Sindicaliștii de la Metrorex vor plăti daunele

62147299

Dimensiune font:

| 02-04-2021 12:30

Metrorex a anunţat, marţi seară, că s-a fnalizat prima rundă de discuţii dintre conducerea companiei şi reprezentanţii sindicatului, cercetarea disciplinară a celor care au participat la protest fiind suspendată.

Directorul general al Metrorex, Ştefan Paraschiv, a precizat că nu vor exista disponibilizări, iar cercetarea celor care au participat la protestul de vineri este suspendată, însă problemele financiare ale Metrorex trebuie rezolvate, iar cercetarea penală şi recuperarea pierderilor de la cei care au blocat metroul continuă.

„Discuţiile cu sindicatul USLM s-au finalizat marţi, 30 martie, cu aceleaşi concluzii precum cele stipulate în procesul verbal de vineri, ziua acţiunii ilegale, care a dus la blocarea metroului. La acest moment nu se vor opera disponibilizări. Situaţia economică a companiei va fi pe agenda unei discuţii viitoare, însă ea rămâne neschimbată. Metrorex trebuie să îşi asaneze problemele financiare”, a transmis, marţi seară, Metrorex, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, „matematica nu este subiect de negociere, iar dezechilibrele dintre venituri şi cheltuieli trebuie aduse în parametrii bugetari stabiliţi prin lege”.

„Pe perioada discuţiilor cu sindicatul, acţiunea disciplinară internă la adresa participanţilor la acţiunea ilegală de blocare a metroului este suspendată, conform procesului verbal semnat la Prefectura Bucureşti. Acesta stipulează că perioada de discuţii are termen data de 05 aprilie. Celelalte acţiuni de natură penală şi cele menite să recupereze prejudiciul cauzat companiei înaintează firesc”, a mai transmis compania.

Metrourile nu au funcţionat, vineri, după ce câteva sute de angajaţi au protestat coborând pe căile de rulare.

Metrorex a anunţat că pierderile cauzate de acţiunea de protest considerată ilegală depăşesc 2,8 milioane de lei, ar compania va face toate demersurile legale pentru recuperarea prejudiciului.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a depus o plângere la DNA, iar Metrorex la DIICOT, fiind deschise anchete. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
ANUNȚ DE SELECȚIE PARTENER ÎN VEDEREA ACCESĂRII  GRANTURILOR PENTRU SPRIJINIREA ANTREPRENORILOR ÎN DEZVOLTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE AVANSATE  	 AGROPAN IMPEX S.R.L, cu sediul social în Municipiul Iaşi, Calea CHIŞINĂULUI, Nr. 29, Bloc Corp C4, Judet
22/04/2024 15:48

 ANUNT DE SELECTIE PARTENER ÎN VEDEREA ACCESĂRII GRANTURILOR PENTRU SPRIJINIREA ANTREPRENORILOR ÎN DEZVOLTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE AVANSATE   AGROPAN IMPEX S.R.L, cu sediul ...

 ”Viitorul producției agroalimentare”, conferință internațională
22/04/2024 14:43

Consulatul Regatului Tărilor de Jos de la Iasi, in parteneriat Ambasada Regatului Tărilor de Jos in Romania, Universitatea de Stiintele Vietii "Ion Ionescu de la Brad" Iasi (USV Iasi) si cu OFA UGI ...

Anunț de selecție partener în vederea accesării granturilor pentru sprijinirea antreprenorilor în dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate
22/04/2024 13:38

Anunt de selectie partener in vederea accesării granturilor pentru sprijinirea antreprenorilor in dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate

Royal Laundry SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de finisare a materialelor textile “, cod SMIS 313613, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Nord
22/04/2024 09:28

 Royal Laundry SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de finisare a materialelor textile “, cod SMIS 3 ...

Euro rămâne la trei bani de „cota” 5 lei
21/04/2024 22:17

* un raport recent al unei bănci comerciale estimează, pentru finalul anului un curs, un curs al euro de „5,05 cu presiuni de depreciere a leului provenite dinspre deficitul de cont curent incă mare, d ...

Rezultatele Loto 6/49 din data de 21 aprilie 2024: în joc este un câștig important
21/04/2024 20:10

Rezultatele Loto 6/49 din data de 21 aprilie 2024 Loto 6/49: 47, 17, 28, 29, 26, 40   Noroc: 5582379 Joker: 18 + 26, 14, 11, 1, 12   Noroc Plus: 176314 Loto 5/40: 9, 19, 2, 14, 30, 25 Su ...

Cine sunt cei mai mari angajatori de la stat? Ministerul Finanţelor: Aproape 1,29 milioane
21/04/2024 13:29

Numărul posturilor ocupate in instituţiile şi autorităţile publice din Romania era, in februarie 2024, de 1.289.965, cu 1.827 mai puţine comparativ cu ianuarie 2024, aproape 64% dintre acestea fiind in ad ...

20/04/2024 13:07

Ne vom revedea foarte curand la Business Days, care revine in tară cu sloganul "Beyond Business Evolution" pentru a apropia regiunile si a creste performanta Romaniei! Cel mai asteptat eveniment de ...

Vrei să îți cumperi un apartament în Dubai? Sâmbătă, 20 Aprilie, dezvoltatorul imobiliar SOBHA Dubai vine la Iași
19/04/2024 14:37

 În ultimii ani tot mai multi romani si-au indreptat atentia spre piata imobiliară din Dubai, unul dintre cele mai cosmopolite, dar si dintre cele mai sigure orase din lume. Pe lista celor mai aprec ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei