptare a concluziilor expertizei anterioare la CJ Vaslui, în condițiile în care autoritatea contractantă-CJ Vaslui nu are o comunicare cu antreprenorul SC Soragmin SRL și se află într-un diferend.

Cu toate acestea reprezentanții CJ Vaslui îi solicită în mod direct, neoficial, această documentație numitului Judele Radu pentru a o pune în aplicare. Este de menționat că Judele Radu nu se afla în nicio relație profesională contractuală cu CJ Vaslui în cursul lunii aprilie 2023”, se mai arată în mega-dosarul ajuns la instanță.

Fapte...sub presiune...


Anchetatorii DNA iași notează în dosarul aflat la Tribunalul Vaslui că în 11 mai, „Caragață Valeriu, managerul proiectului Drumului Strategic, l-a contactat telefonic pe S.E și l-a invitat în mod oficial să rezilieze amiabil contractele aferente loturilor 1 și 2 din drumul strategic pentru a putea fi scoase din nou la licitație și să fie executate în termenul finanțării, termen care expiră la sfârșitul lunii decembrie 2023” și că „acest demers evidențiază faptul că numitul Buzatu Dumitru coordonează activitatea numitului Caragață Valeriu”.

Patru zile mai târziu, se arată în dosar, Buzatu revine la Caragață Valeriu și „i-a solicitat să urgenteze încheierea documentelor prin care numitului SE, să-i fie deblocate sumele de bani aferente lucrărilor efectuate pe loturile 1 și 2 a Drumului Strategic din jud. Vaslui”.


”Numitul Buzatu Dumitru este conștient de situația creată, respectiv că aceste sume se cuvin de drept antreprenorului și că trebuiau decontate de mai multă vreme, de aprox. 2 ani de zile”, se arată în dosar, situație exemplificată și cu un fragment al unei discuții dintre cei doi funcționari publici.

„Frate, a durat 2 ani povestea asta. După profilul discuției de acuma, mai durează încă 2 ani./ ... trec de contracte, VALI, le-am închis. Ăla cere banii! Noi n-avem, nu știm pe ce treʼ să-i dăm banii? La ce ne chinuim? Băi, vino încoace pentru ce ai, îți dăm, pentru ce nu ai, nu-ți dăm și vino tu și ne cere, adă documente, de ce trebuie..”, erau indicațiile lui Buzatu către Caragață.

„Totodată Buzatu Dumitru pune presiune pe Caragață Valeriu și-i dă instrucțiuni cum să procedeze cu supervizorul E.K. pentru ca această să semneze documentele ce-i revin pentru deblocarea sumei de bani cuvenite antreprenorului”, se mai arată în dosarul de mare corupție al lui Buzatu.

Bătrâneți „liniștite„ la „sanatoriul cu grilaj„...
Președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către un judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Vaslui la cererea procurorilor DNA Iași.

Avocații lui Buzatu au anunțat că vor contesta decizia Tribunalului Vaslui.

Decizia instanţei a fost anunţată de avocatul lui Buzatu, Daniel Atasiei.

Acesta a precizat că hotărârea Tribunalului Vaslui va fi atacată la Curtea de Apel Iaşi. ''O să expunem argumentele în faţa instanţei la Iaşi'', a declarat avocatul, sâmbătă seara.

Banii de „bătrânețe„ pentur Buzatu din fondurile operative ale DNA
Referatul cu propunere de arestare preventivă pe numele președintelui CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, scoate la iveală detalii despre modul în care procurorii au instrumentat acest caz.

În momentul primirii genții cu 1,25 de milioane de lei, Buzatu îi și mulțumește omului de afaceri care l-a denunțat ”sărut mâna! Încă o dată îți mulțumesc că eram pe drojdie”.

Oprit în trafic culterior, Buzatu susține că geanta îi aparține, iar banii din interior reprezintă economiile sale.

Potrivit anchetatorilor el a spus că banii sunt din propriile economii.
Ulterior, Buzatu le-a spus procurorilor că de fapt i-a cerut lui S. un împrumut de 125 de mii de lei și este surprins să vadă acum că de fapt i-a dat 1,25 de milioane de lei, neștiind despre ce e vorba.
„În data de 22.09.2023, în jurul orelor 19.12, autoturismul ... utilizat de către Consiliul Județean Vaslui a fost oprit la ieșirea din ferma Cârja, în autoturism fiind identificat numitul Dumitru Buzatu însoțit de un conducător auto angajat al Consiliului Județean Vaslui.


Procedând la efectuarea percheziției auto, în portbagajul autoturismului, în partea stângă, a fost identificată o geantă de culoare maro, după cercetarea acesteia putându-se constata faptul că în această geantă se află o sumă de bani în lei, respectiva sumă era compusă din bancnote de 500 de lei (1.250.000, adică 2500 bancnote de 500 de RON).

Cu privire la această geantă și la suma aflată în interior, Dumitru Buzatu precizează următoarele:

”Această geantă și suma de bani din interior îmi aparține, sunt bani din economiile mele.”, a susținut mereu șeful CJ Vaslui când a fost prins în flagrant.

Un șef dur...dar „corect„...dar dur....
Fiind audiat în cauză, Dumitru Buzatu a spus că presiunile pe care le-a exercitat asupra funcționarilor responsabili de implementarea proiectelor desfășurate de către Consiliul Județean Vaslui a fost una intensă dar justificată de faptul că data implementării proiectelor era una limită și exista riscul ca Consiliul Județean Vaslui să piardă finanțarea cu obligația acestuia să asigure fondurile implementării din bugetul propriu lucru care era imposibil.

Dumitru Buzatu a spus faptul că în urmă cu aproximativ două sau trei săptămâni s-a întâlnit cu Emil Savin în parcarea Consiliului Județean Vaslui căruia i-a solicitat suma de 125.000 lei ca împrumut. Acesta a fost de acord iar în cursul zilei de 22.09.2023 s-a deplasat în localitatea Cârja din județul Vaslui unde se află un iaz de pescuit și s-a întâlnit cu niște prieteni și inclusiv cu Savin Emil. Acesta i-a dat o geantă de culoare maro în care a crezut că se află suma de bani solicitată ca împrumut și ulterior după ce a fost oprit de poliție și procuror a constatat că în geantă se afla suma de 1.250.000 lei sumă pe care nu a solicitat-o niciodată ca împrumut.

Declarațiile inculpatului Dumitru Buzatu sunt însă contrazise de probele pe care procurorii le aveau dejaː

În ceea ce privesc presiunile exercitate asupra angajaților responsabili de implementarea proiectelor din procesele verbale de redare aflate la dosarul cauzei rezultă că aceștia sunt uimiți de rapiditatea cu care inculpatul vrea să se rezolve problemele cu privire la plata care trebuie efectuată către societatea ... S.R.L 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, cod postal 707485, telefon 0232/238.333, fax 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal 4540291. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Iazu Nou, Str. Tineretului, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 1 -suprafata de 2.020 mp, numar cadastral 61658, Cartea Funciara 61658; Lotul 2 -suprafata de 1.797 mp, numar cadastral 61655, Cartea Funciara 61655; Lotul 3 -suprafata de 1.364 mp, numar cadastral 61659, Cartea Funciara 61659; Lotul 4 -suprafata de 1.496 mp, numar cadastral 61714, Cartea Funciara 61714; 1 lot de teren, amplasat in intravilanul satului Mitoc, Str. Arhimandrit Nectarie, F.N., ce apartine domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 5 -suprafata de 1.236 mp, numar cadastral 61754, Cartea Funciara 61754; 2 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Mitoc, Str. Scolii, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 6 -suprafata de 1.342 mp, numar cadastral 61765, Cartea Funciara 61765; Lotul 7 -suprafata de 1.072 mp, numar cadastral 61747, Cartea Funciara 61747; conform caietului de sarcini, H.C.L. Sipote nr. 93/30.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Serviciul Administrare Patrimoniu, sau se poate consulta pe site-ul: www.primaria sipote.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Administrare Patrimoniu, din cadrul Comunei Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita in numerar la Casieria institutiei sau cu ordin de plata in contul Comunei Sipote, RO95TREZ24A70 5000200130X, deschis la Trezoreria Municipiului Iasi, cod fiscal 4540291. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 16.10.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 12.00, Camin Cultural Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Luca Arbore nr. 151, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Harlau, cu sediul in oras Harlau, Str. Gheorghe Doja nr. 1, judetul Iasi, telefon 0232/722.344, fax 0232/722.622, e-mail: jud-hirlau- reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata de 222 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, Str.Decebal, F.N., T 30, P 97, Punct Tarina, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin C.F. nr. 73740 Negresti, nr.cadastral 73740, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 84/23.09.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 100 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, F.N., ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara nr. 73583 Negresti, nr. cadastral 73583, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 72/30.08.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii, in vederea desfasurarii de activitati comerciale. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, Sala Mare, parter, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
Comunicat de presă privind lansarea proiectului  “Reducerea riscului de infecții nosocomiale în cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași”
11/10/2024 15:27

 Comunicat de presă privind lansarea proiectului “Reducerea riscului de infectii nosocomiale in cadrul Spitalul Clinic Judetean de Urgente „Sf. Spiridon” Iasi”

COMUNICAT DE PRESĂ Data :08.10.2024 Lansarea proiectului: Sfinx-Com SRL
11/10/2024 15:00

 COMUNICAT DE PRESĂ Data :08.10.2024 Lansarea proiectului: Sfinx-Com SRL

 Desfășurare de forțe fără precedent în istoria României, pe cea mai dorită autostradă a țării
11/10/2024 14:09

Una dintre problemele pe care romanii le-au identificat in ultimii 30 de ani a fost lipsa autostrăzilor, dar mai ales ritmul lent in care se lucra la marile proiecte de infrastructură. In ultimii ani situatia ...

COMUNICAT DE PRESĂ 11 octombrie 2024
11/10/2024 12:07

 COMUNICAT DE PRESĂ 11 octombrie 2024 "Transformarea digitală a firmei AVENSA CONSULTING prin achizitionare unei platforme de management procese interne”

În 2023, UE a exportat peste 8 milioane de tone de produse reciclabile
11/10/2024 11:37

Uniunea Europeană a exportat anul trecut 8,5 milioane de tone de produse reciclabile (hartie, plastic şi sticlă) către ţările din afara blocului comunitar, o creştere de 34% faţă de 2022 (6,4 milioane ...

„Antispălarea banilor în Uniunea Europeană înseamnă mai mult decât respectarea regulilor”
11/10/2024 10:24

* consideră Leonardo Badea, viceguvernator al Băncii Naţionale a Romaniei (BNR) Uniunea Europeană are legi puternice impotriva spălării banilor, dar intreprinderile, băncile şi chiar persoanele fizice ...

România pierde peste jumătate din cererea de plată nr. 3 din PNRR. Câciu dă asigurări: 'Nu se pierde niciun ban / renunțăm la metroul din Cluj'
11/10/2024 09:26

Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE), Adrian Caciu, a confirmat in această seară că metroul din Cluj, programat să fie finalizat in 2032 cu o finantare partială din fonduri europene, va f ...

Comunicat de presă. ANUNȚ DE ÎNCEPERE PROIECT: ,,CONSTRUIRE ȘI DOTARE CENTRU COMUNITAR INTEGRAT ÎN COMUNA BUTEA, JUDEȚUL IAȘI
11/10/2024 09:00

Comunicat de presă. -ANUNT DE ÎNCEPERE PROIECT- ,,CONSTRUIRE SI DOTARE CENTRU COMUNITAR INTEGRAT ÎN COMUNA BUTEA, JUDETUL IASI", prin P.N.R.R/2022/C12/MS/I1.4 – Centre comunitare integr ...

FINALIZARE PROIECT GRĂDINIȚA GOLĂIEȘTI 2024 Data: 11.10.2024  CONSTRUIRE ȘI DOTARE GRĂDINIȚA  ÎN LOCALITATEA GOLĂIEȘTI, COMUNA GOLĂIEȘTI, JUDEȚUL IAȘI
11/10/2024 09:00

 FINALIZARE PROIECT GRĂDINITA GOLĂIESTI 2024 Data: 11.10.2024 CONSTRUIRE SI DOTARE GRĂDINITA  ÎN LOCALITATEA GOLĂIESTI, COMUNA GOLĂIESTI, JUDETUL IASI

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei