Vream se va încălzi foarte tare

6237861f1bfc2-0vremea9339

Dimensiune font:

| 21-03-2023 14:08

Vremea se încălzește considerabil. Astăzi sunt așteptate chiar și 23 de grade Celsius. Directorul executiv al ANM Florinela Georgescu are vești bune și pentru zilele următoare. În plus, weekend-ul se anunță și el cu vreme caldă, numai bună de petrecut în aer liber. De săptămâna viitoare, însă, vremea va comporta o schimbare care ne va aduce mai puține grade în termometre. Nu sunt excluse nici ceva precipitații.

"Procesul de încălzire pe care îl așteptăm a se derula pe parcursul următoarelor zile va fi mai accentuat începând de poimâine (joi- n.r.). Chiar și așa, începând de astăzi deja (marți - n.r.) sunt posibile în partea de sud a Banatului temperaturi de peste 20, poate și 22 de grade.

În general, la nivelul țării, sunt multe valori termice care se vor situa peste 16-17 grade, cu 18-19 grade la București - aceasta pentru astăzi.


La noapte însă și mâine așteptăm ploi pe partea de sud a teritoriului, condiții în care, în această parte a țării, temperaturile vor fi în scădere, după care, de joi, temperaturile vor crește simțitor în toate regiunile, mai ales vineri, când sunt așteptate valori de peste 20 de grade în mare parte a țării, apoi, în weekend, mai ales în regiunile sudice, unde nu ar fi excluse și temperaturi de 23-24 grade", a declarat Florinela Georgescu, pentru Realitatea PLUS.


Cât privește regimul precipitațiilor, șefa ANM a spus că acestea vor fi "mai importante ca extindere, nu neapărat ca și cantități, la noapte și mâine în partea de sud a țării, apoi mai puțin însemnate, izolate, până sepre începutul săptămânii viitoare, atunci când așteptăm o schimbare importantă în aspectul vremii".


Potrivit acesteia, este vorba despre o răcire mai pronunțată a temperaturilor și apariția precipitațiilor mai însemnate cantitativ.

"Pentru această săptămână și weekend (vești bune - n.r.), apoi o răcire. Sunt variații până la urmă normale pentru jumătatea primăverii", a mai spus expertul ANM.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:51

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1683/89/2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. TATATU BAKERY S.R.L. Vaslui, cu sediul în loc. Vaslui, judeţul Vaslui. Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 05.05.2023. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 25.05.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, respectiv până la data de 27.07.2023 la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103.
ANUNŢ privind închirierea prin licitaţie publică a unei suprafete de teren de 15 mp, in curtea Dispensarului Moţca – CF 60052, pentru amplasarea unui container ȋn vederea desfăsurării de activităţi privind vȃnzare produse papetarie, de multiplicare documente, etc. UAT Comuna Moţca, adresa : localitatea Moţca, str. Moldovei, nr. 70, judeţul Iaşi, tel : 0232/715777, fax: 0232/715050 , email : comuna_motca@yahoo.com scoate la licitaţie publică o suprafaţă de teren de 15 mp, situat în intravilanul comunei Moṭca, ȋn curtea Dispensarului din localitatea Moṭca – CF 60052. Accesul la imobillul menţionat se face din str. Moldovei. Închirierea se face conform art. 333 – 336 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi Hotărȃrea Consiliului local Moţca nr. 32 din 27.04.2023. Documentaţia de atribuire poate fi achiziţionată, contra cost, de la sediul Primăriei comunei Moţca. Contravaloarea documentaţiei este de 100 lei. Ofertele se redacteazã în limba românã şi vor fi prezentate conform documentaţiei de atribuire. Data limitã pentru depunerea ofertelor este 31.05.2023 ora 9:00. Adresa la care trebuie depuse ofertele : Primãria comunei Moţca, str. Moldovei, nr. 70, judeţui Iaşi. Data limitã pentru solicitarea clarificãrilor este 25.05.2023. Data limitã pentru transmiterea rãspunsului la clarificãri este 26.05.2023. Licitaţia va avea loc în data de 31.05.2023 ora 11:00 la sediul Primãriei comunei Moţca, judeţul Iaşi. Litigiile de orce fel ce decurg din executarea contractului de concesionare sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Iaşi.
Un celebru meteorolog a murit. În 1986, a prezentat, la TVR, primul buletin meteo după accidentul nuclear de la Cernobîl
26/05/2023 14:25

S-a stins din viată celebrul meteorolog Dumitru Baltă! Totul a survenit după probleme medicale pe care le-a avut in luna aprilie, atunci cand s-a infectat cu coronavirus si a suferit un AVC. În ur ...

Fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, va ajunge la pușcărie. El a primit o pedeapsă de 7 ani și 4 luni pentru dosarul de cale ferată  Bucureşti - Constanţa
26/05/2023 14:22

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, condamnat definitiv la 7 ani şi 4 luni de inchisoare, in dosarul legat de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti - Constanţa Fostul mi ...

UAT Municipiul Iași – proiectului de investiții – „Reabilitare energetică corp clădire şcoală  Școala Gimnazială Nr. 4 Ionel Teodoreanu”
26/05/2023 11:30

 ”PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” COMUNICAT DE PRESĂ privind lansarea proiectului de investitii cu titlul: „Reabilitare energetică corp clădire şcoală ...

Grupul PPC preia activele Enel din România
26/05/2023 11:04

Tranzacţia prin care Grupul PPC preia activele Enel din Romania rămane in grafic pentru a se finaliza in al treilea trimestru al anului, potrivit unui comunicat al companiei. Conform sursei citate, achiziţi ...

China deschide o nouă eră, dar și un nou câmp de luptă cu SUA: Când va începe comercializarea mașinilor zburătoare
26/05/2023 08:35

Startup-urile din zona maşinilor zburătoare şi tehnologiile aferente intră pe ultima sută de metri in China, inainte să fie dat startul oficial comercializării acestora. Startup-urile de maşini zburăt ...

Iașul are cele mai frumoase parcuri din Moldova
25/05/2023 19:59

Chiar dacă Moldova are parcuri foarte frumoase, putine au intrat intr-un clasament national. Topul, realizat de către platforma clubulcopiilor.ro, este deschis de către Grădina Palas Iasi, care a reunit cel ...

Opt bănci, amendate cu 400.000 lei pentru înșelăciune
25/05/2023 15:00

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a incheiat verificările la alţi opt operatori economici financiari bancari care activează pe teritoriul Romaniei, cărora le-a aplicat amenzi i ...

Vin ploile!
25/05/2023 14:22

Meteorologii Administratie Nationale de Meteorologie (ANM) au emis, joi, o avertizare de instabilitate atmosferică accentuată sub forma unui Cod galben, care este valabilă in 28 de judete din tară. Codul g ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei