Grădina Botanică - în pericol! (I)

 Dorian OBREJA

 A fost odată ca niciodată, mai este și în zilele noastre, și, dacă nu se întâmplă deloc sau prea des ceea ce veți afla în continuare,  un  colț de rai. O poiană la liziera unei păduri, mărginită de un lac plin de stufăriș.

Colțul de rai, cunoscătorii știu, îl admiră și respectă, este situat în josul Grădinii Botanice din Iași.

La finele săptămânii trecute, în copacii din pădure cântau mierle, cuci și alte păsări, pe luciul iazului se plimbau în voie rațe mature conducând flotile din tânăra lor generație, berzele dădeau ocol și, din când în când, găseau câte ceva bun pentru puii lor ce așteptau prin cuiburi,

Lângă lizieră, cinci-șase cupluri, mai tinere sau mai în vârstă, la distanțe civilizate unele de altele, stăteau pe pături și se bucurau în tihnă, ascultând...tăcerea sau muzica naturii: adică foșnetul vântului prin copaci și stufăriș, cântecul păsărilor și admirau spectacolul oferit de păsările acvatice.

Dar, dintr-o dată, precum în poveștile în care, când ți-e lumea mai dragă, trebuie să intervină forțe malefice (vrajitoare, zmei etc.) și să schimbe radical atmosfera, colțul de rai s-a transformat în ceva situat la polul opus, adică în ceva situat, fără exagerare, sub semnul infernalului. A apărut, parcă de niciunde, o ceată de vreo 15-20 de copii, așa, cam între 6 și 12 ani, și a ocupat teritoriul, sub conducerea atentă și înțeleaptă a celor vreo două sau trei învățătoare care îi însoțeau.

După aplicarea acestui prim punct din strategie  - desigur, tacticile de invaziune nu aveau cum să țină seama de intimitatea cuplurilor deja instalate pe lizieră, de dorința lor de a se bucura de tihnă -, a început desfășurarea de forțe. Conducătoarele grupului erau dotate nu doar cu muzică (deloc de calitate sau adecvată copiilor, aș spune) pe un smartphone, dar și cu un difuzor din acelea portabile și wireless, pe care l-au instalat exact în mijlocul poienii, ca să se audă clar și tare peste tot. Ca și cum asta nu ar fost de ajuns, muzica dată la maximum a fost dublată de jocuri de grup, mai vechi sau mai noi, ce nu presupuneau, ci impuneau scoaterea de strigăte cât mai dese și mai puternice, care, probabil, ar fi stârnit invidie chiar printre cimpanzei, gorile și urangutani.  Unele dintre jocuri se desfășurau cu mingile, care mai aterizau și în capul ori pe farfuriile cuplurilor venite să se odihnească ori să ia o gustare. Altele, pentru a fi și mai în ton cu ”sălbăticia” naturii, dar, mai ales, a celor care le dirijau, precum și pentru a aduce aminte de armele tradiționale ale strămoșilor noștri (fie ei daci sau romani) utilizau chiar bumeranguri, care, și ele, mai atingeau razant vreun doritor  de tihnă pe lizieră. În copaci, mierlele și cucii au hotărât să-și amâne pentru alte momente concertele; rațele și rățuștele s-au ascuns, adânc, în păpuriș, băgându-și capul sub apă, pentru a nu suferi pagube la timpane, iar berzele au jurat că vor ocoli, pe cât posibil, acest loc.

Sincer, îmi pare rău că asemenea rânduri apar într-un moment deopotrivă fierbinte, delicat și tensionat pentru cei care își desfășoară activitatea în domeniul educației și care se află în plină grevă generală. Profit de trimitere pentru a-mi exprima din nou și părerea că au dreptate, și solidaritatea cu ei, ceea ce poate ar fi mai mult decât util  să facă și elevii, și părinții acestora, reușind să se obțină revendicărilor greviștilor.

Cât despre alte primejdii care pasc Grădina Botanică - săptămâna viitoare.