Doar unirea poate salva Iaşul !

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 07-11-2022 23:06

 Dorian OBREJA 

Prima precizare e că, atunci când spun Iaşul, mă refer, atât la reşedinţa de judeţ, dar şi la judeţ în ansamblu. A doua constă în vă îndemna să-mi recitiţi o serie de editoriale dedicate situaţiei actuale a Iaşului (referitoare la tot soiul de indicatori, începând cu PIB-ul pe cap de locuitor, însă şi investitorii străini (ne)atraşi, obiectivele majore (ne)făcute , pentru a vedea cam unde ne situăm. Sintetic şi imperativ, Iaşul trebuie salvat din această situaţie!

Prevestită de Mihail Kogălniceanu, sintetizată tragic de N.A.Bogdan: „Din momentul în care Iaşul încetă de a mai fi Capitala noii ţări, pe uliţele sale începu a creşte iarbă” şi întărită, cinic, de căpitanul prusac Karl Zephyrinus, căruia i s-a făcut onoarea de a fi adus şi pus pe tron (asta din întîmplare, căci delegaţia românească plecase cu propunerea pentru contele Filip de Flandra, fratele mai mic al regelui Belgiei şi potenţial moştenitor al coroanei, însă Filip a declinat oferta); acesta, în 1866, la trei luni după înscăunare, venind în oraşul celor şapte coline, a declarat: „Iaşul a sacrificat totul pentru a da naţiunii române cea mai mare putere: Unirea”, adăugând, echivoc şi în contradicţie cu punctele din „Memoriul despre Iaşi” (în care se cerea ca încoronarea să fie făcută la Iaşi şi tot aici ocupantul tronului să stea şase luni pe an), că   „eu îl consider ca a doua capitală a României şi sunt decis de a rezida în el regulat, dacă voi putea, o parte a anului...”. În acelaşi „Memoriu..”, se solicita  „ca să se accelereze facerea şoselelor din Moldova, mai cu seamă între Iaşi şi Bucureşti”. Ei şi ce dacă a trecut un secol jumătate de la această cerinţă, deplin justificată, şi nu s-a făcut nimic?

În 1911, presa relata perpetuarea tristei stări de lucruri:  „Iaşul se găseşte în clipa hotărâtoare a durerosului său declin. Iaşul trebuie să iasă din splendida izolare în care se găseşte. Asta e opera viitorului, pe care îl merită Iaşul, căci acest oraş nu poate fi condamnat să moară în seninul trist al idealismului transcendental”.

În ultimii 2 ani, presa – străină! constată acelaşi lucru, prin titluri precum „Decăderea Iaşului – o dezbatere actuală”.

Las deoparte cauzele exterioare (venind dinspre Bucureşti sau chiar din afara graniţelor) care au condamnat Iaşul la izolare, stagnare, decădere. Un motiv important pe care îl văd se află chiar în zonă – lipsa de unire a politicienilor. Mai ales când ajung la putere, la „centru” sau pe plan local, aceştia ar trebui să-şi pună în sertar carnetele de partid şi să fie preocupaţi doar de dezvoltarea municipiului şi a judeţului.

Acum două decenii, prefectul de atunci a iniţiat o entitate, însumând toţi parlamentarii, aleşi locali, personalităţi – care să contureze o viziune pentru viitorul Iaşului şi, mai ales, să facă lobby acestuia. Iniţiatorul a plecat repede, iar entitatea amintită s-a aneantizat, deşi aceasta era calea spre succes.

Azi, la conducerea judeţului şi municipiului, sunt doi oameni cu multă experienţă, atât profesională, cât şi politică. Nu-i cunosc personal, dar îmi exprim speranţa să înţeleagă că, de unirea lor, şi de unirea în jurul lor a tuturor celor care pot face zona şi oamenii ei să prospere, depind viitorul! Îmi confirmă afirmaţia preşedintele filialei locale a unuia dintre principalele partide aflate la guvernare, declarând, printre altele, că „trebuie să continuăm toate eforturile politice şi administrative pentru a mulţumi aşteptările ieşenilor”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Viitorul european -  războinic și sărac
19/02/2024 22:31

  Dorian OBREJA Trebuie să multumesc cerului pentru că apartin unei natii si unei generatii ferite de grozăviile războiului. Asta desi după cea de a doua conflagratie mondială s-au mai inregistrat ...

Alegeri responsabilizate
18/02/2024 22:07

  Dorian OBREJA Nu stiu cum se vede situatia de sus, de la nivelul liderilor celor două partide ale coalitiei de guvernare (bănuiala e că deformat de raportările celor de mai jos, conform traditiei), ...

10.000! Ce performanță!
07/02/2024 17:35

Dan DOBOS Chiar zilele astea se fac treizeci de ani de cand am intrat oficial in redactia „Evenimentul”. O viată de om, ar zice unii. Da, in regulă, dar ce viată! Fabuloasă, dacă e să mă int ...

Mita uriașă nu se pedepsește
04/02/2024 21:48

 Dorian OBREJA În mod normal, mita (conform dictionarelor, sumă de bani sau obiecte primite, date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-si incalce obligatiile de serviciu sau s ...

Spitale, școli - nu; pușcării - da...
30/01/2024 07:34

 Dorian OBREJA Conform datelor existente, in intervalul de timp trecut din 1990 si pană astăzi, bilantul noilor edificii in domeniile sanitar si educational este extrem de nemultumitor, mult prea depart ...

Biruri mai mari pentru bogați?
29/01/2024 14:21

 Dorian OBREJA Trăim intr-o lume din ce in ce mai surprinzătoare, extinzandu-se la scară planetară formula aplicată candva unei singure tări, aceea de ”a tuturor posibilitătilor”. &Ic ...

  În căutarea sărutului pierdut. Îmbrățișările din lumea roboților
29/01/2024 08:53

Într-o lume in care tehnologia a devenit parte integrantă a vietii noastre, in care Realitatea Virtuală ne oferă căi de fugă din lumea reală, iar Inteligenta Artificială evoluează rapid, suntem ma ...

Cornel Nistorescu: „Cu tripleta Ciolacu, Barbu şi Boloş, orice fermă, de la găini la bivoliţe, ar da faliment la prima încercare”
28/01/2024 00:24

„Sperietura trasă de Marcel Ciolacu este una de copil fugărit de o turmă de bivoli furiosi. La iesirea pe sosele a transportatorilor si fermierilor, Ciolacu s-a pitit după incoerentul si caraghiosul minis ...

Cornel Nistorescu:Un fîs prefăcut cu Anca Alexandrescu
28/01/2024 00:22

Ce s-a ales din marele tam-tam al intilnirii cu Marcel Ciolacu? Trepădusii de la Realitatea incă vorbesc despre marea lor emisiune care, de fapt, s-a dezumfat de indată ce a inceput. Pe vremuri, cind mă doc ...

Încredere versus dezamăgire
22/01/2024 21:23

Dorian OBREJA Poate vreti să aflati – asta dacă nu stiti pe de rost, nu visati zi si noapte – in cine aveti incredere. E un exercitiu util, mai ales dacă procedăm, asa cum veti constata, si la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei