Neutralizarea strigoilor, abuz în serviciu

16

Dimensiune font:

| 20-02-2024 00:59

„Capăt de drum în procesul în care o familie a fost acuzată de mutilarea cadavrului unei rude suspectate că s-a transformat în strigoi și îi bântuie. Cazul a implicat și un preot, care ar fi dat o mână de ajutor la deshumarea și profanarea trupului neînsuflețit. Povestea începe în 2019, când preotul paroh Petre Duță a permis familiei unei femei moarte să o scoată din groapă și să o mutileze, potrivit ritualului de neutralizare a strigoilor

Prin înfigerea unui obiect ascuțit în inimă. La “ceremonialul” care a avut loc în plină zi, la două luni de la moartea femeii, au participat fratele moartei și fostul soț al acesteia, împreună cu alți doi apropiați. (…)”

La fel de tradițional oltenească este și maniera în care au ajuns în atenția „oamenilor legii”: i-au denunțat vecinii. Ceva-mi spune că nu de dragul decedatei… „Însă ‘operațiunea’ a fost văzută de vecini, care au sunat la 112, au anunțat poliția, iar oamenii legii au deschis un dosar penal pentru profanare de morminte.” Bun, s-au sesizat, i-au trimis în judecată… Dar pentru ce faptă a fost trimis preotul în judecată? Ei bine, da, ABUZ ÎN SERVICIU

„După cercetările derulate de procurori, profanatorii au fost trimiși în judecată și condamnați la închisoare cu suspendare, după ce au încheiat cu anchetatorii un acord de recunoaștere a faptelor.

În același dosar a fost cercetat și preotul parohiei din zonă, pentru că, în loc să anunțe poliția, i-ar fi ajutat pe bărbații respectivi pe dezgroape femeia.

În cele din urmă, el a fost achitat, luna aceasta, de magistrații de la Curtea de Apel din Pitești, după ce a fost pus sub acuzare și trimis în judecată pentru abuz în serviciu și complicitate la infracțiunea de profanare de cadavre sau de morminte.” Sursa citată – Antena 3

Din Adevărul aflăm și motivul pentru care preotul a fost, în cele din urmă, achitat. Fapta pentru care a fost trimis în judecata …nu există în Codul penal. :))

„Pe 8 februarie 2024, preotul a fost achitat definitiv la Curtea de Apel Pitești. Instanța a considerat că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.”

Care era fapta? Neutralizarea strigoiului?

Absolut superb. De film de Veneția, Berlin, Cannes, tot ce vrei!

PS: și numele localității este de poveste. Satul se află în comuna Câineni, pe care o găsești imediat după Grotele Zmeilor și Gruiul Lupului.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

HOROSCOPUL ZILEI
14/04/2024 04:00

Berbec Esti asaltat de multe cunostinte, rude sau prieteni Taur Atragi persoane care doresc să te asculte Gemeni Amicii iti vor sanctiona orice vorbă sau gest Rac Alege-ti cuvintele cu grijă si vorbes ...

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 14-20 aprilie 2024
13/04/2024 12:39

  Duminică, 14 aprilie – Duminica a 4-a din Post (a Sfantului Ioan Scărarul) La Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopie ...

Horoscopul zilei
13/04/2024 04:27

  CAPRICORN Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie. E posibil s ...

Părintele Necula, afirmația care înspăimântă: Staţi liniştiţi! Toată societatea este într-o derivă psihiatrică! - Marele păcat în postul Paștelui
12/04/2024 20:11

Prezent la Conferinţa Naţională de Sănătate Mintală a Copilului şi Adolescentului, preotul Constantin Necula, afirmatie care te va pune pe ganduri. „Staţi liniştiţi! Toată societatea este intr-o d ...

Biserica blestemată din Bărăgan, magnet pentru vânătorii de fantome. Masacrul din timpul războiului ce a făcut-o celebră
11/04/2024 16:52

Un lăcaş de cult din inima Bărăganului, construit in urmă cu mai bine de 170 de ani, a devenit faimos. Legendele care s-au ţesut in jurul bisericii vorbesc despre un masacru petrecut aici in timpul celui ...

Moartea stranie a unei tinere de 22 de ani: a pornit în căutare de stafii și a fost găsită într-o biserică abandonată
11/04/2024 16:41

O căutare de stafii s-a terminat tragic pentru o tanără de doar 22 de ani din Franta, care a fost găsită moartă weekendul trecut intr-o biserică părăsită din Valle d' Aosta, situată in nordul Italiei ...

HOROSCOPUL ZILEI
11/04/2024 05:22

BERBEC: Nu prea mai esti dispus să tolerezi orice afront venit din partea celorlati preferand să alegi oamenii care chiar merită să facă parte din viata ta.   TAUR: Esti mult mai preocupat de car ...

Horoscopul Zilei
10/04/2024 05:27

Berbec Ziua este favorabila alcatuirii unui program nou de viata, in care sa incluzi mai multe actiuni necesare imbunatatirii sanatatii sau infatisarii tale. Evita tendinta de a riposta la tot ce vine din part ...

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 7-13 aprilie 2024
08/04/2024 10:08

În perioada 7-13 aprilie, in Arhiepiscopia Iasilor vor avea loc următoarele evenimente:   Luni, 8 aprilie Continuă campania de prevenţie a dependenţelor de substanţe şi celor comportamental ...

Horoscopul Zilei
07/04/2024 04:00

 BERBEC Ii convingeti foarte usor pe colegii dv. sa participe de maine la o activitate pentru care primiti aprecieri si bani numai dv. Amanati o intalnire, fara sa cereti acordul persoanei iubite si sunte ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei