Roșiile de la Matca, orăvite cu substanțe toxice

rosii

Dimensiune font:

| 24-06-2022 15:45

Percheziţii de amploare în bazinul legumicol Matca, din judeţul Galaţi, în cazul unui dosar pentru trafic de produse sau substanţe toxice. Au fost vizate sediile a două societăţi comerciale şi domiciliile a trei bărbaţi.

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au pus joi, 23 iunie, în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări „pentru trafic de produse sau substanţe toxice, utilizarea oricăror produse de protecţia plantelor neautorizate pentru culturi destinate comercializării şi neluarea măsurilor de eliminare a substanţelor periculoase care au devenit deşeuri”.


Potrivit anchetatorilor, percheziţiile au avut loc pe raza comunei Matca, judeţul Galaţi, la sediile a două societăţi comerciale şi domiciliile a trei bărbaţi, de 34, 36 şi 63 de ani, bănuiţi de comiterea acestor infracţiuni.

Cu ocazia perchezitiilor, a fost găsită cantitatea de 350 de litri de produse pentru protecţia plantelor, cu termenul de valabilitate expirat, pentru care persoanele în cauză nu au luat măsura neutralizării. De asemenea, poliţiştii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 1352 de litri şi 400 de kg de produse pentru protecţia plantelor, provenind din diferite state ale Uniunii Europene, neautorizate pentru piaţa din România, toate cu termenul de valabilitate expirat, precum şi 8 kg de insecticid (praf) clasificat "foarte toxic" şi 13,5 litri de insecticid clasificat "toxic". La acţiune au participat poliţişti criminalişti şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.


Matca din Galaţi este cel mai mare bazin legumicol din ţară, cu peste 4.000 de producători, 1.000 de hectare de solarii şi 2.000 de hectare cu culturi în câmp. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:50

Gazele naturale, în topul scumpirilor din ultimul an
11/08/2022 11:15

 Gazele s-au scumpit cel mai mult in ultimul an, in condiţiile in care tarifele au fost mai mari cu 70,10% in luna iulie a acestui an faţă de iulie 2021, potrivit datelor publicate joi de Institutul Na ...

  Poşta Română a lansat primul timbru digital
11/08/2022 09:45

  Poşta Romană a lansat primul NFT al unei entităţi din portofoliul statului roman, sub forma unui timbru digital, cu ocazia aniversării a 160 de ani de la infiinţarea companiei. Este vorba despre ...

 Cursul euro a recuperat un ban
10/08/2022 20:06

Decizia Ucrainei de a opri fluxurile de petrol rusesti către Ungaria, Cehia si Slovacia, dar si pozitiile de protectie luate de investitori inainte de anuntarea inflatiei din Statele Unite au creat presiune pe ...

  Pâinea românilor va fi asigurată
10/08/2022 16:45

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că recoltarea graului a fost finalizată in toată ţara, urmand ca săptămana viitoare să fie anunţate cifrele oficiale, şi a precizat că recolta de anul ac ...

 Consiliere gratuită pentru persoanele care nu mai pot plăti creditele
10/08/2022 14:45

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) arată că persoanele care au credite, au datorii şi nu le mai pot plăti pot primi gratuit consiliere privind procedura de insolvenţă a persoa ...

Comuna Victoria, judetul Iasi anunta demararea proiectului: Extindere corp A, Scoala Ionel Teodoreanu, Victoria
10/08/2022 09:00

Comuna Victoria, judetul Iasi anunta demararea proiectului: Extindere corp A, Scoala Ionel Teodoreanu, Victoria

 Băncile au exagerat cu indicele ROBOR
09/08/2022 16:23

  Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a transmis un mesaj personal băncilor legat de cresterea indicelui ROBOR, care a crescut nepermis de mult, in opinia sa. El le-a sugerat să se uite cu mai mult ...

Cotele de TVA vor fi majorate
09/08/2022 14:09

O serie de noutăţi legislative in domeniul TVA vor intra in vigoare de la 1 ianuarie 2023 ca urmare a modificării Codului Fiscal prin Ordonanţa Guvernului 16/2022, cel mai mare impact urmand să fie in sect ...

Aplicaţiile financiare, preferatele milenialilor pentru gestionarea banilor
09/08/2022 11:27

Şase din zece mileniali romani folosesc aplicaţii financiare, populare şi printre alte generaţii, pentru a-şi gestiona mai bine banii, arată un studiu realizat de Reveal Marketing Research. "Pandemi ...

Sindicaliştii din Poliţie şi din penitenciare pichetează sediul Ministerului Finanţelor
09/08/2022 08:13

Sindicaliştii din Poliţie şi din penitenciare pichetează, marţi, sediul Ministerului Finanţelor din Bucureşti, printre revendicări aflandu-se aplicarea Legii-cadru a salarizării, acordarea unor sporuri ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei