La Cotroceni zici că răii-s tot mai mici...

 Dorian OBREJA

Mai întâi de toate, țin să vă aduc la cunoștință, cu modestia cuvenită - și, la mine, tradițională -, că iar am avut dreptate, în editorialul de pe 1 mai, când îmi exprimam dubiile legate de materializarea proiectatei ”rotative” guvernamentale. Pe 23 mai a expirat Ciucă, pardon, mandatul lui, și, iată, suntem pe 5 iulie, iar Ciolacu s-a încălzit degeaba pe margine. Motivul ar fi cică greva generală din educație; dar guvernanții n-au suficiente și competente surse de informații că se pregătesc manifestări de același fel și în alte domenii? Ori schimbarea guvernului se va produce în jur de 20 iunie (după cum a dezvăluit o persoană care știe multe), ori va fi dată uitării, fiind limpede că a fost vorba de un troc: liberalii guvernează toată perioada, iar social-democrații câștigă președinția, la anul. Toate sforile se trag la Cotroceni...

Și, apropo de Palatul de acolo și de titlul rândurilor de astăzi, explicația acestuia vine din expresia ce se tot naște din realitatea alegerilor prezidențiale din 2000 încoace: ”să alegem răul cel mai mic”.

Apropo de același loc, m-am uitat, de curiozitate, cine ar putea candida pentru a ședea cinci ani acolo. Mare jale! Jalea este generată de către comparația listei posibilelor nume de pe buletinele de vot din 2024 cu altele mai vechi, în care găseam personalități sau măcar politicieni care aveau ceva experiență, dar nu și ”pete” în dosare mai vechi ori mai nou sau oarece ”schelete” prin dulapuri.

Adevărul este că o zicală, ce afirmă că ”vai de biet român, săracul, că tot dă înapoi ca racul”, s-ar  putea aplica de minune la locatarii principali  - asta judecând lucrurile obiectiv, fără partizanate și, mai ales, făcând bilanțul a ceea ce a lăsat fiecare în cei x ani de ”domnie”. Ion  și-a concretizat calitățile învățate la școala partidului unic, Emil s-a dovedit mai slab decât Ion, Traian - mai sinistru decât oricine, iar Klaus - în aparență un ficus decorativ, în realitate un abil combinator, instaurând liniștea clamată tocmai în decembrie 89 de primul președinte...

Aici aș face o trimitere la un exemplu pe care am putea, dar mai ales ar trebui să-l urmăm (nu numai în privința referendumurilor, prin intermediul cărora cetățenii decid toate chestiunile importante). Elveția este o țară care ”merge” bine, nu? Ei bine, pun pariu că dacă facem un sondaj, dacă 2 la sută dintre repondenți știu cine e președintele acesteia! Și asta pentru că președintele Confederației Elvețiene este membru al Consiliului Federal, care conduce guvernul ca ”pares primus inter”, timp de doar un an!!!

Da, dar România trebuie, neapărat, să fie republică semiprezidențială, adică să aibă o formă de guvernământ în care președintele și premierul sunt, ambii, participanți activi în administrația statului.

Mă întorc la lista vehiculată. Pe ea se află (din economie de spațiu nu mai trec și prenumele), Ciucă, Ciolacu, Geoană, Rafila, Bolojan, Cioloș, Orban, Ponta, Boc, Kovesi, Simion, Hagi, Firea, Grindeanu, Șoșoacă, Drulă, Arafat, Tomac, Cîțu, Bogdan, Dragnea. Noutăți? Nu prea. Personalități? Hmm...

La anul  - dat fiind că se desfășoară și alegeri parlamentare, nu doar prezidențiale, un candidat al unui partid ar trebui să fie și ”locomotiva” acestuia. Partidele se mișcă inadmisibil de greu în promovarea candidaților, ceea ar putea duce la bînuiala că alegerile vor fi formale și viitorul președinte e deja stabilit. Într-un oraș al cărui nume începe cu B, dar nu e București...

 

 

 

 

.